Vorbind cu tatal meu trecut dincolo de val si cu ghizii mei mi-am dat seama ca nu v-am dezvaluit decat foarte putin despre intalnirea speciala cu Cerurile la fiecare trei nopti.

Aceasta evaluare facuta cu ghizii si inteleptii ne poate activa, daruri, haruri, potente, ne poate dezlega drumurile, ne poate ajuta sa intram pe o linie noua de destin, ne poate desface potentialul in mii de posibilitati.

Insa cum deschidem aceasta Poarta?

Spuneam intr-un alt articol ca trei lucrari de lumina facute pe zi urmand aceasta ordine, Planeta, Tara, Orasul in care locuim, Ceilalti si apoi Noi ne pot ajuta sa umplem cardul divin pe care il avem si astfel sa ne simtim impliniti.

Deasemenea puteti  lasa daruri de iubire, bucurie, recunostiinta pretutindeni manifestand  Minunea care Sunteti.

In fiecare zi fiti prezenti in Divinul din voi si onorati temele care vi se dezvaluie pastrand linistea, iubirea, iertarea. In clarul serii imbratisati tot ceea ce sunteti si aveti. Multumiti, multumiti, multumiti.

Si daca simtiti ca ceva va gatuie sau ca sufletul va este sfasiat lucrati in triunghiul: Ma iert si ma dezleg de toate greselile si pacatele pe le am fata de iubire, iniste, frumusete, spor, profesie, fericire, Rog sa fiu iertata si dezlegata…., Sunt Una cu Iertarea.

Culcati-va doar atunci cand sufletul va zburda, cand bucuria susura in voi,  cand sunteti cu Totul-Una. In taina noptii, dupa evaluarea facuta de ghizii nostri impreuna cu inteleptii, o poarta se poate deschide si odata cu ea, ceea ce parea de neatins, incepe sa se dezvaluie.

Dupa aceasta evaluare puteti sa spunem negocia cu consiliul inteleptilor in legatura cu anumite proiecte care vi se par importante pentru evolutia voastra. Si daca evaluarea a fost buna pentru ca v-ati facut temele corespunzatoare fiecarei zile in procent de cel putin 90%, atunci puteti sa cereti Consiliului, daruri, haruri, potente pe care poate nu le-ati stipulat in Contractul Vostru Spiritual.

Cum se fac aceste evaluari? In triunghiuri.

Ghizii tai si cu tine prezinta temele agreeate prin contract iar inteleptii iti acorda darurile meritate. Si daca restantele se repeta sunt discutate alegerile facute de tine si consecintele lor. Intr-o astfel de situatie poarta nu se mai deschide astfel ca dupa ce te trezesti starea de spirit nu este tocmai buna,  parca nu ai facut ceva, te simti neimplinit, ceva nu zburda in tine, lucrurile nu se mai leaga pe un plan sau altul, parca te simti parasit, crezi ca Universul nu-ti raspunde, ceea ce faci se misca mult mai greu.

Fiecare poarta trecuta aduce entuziasm, plin, sentimentul de acasa, recunoastere de sine, intregire.

Si daca decembrie 2012 a fost o luna de evaluari continue, pentru intregul ciclu al divinului masculin ei bine in lunile urmatoare pana la echinoctiu incercati sa setati cu ghizii vostri un contract spiritual plin de daruri si proiecte legate de intreaga planeta prin care Sfera care Sunteti sa straluceasca.