Desi am atins cu ochii sufletului de multe ori liniile portococalii ale desertului de fiecare data raza bucuriei coboara deschizandu-mi cupa inimii catre subtilitatile acestor rotunjimi. Mami aici este mai mult Dumnezeu!!!! imi spunea Stefan intr-o dimineata acum cativa ani in Iordania, cand micut fiind se trezise intr-un cort ce plutea in linistea groasa a desertului. Acum acelasi clopotel se activase in mine….mergand cu masinutele pe muntisorii rosiatici care sarutau Cerul aici in Dubai. Si nu erau doar aceste dune ca niste note cosmice care deseneau o melodie aparte ci si oamenii care aveau trasaturile naturii si tenul noptii invemantati in salurile zilei.
Recunosc ca nu am avut o chemare anume pentru Dubai…insa am pornit dupa visul mamei, creeand o triada, eu-Sarra si mama. Niciodata nu mai calatorisem asa insa baietii, sotul si fiul spusesera categoric Nu acestui loc. Cand m-am conectat la el fara sa caut o explicatie am simtit chipul bunicii cu trasaturi puternic orientale si chipul tatalui, parca nascut in Orient doar venit intr-o scurta calatorie in Ramania. Ceva din mine foarte batran m-a chemat de-a lungul timpului si in Turcia si Iordania si in Egipt si acum in Dubai….ca niste radacini frumoase puternice care acum devenisera flori ce le asezam la picioarele acestei tari. Dupa Malaga( energia mamei) venea Dubai( energia tatalui) si noi fiicele ne jucam cu un mare buchet de incantari.
Calatorind cu masinutele fasnete apoi impletindu-ne cu stelele, focul, dansurile noptii am simtit chipul desertului, o femeie auriu-rosie inalta, surazatoare cu rochia de nisip si ochii inflacarati, surazatoare, calduroasa, focoasa. Parea ca ne cheama acolo pentru a ne caza in sufletul ei, pe muntii delicati si totusi puternici, aprigi, fortosi.
Simtind chipul desertului cineva din mine a ridicat parca o cortina……eram un barbat subtire insa puternic ce facea parte dintr-un trib mic ….nu cred ca depaseam 30 de suflete, sarac, putin la vorba, luptator si in acelasi timp cantaret in frunza, la fluier, poet si visator….. animalele, natura, desertul alintandu-mi pasii. Aveam multi copiii si o sotie cu chip trist, obosita, bolnava, mai mult plecata decat aici. Apasarile erau mari, eram nevoiti sa luptam si cu alte triburi, sa aducem vanat, sa ne ocupam de hrana copiilor, sa ne ascundem, sa aparam povestea noastra. Putinul timp in care ramaneam singur era ……o mare intalnire cu trena noptii, suieratul fin al desertului, delicateriile cantecului si ale versurilor ce curgeau prin mine. Pentru o clipa mi-am zarit chipul plutind intre doi capacei……ceva din mine tragand sa se aseze acolo……mangaind o capra. Era ca o mana a timpului ce dezvelea in dansul nisipului radacinile fine ale trecutului. Puteam sa-mi aud muzica si versurile coborand din nou in cupa animate….de vesmintele noptii. Pentru memoria mea spirituala desertul a actionat ca un fel de acupunctura cosmica. Colturile dunelor….au trezit reamintirea!!! Cu cativa ani in urma conducandu-l pe Valentin …..spre o dragalasa conferinta ce avea loc Turcia…..Sarra m-a intrebat: Unde pleaca tati? I-am spus si ea a continuat….Ma duc sa-i deschid poarta!!!
Asa ma simteam si eu acum….deschizand o poarta alaturi de mama si Sarra, o usa a christului feminin.
Desertul te invita sa activezi spirala intrebarilor, sa cotrobai in incapari interioare nedeschise de multa vreme, sa contempli vesnicia, sa te unesti cu Totul. Si daca nu ai simtit nelimitarea…ei bine…aici ea vine si te imbraca de oriunde ai veni si oricine ai fi.