Psihologia evolutiei e compusa din urmatoarele etape: dezvaluire, purificare şi dezintegrare, centrare şi înălţare. Prima etapa este o revarsare desens, o rapire în Graţie, o întoarcere ACASĂ. E ca şi cum am fi urcat 100 de trepte deodată, luaţi pe SUS. Ni se deschide brusc panorama şi inhalăm aer curat. Suntem vrăjiţi, sufletul nostru se dilată, teritoriile interioare se extind.
Cuprindem TOTUL, iubim TOTUL, suntem Una cu Totul. Nu uitaţi: am accesat o frecvenţă care poate fi menţinută. Se ştie că în flow sau transă (starea de maximă concentrare relaxată) cu care ne întâlnim ori decâte ori facem ceva cu drag, pasiune, deschidere, putem vedea, simti, atinge faţete ale diamantului divin, care ajung la noi şi prin intuitie, asalt al cerurilor, mediatie, contemplatie, bucurii intregitoare. În aceasta etapă e important să păstrăm recunoştiinţa–bucuria–smerenia. E un triunghi trezitor-translator care ne duce spre următoarea poartă. Daca în acest moment de vârf alegem să manifestăm orgoliu, uscăciune, ostilitate e posibil ca marile ţâşniri de SENS să numai apară iar creaţiile noastre să se usuce ca însăşi triunghiul limitativ în care poate am intrat. E ceea ce li se întamplă anumitor universitari, poeţi, literaţi care după “primul zbor”, desenează versuri, cărţi sau seminarii în separare,scrierile lor neavând bucurie, forţă, creativitate pentru a rămâne peste timp în sufletele Oamenilor.
Dacă alegeţ isă rămâneţi întriunghiurile descrise de: înţelepciune–pace–deschidere sau bucurie–frumuseţe–credinţă sau entuziasm–pasiune–smerenie veţi urca nu doar la următorul etaj de înţelegere ci veţi deschide şi toate triunghiuri trezitoare-translatoare care ne ajută în Împreună – Unul sa facem salturi, sa ne intregim, sa marim viteza de indumnezeire.
Următoarea etapă, a purificării şi dezintegrării este de fapt o aşezare pe Marele Drum care ne-a fost hărăzit. Desprinderea de anumite obiceiuri de gândire şi acţiune, de valori pitice şi credinţe limitative poate fi dureroasă. Ataşamentele ţipă în noi însă chemarea este foarte puternică. Apar nişte mişcări emoţionale care ne deschid Sufletul şi ne luminează Spiritul. Important este că în această etapă să contemplăm ceea ce trăim, să nu punem etichete. Observatorul, maestrul, preotul interior ne vor ajuta. E de dorit doar să-i activăm. Nu vă smulgeţi parul, nu abdicaţi. Vechiul se retrage şi noile paradigme încep să ne mobileze interiorul. Regalitatea acestei etape e dată de vârfurile pe care le atingem când ne lăsăm fluviului divin fără să ne supărăm pe destin, creator, viaţa. Aici în această etapa e posibil să ne schimbam profesia, partenerul, să cumpărăm o altă casă ş.a.
Multe din decizii parca ne… iau pe sus….. Ştim şi nu ştim. In adevar permitem sufletului, stăpâna casei, cea care se ocupă de pace, bucurie, linişte, iubire, frumuseţe, linişte ş ispiritului care ne însoţeşte în toate excursiile pe alte planete, în alte universuri, pe Pământ în diferite ipostaze, să fie la cârma noastră. Mintea, inima şi corpul fizic ca servitori ai casei interioare, nu mai deţin controlul asupra vieţii noastre. În această etapă începem să ne acceptăm agresivitatea, rigiditatea, ataşamentele faţă de bunuri materiale şi să acţionam în direcţia eliberării de ele, întegrând darurile lor.
Altfel spus la masa interioară invităm şi prietenii şi duşmanii fără să-i mai criticăm pe unii, fără să-i mai slăvim pe alţii, îi punem în sinergie, îi maximizăm pe toţi în triunghiuri descrise de recunoştiinţă – iubire – frumuseţe, bucurie – răbdare – înţelepciune, îmbrăţişare – reamintire – integrare.
Uneori duşmanii nostri de fapt maeştrii deghizaţi mai pleacă cu câte o plasă de mere pe care au luat-o din bucătărie producând astfel “mici sfâşieri”. De ce ? Nu trebuia, etc.
Purificarea este de fapt o punere în acord cu Marea Simfonie Divină, o rotunjire de sens, o pătrundere şi o adâncire iar micile sau marile renunţări sunt esenţiale pentru evolutie. Recomand ca în această etapă să nu mai mâncaţi carne, să beţi foarte multe lichide, să tineţi trei posturi (luni, miercuri şi vineri), să mergeţi în locuri sacre, să vă întâlniţi cu oameni frumoşi, să vă dedicaţi pasiunilor voastre, să citiţi cărţi din lumină, să primiţi iniţieri şi să daţi aşa-zisele probleme care sunt de fapt “neterminatele, nerezolvatele” enitităţilor de lumină călăuzitoare. Răspunsurile potrivite vor apărea la momentul potrivit.
Menţineţi şi acum triunghiurile trezitoare-translatoare (iubire – elan – recunoştiinţă, frumuseţe – răbdare – aşezare, linişte – împăcare – înţelegere, recunoştiinţa – uimire – bucurie).
Nu abdicaţi. Sunt mulţi căutători de SENS care renunţă în această etapă la adănciri, căutări, integrări pentru că nu pot suporta să nu mai aibă şi VECHEA MOBILĂ în NOUA CASĂ. Însă ea nu mai încape sau nu-şi mai are rostul.
Continuaţi să vă puneţi întrebări, să mângâiaţi fiecare clipă, să fiţi. Orice baie de lumină, vă rotunjeşte viaţa, dând fiecărui pas, strălucirea iniţială.
Mentineţi în această etapă tot ceea ceea ce va hidrateaza fiinţa de lumină.
A treia etapă numită centrarea este o întâlnire în lumină cu esenţa. Centrul vorbeşte prin noi, invitând la valsuri celestiene toate aspectele SINELUI NOSTRU. Stim cine suntem care este misiunea noastră, ce daruri avem şi încotro mergem. In aceasta etapa provocarile capătă sens şi fiecare tema de viata este îmbrăţişata cu iubire, înţelepciune, smerenie.
În această etapă alegerile noastre devin realităţi, fără efort, în fiinţare pură. Comunicarea este in Unime iar verticala divina se afla in sinergie cu orizontala lumeasca perfectibila. Verbele, a părea, a demonstra, a avea, a câştiga nu mai deţin controlul, OMUL FRUMOS STRALUCESTE dezvaluind in Unime, Maretia.
În această etapă, iniţierile primite de la maeştrii nonfizici dar şi de la traitorii de sens, colegi cu noi, capată alte semnificaţii. Vedem rodul. Mugurele nu mai stă să pleznească, el chiar a înflorit în viaţa noastră pe toate palierele. Culegem realităţi pentru că ne-am schimbat profund. Dacă în prima etapă ne-am trezit în pomi şi poate am coborat rapid speriaţi, sau am rămas vrăjiţi…în a doua am fost când pe vârfuri când jos, la pământ, aşteptând, lacrimând agăţându-ne încă de VECHI ei bine în a treia etapă, suntem însuşi MUNTELE. În această etapă se închid temele noastre de acum şi de altadată ca nişte cercuri, darurile ni se dezvaluie in Unime si pe SPIRALA ÎNĂLŢĂRII traim Valsul Sferelor.
Aceasta etapă, a patra, deschide alte dimensiuni ale fiinţării noastre. Dacă până acum am cântat pe 7 clape (cele 7 chakre) o nouă simfonie minunată, copleşitoare, miruitoare se dezvăluie sufletului nostru şi în taina Recunoasterii Suntem, Eu Sunt glasuieste.
Aici pe acest varf, simtim IMPLINIREA.
Spirala Înălţării aduce în structurile noastre energii şi informaţii care ne mobilează viaţa pe toate palierele, întregind-o, extinzând-o, mangaind-o cu Înţelegere.
Harurile, darurile, potenţele sunt prezente, dezvaluind Minunea care Suntem.
Cinand in Taina Unimii cu ghizii nostri alaturi, Bucuria care suntem straluceste peste Tot si Toate.
Absolut minunat …Uneori parca prea mult ptr. sufletul meu ,alteoriinsa ma regasesc complet in ceea ce citesc . Multumesc..
Cu voi scriu dragilor! Poate ca nu simtiti insa Gratia ne insaileaza pe toti, atingandu-ne Centrul, inaltandu-ne!!!