M-am simtit in Slovenia ca un copil invitat la un spectacol ( conferinta la care participa sotul meu) abia asteptand sa se termine show-ul ca sa ma pot duce in culise si sa-i simt pe actori. Si cand in sfarsit luminile scenei s-au stins am putut sa-mi iau bicicleta sa ma plimb pe malul marii, sa vorbesc cu Soarele, sa imbratisez trena florilor, sa ii simt pe oameni asa cum sunt fara microfoane, costum, fara farduri.
Slovenia are ca si noi durerile ei si pentru ca este o tara in care se intalnesc mai multe influente, percepi egregoarele in jocul sau in lupta lor. Prima intrebare pe care am pus-o taximetristului care ne ducea de la aeroport la hotel a fost cum ii simte el pe fratii lui…Raspunsul pe care l-am primit a fost ca ei se urasc…mai ales cei din provincie nu ii suporta pe cei din capitala, sunt invidiosi cu totii…..fara a se bucura de realizarile celorlalti, sunt barfitori si reci. Apoi s-a uitat la mine si i-a atras atentia sotului meu ca nu eram in lista. Nu aveti loc in masina? Platim in plus sau luam un alt taxi. Ba da… luam un alt barbat dintr-un alt aeroport insa v-am spus asa …ca sa stiti. Eu sunt platit de hotel doar sa iau doi barbati….doamna nu era in lista. Peste putine clipe s-a creat un triunghi de barbati avand in centru o fata, eu….o neprimita desi masina fiind microbuz ar mai fi putut imbratisa inca 7 persoane. Ma amuzam in sinea mea….pentru ca fix asa simteam energia locului…mult tata, mult fiu insa prea putin divin feminin si acela putin primit, putin integrat, femeile dupa 40 de ani avand chipuri foarte barbatesti, usor aspre, tovarasesti. Sentimentul era ca trecusera multe valuri aspre, sociale si politice si oamenii ramasesera in chip vechi ca si cladirile agatati undeva acolo.
Ma simteam primita in mine astfel ca am ales sa merg pe covoarele ceresti si sa descoper ca un copil nazdravan frumusetea si bucuriile acestui loc. Am mers in fiecare zi pe jos sau cu bicicleta, am privit zborul pasarilor, m-am contopit cu Soarele, m-am bucurat de copacii infloriti, am salutat cu sufletul cladirile, am privit oamenii.
Marea era minunata si in fiecare zi imi dezvelea noi si noi tablouri.
Desi oamenii mergeam mult pe malul marii, cu bicicleta sau pe jos simteai ca energia tatalui se instala din varste mici,o seriozitate aspra cuprinzandu-le chipul.
Mergand pe malul apei i-am rugat pe ingerasii mei sa-si spuna cand sa ma opresc…. Si am simtit….sa ma asez si doar sa privesc valurile, sa multumesc locului si lor…..si deodata am perceput prezenta unei coloane minunate deasupra apei unind Cerul si Pamantul si de jur imprejurul ei inca 6 spirale inconjurand-o. Hora divinului feminin….am exclamat…cum o duc Cerurile peste tot echilibrand yin-yang-ul locului.
Eram coplesita si bucuroasa….si as fi batut din palme ca si cum participam la un real spectacol celest….doar ca nu stiu ce ar fi crezut oamenii care se plimbau pe langa mine. Am tacut si am imbratisat totul ….lasand darurile divinului feminin sa cuvante. Om, Iubire, Rabdare, Unime, Impreuna-Una!