Ori de cate ori am facut trecerea de la o etapa la alta in pragul dezvelirii m-am intalnit cu mici sau mari pierderi venite intotdeuna cu un talc de fiecare data umplandu-ma de sens, bucurie, intelegere in minunatul vals cu Centrul.
Intr-o astfel de experienta din mii de carti a ramas doar o psaltire, plansa si atinsa de multe nopti, un drag prieten care mi-a insotit multi ani din viata si care mi-a aratat in ochiul divin, in insasi buchetul acceptarii, ca noi suntem Cartea.
Apoi am pierdut n chestionare foarte scumpe cumparate in ani de la compania-mama echivalentul a cateva mii de euro si care fara glas m-au anuntat ca misiunea mea se incheia in aceea organizatie si daca pana atunci fusesem utilizatorul puteam sa fiu si nascatorul, moasa insasi a unor teste care nu necesitau atat de multi bani.
Apoi au mai venit si altele si de fiecare data am simtit ca o noua borna se aseaza pe Cale si eu sunt invitata sa merg in directia anuntata mai usoara, mai elastica, mai neatasata.
Pierderile in sine sunt faruri in intelegere, forme de echilibrare a balantei cosmice, plati necesare, eliberari, slefuiri cerute de insasi Centrul nostru, salturi, trezii.
Sigur este greu sa integrezi temele pe care ti le ridica la fileu, moartea propriului copil, sa le transformi in daruri si salturi de intelegere, sa te simti deodata mai rotunjita de aceasta trecere, mai adancita si sporita de aceasta experienta.
Si cu toate aceastea toate pierderile sunt slefuiri ale noastre in taina recunoasterii de Sine.
Dupa fiecare pierdere lasati-va in bratele fluviului divin. Nu ripostati, lasati ca apa divina sa limpezeasca pierderea pentru a vedea in cernere, perlele acestei treceri.
In astfel de momente cautati tacerea, natura, meditatia, o bucurie care va anima interiorul dar care este fara glas, ex pictura, scrisul conectiv si fara sa trageti de barbuta Universul, activati Graalul interior cu blandete, invitand tandra corespondenta sa se faca.
Pierderea este transformare, lucrarea Cerurilor asupra noastra, acceptare si intrare in vers divin, sarut ceresc si bucurie.
Oricat de aproape ne-ar fi anumite lucruri, anumite persoane, anumite obiceiuri, doar Centrul e de dorit sa cuvante.
Uneori cei dragi isi termina misiunea si e de dorit sa plece sau au venit doar sa starneasca mingia divina din noi, uneori o carte ne paraseste pentru a ajunge la un suflet ce are nevoie de ea, uneori o prietenie se pierde pentru a cuvanta o alta, uneori un partner isi incheie corespondenta cu noi la c ul alfabetului spiritual pentru a continua cu altcineva pana la z si toate chiar toate pierderile urmeaza valsul cosmic, iubindu-l.