Vechiul Testament a fost un invatamant al justitiei, Noul Testament a fost sculptat in noi in litera iubirii, Al Treilea Testament este scris in energia unimii de catre noii copiii si  traitorii de Sens in Impreuna-Una.

Acest Al Treilea Testament care este o carte nonfizica  straluceste in sufletele tuturor celor ce recunosc frumusetea acestor vremuri, bucuria lor, talcul lor.

A doua venire care nu s-a facut cu surle si trambite ne-a dezvaluit triunghiul zamolxienienilor-graalienilor-ramanezilor, tainele Mariei Magdalena, Sfera Initiala, Triunghiurile Schimbarii,  Sf Graal, Fii Domnului care Suntem, Cavalerii Luminii, Raza Alba, Portile Iubirii reveland cunoasterea, puterea, darurile noastre Dintru Inceput, de Altadata, din Acum.

Aceasta carte s-a scris in triunghiul Recunoastere de Sine-Sfera care Suntem-Omul Indumnnezeit afirma in bucuria acestor timpuri Legile lui Unu.

Marturisesc ca n-am stiut de la inceput ca  atelierele conective care mi-au fost dictate si cele 14 initieri pe care le-am primit si pe care vi le-am daruit precum si sistemul intitulat Triunghiurile Schimbarii sunt instrumente divine, binecuvantari, deschideri de sens pentru ca aceasta carte sa fie BOLTITOARE pentru sufletele voastre.

Acum stiu si multumesc Cerurilor pentru Cuvantul Dat!!

Va multumesc si voua dragii mei pentru ca doar in Impreuna-Una aceasta carte Traieste!

Ma bucur ca este mai mult nonfizica decat fizica pentru ca in felul acesta mesajul ei nu poate fi criticat, comentat, mototolit. Ca sa intri in lumea ei e necesar sa activezi Triunghiurile Schimbarii. Altfel acest Al treilea Testament nu ti se reveleaza.

Recunosc ca Noii Copiii sunt moasele energetice ale acestei carti un indrumator real pentru evolutia noastra.

Ei stiu acest lucru, au fost antrenati inca dintru Inceput pentru aceasta deschidere de Sens marturisind  in Cupa acestor vremuri  Puterea Care Suntem, Bucuria Care Suntem, Frumusetea care Suntem.

Va imbratisez micilor Maestri si va astept in bratele Iubirii sa continuam aceasta Opera.

Contemplati razele sufletului vostru si veti sti ca de aici din centrul Cercului din mijlocul Noii Lumi, un altfel de Rasarit a pornit.

Soarele care Suntem straluceste!!!! Impreuna-Una!