In 2010 am ajuns la Fatima, Portugalia cu sufletul zgariat de multe procese, razboaie, dureri care se activasera pe o raza a vietii noastre. Nu imi era usor nici mie, nici lui Valentin insa triunghiul rugaciunii-postului-faca se Doamne voia ta ….ne sustinea asemenea unei calauze tacute, frumoase, radiante alaturi de alte forte treimice pe care le invocam si le gradinaream in noi, smerenia-blandetea-rabdarea, intelepciunea-clarul-discernamantul, iubirea-caldura-empatia. Continuam sa impletim Cerurile aducand pe coloana nelimitarii si infoenergetica, reiki-ul, ortodoxia si deodata in viul interior a aparut aceasta luminita, chemare, dor claditor numit simplu, Fatima.

Eram rotunjiti de relatia noastra insa nu stiam cum sa stingem niste procese-focuri care tot se activau de jur imprejurul templului-cuplului creeand un brau negru dar si o mare bucurie de adancire, cautare, identificare a cauzelor.

Cand am ajuns in Portugalia in 2010 m-am simtit minunat si intr-un fel acasa in bratele unei mame stiute, calde, iubitoare. Atunci in 2010, am ales sa ma rog cu fierbinteala si lacrimi in timp ce Valentin a facut intregul ritual, sa mearga in genunchi pe covorul alb intrand in biserica astfel, dupa adancitoarea nevointa. Fatima a nascut ceva in noi atunci, o raurire divina minunata, o intelegere si o bucurie a Cerurilor care mi-au ramas in suflet si despre care vorbesc si acum cu multa recunostiinta. Si da dupa ce ne-am intors in tara la 3 zile distanta a aparut minunea, procesele s-au stins, triunghiul s-a luminat, l-am imbratisat pe cel care prin care veneau intr-un mod binecuvantat intelegerile, am plans impreuna, ne-am bucurat, am asezat cu totii ceva in cupa interiora privind Cerul aurit de Maica.

Am revenit la 8 ani distanta …….  si m-am simtit din nou primita de aceleasi brate, apartinand aceleiasi mame, calduroase, pline de talcuire, blande. Privind covorul alb am stiut ca voi face ritualul si fara sa ma gandesc am lasat Cerul sa ma indrume pornind la drum cu Triunghiul Iertarii. Parea simplu sa mergi in genunchi insa cand intrai in fiecare pas si il adanceai, timpul se extindea si picioarele tipau, si era un amestec naucitor de Cer si Pamant aceasta inaintare in versul iertarii, durerii, recunostiintei.

O vreme as spune o treime din drum am simtit sa limpezesc lana interioara, spovedind, linistind, curatind. Mi-am facut iertarile fata de tot si toate rugand ingerii sa-mi reaminteasca fiecare coltisor neluminat, neintregit, inca tipand. Triunghiul iertarii m-a sustinut pana cand din miez au tasnit razele recunostiintei, simple, blande, suave invadand tot interiorul. Nu le mai puteam opri. Plangeam plina de recunostiinta, simtindu-ma cupa Cerurilor, aluat divin, fiica, om, tesere divina. Recunostiinta era atat de vie incat nu mai simteam genunchiul rupt candva in 5 locuri. Tipa grav uneori alteori bland insa ambrozia recunostiintei era vie, tamaduitoare, inaltatoare. Apoi deodata s-a activat corpul bucuriei ceresti ca o pelicula alba-roz-argintata si o raurire divina frumoasa primita cu cateva zile inainte a stralucit puternic in interior.

Soare christic primeste-ma,

Imbratiseaza-ma

Iubeste-ma.

Eu la Triunghiul celest vin,

Cu toate fortele treimice ma inchin,

Coboara in Mine

Sunt Una cu Tine.

…..

Priveam cerul interior. Eram acolo ….pe locul unde Maica se aratase celor 3 copiii. In viul dezvelirii….coplesita, bucuroasa, adancita …..am simtit prezenta unei dar…o cununa a Unimii. A coborat pe multi copiii aparuti deodata, in sufletul mamelor si al familiilor, in viul reconectarii, prin grai divin.