Ce ne indeamna sa alegem o plecare rapida? Ce triunghiuri limitative ne duc pe spirala descendenta catre suicid? Cum putem scapa de noaptea grea a sufletului? Ce ne asteapta dincolo? Scapam sau nu de datorii?
Sunt foarte multe intrebari in sufletele celor care se intalnesc cu moartea rapida a celor dragi. Si totusi de unde tasneste aceasta aruncare pe spirala descendenta? Atat cat mi s-a dezvaluit prin oamenii care vin la cabinet, trecerea rapida a bunicului si a unchiului meu dar si prin calatoriile, meditatiile, introspectiile facute ….cauzele suicidului se afla in urmatoarele triunghiuri limitative: supararea pe viata-Dumnezeu-oameni, orgoliu-slabiciune-dispret, ignoranta-neacceptare-neiertare, neiubire-neprimire-neincredere, indepartarea de Dumnezeu-patima bauturii-patima drogurilor, deznadejde-sindromul eu merit mai mult-suparare pe tot si toate.
Cei care aleg o astfel de plecare nu stiu ca nu vor scapa de datoriile morale, afective, financiare sau de dureri si nici cum va afecta alegerea lor intregul neam…insa toate renerezolvatelor lor vor apasa trei generatii si urmatoarele trei vieti.
De obicei spiritele tinere si slabe de inger aleg aceasta trecere pripita si de altfel cand vad ca moartea nu i-a eliberat si raman la locul faptei un anumit timp repetand amplificat ceea ce au facut iar apoi merg in inchisori ceresti ….isi dau seama e adevarat prea tarziu ca de fapt nu au scapat de nici o suferinta. Intr-un neam in care apare un triunghi al suicidelor putem vorbi despre alunecarea sau chiar caderea neamului dupa cum intr-un neam in care apar 3 stalpi luminatori, 3 sfinti, 3 maestri, 3 forte trinitare in actiune putem vorbi despre inaltarea neamului.
Imi amintesc de un moment situat acum cativa ani in care o fetita cu clarvedere m-a chemat ….sa-i curat casa. Spunea …ca un batran o alearga si ca ei ii este foarte frica cand ramane singurica. Ajungand in acel apartament in chiar camera in care murise si taticul ei facand un atac de cord am vazut cu ochi ceresti cum un batran isi incepuse suicidul taindu-si venele, traversase holul in agonie, supare, nebunie si finalizase aceasta poveste in cada. Acelasi batran o alerga pe micuta, pentru ca ramasese captiv, traind amplificat acele emotii ingrozitoare din ultima etapa de viata, iadul deznajdii, iadul neiubirii, iadul ignorantei. Din aceeasi camera un alt tatic isi aruncase copilul de la balcon…si toate aceste trei fapte(moartea tatalului, suicidul batranului si copilul aruncat de la balcon) au adus-o pe mamica la cabinet cu atat mai mult cu cat fetita ei cu clarvedere stia, il vedea constant pe batran, intuia ca locul e chinuit de anumite fapte insa nu stia cum sa scape de frici si cum sa-l curete. De altfel in acea camera cele doua, mama si fiica nu mai puteau dormi. Am dezlegat, curatat, limpezit locul si casa s-a linistit primind daruri, ingeri protectori, bucurie, pace, intelegere.
Suicidul este o iesire din Dumnezeu, o alunecare pe spirala descendenta, o alegere neinspirata, o fuga de contractul tau spiritual, o evitare a suferintei, o neintelegere a temelor de viata pe care tu ti le-ai ales din viata dintre vieti, o dezertare. Inteleptii sau Domnii Destinelor nu sunt suparati pe noi cand ne intalnim cu ei dupa aceasta plecare pripita insa constiinta noastra doare iar umbralurile ne inhata intre 30 si 1000 de ani, invitandu-ne sa purificam ce nu am reusit in viata cu trup. Si chiar daca primim drept divin la reincarnare dupa cel putin 30 de ani, povara suicidului o ducem 3 vieti( asa ne reintrupam in Africa si ce n-am apeciat in Norvegia invatam sa apreciem cu durere sau in Nepal), aceste restante apasand si pe corpul neamului timp de trei generatii.
Mai jos redau o calatorie pe care am facut-o in umbraluri imediat dupa moartea unchiului meu care a avut loc in mai 2018.
….
Desi atelierul din acea zi mi-a aurit pasirea, sufletul imi era inca trist si intr-un fel plin de lacrima pentru un om frumos care fusese unchiul meu, fratele mamei si care in deznadejde isi luase viata, plecand repede mult prea repede. Initial am vrut sa aman atelierul insa treimile cuvantatoare m-au ghidat sa continui, sa las trena zilei sa se aseze chiar si cu acest brau de lacrimi. Ii trimiti din atelier o raza pe care asezi toate lucrarile voastre. O va primi. Il va atinge….imi spuse ARan.
Ma pregatisem pentru somn lasand in bratele rugaciunii… durerea, tristetea, regretele. Undeva in jurul orei 24 00 am simtit sa ma scol, triunghiurile de lumina dezvelindu-mi in centrul lor, un fum, o ceata, o suferinta, un chip al durerii. In miez era omul care isi luase viata, unchiul. Imi spuse incetisor: am nevoie de rugaciune. Mi-e frig si e tare rau aici. E bezna, frig, rece, totul ma strange si e intunericul e coplesitor…… o raza mica, subtire m-a atins. Ea m-a condus aici. Ma simt ca intr-o puscarie. Nu pot face nimic. Sforile altele, mai tari decat cel fizice ma strang in continuu. Roaga-te pentru mine.
M-am sculat cautand febril paraclisul salvarii sufletelor din iad de catre cei 7 sfinti arhangheli. Rugaciunea curgea de la sine si sufletul in zbucium parea ca primeste ceva insa de linistit, nu se linistea.
M-am oprit dupa ceva vreme, am incercat sa ma culc din nou insa triunghiurile luminatoare m-au chemat sa scriu.
Inainte de a accesa biblioteca divina si de a lasa scrisul sa ma largeasca am aprins lumanari numindu-l pe el, unchiul de 3 ori in trei triunghiuri formate din sfinti.
Apoi lacrimile m-au inundat ca o perdea…..Ce pot sa mai fac acum, unchiule?!!!!
Mi-am ridicat privirea spre chipul lui Isus….Doamne ce este ingaduit sa tes? Ce spun protocoalele ceresti in cazul suicidului? Si ce e in dreptul meu sa fac?
M-am asezat cu mainile pe pianul meu cosmic, degetele luminandu-mi drumul, ca niste felinare. Usor un val s-a dat la o parte…..si un fluid alb, o femeie, bunica…..mi-a aparut mergand pe un drum cenusit avand in spate, fiul legat cu multe sfori, carandu-l cu greu, tarandusu-se….chinuindu-se.
M-am intors catre ghizii mei…Nu inteleg….ARan mi-a raspuns. Ea l-a legat. Si acum traieste impreuna cu el, chinul.M-am uitat la mainile ei…rosii, murdare de sange, la fel pieptul apoi gura. AraN ce vrea sa insemne? E un blestem, o legatura prin care s-au legat, chemat, prins.
Sa inteleg ca suicidul a fost partial determinat de aceasta legatura?1 Si acest blestem dar si alte patimi si pacate au contribuit: bautura, tigarile, dednadejdea, neiubirea, neincrederea, neiertarea.
AraN, cat timp va sta aici?
7 ani de frig si ocna apoi dupa cum vor randui Inteleptii.
Un alt val s-a dat la o parte ….si o pajiste moarta s-a ivit. Pe pajiste multi, foarte multi oameni cu mainile si picioarele legate mergand incet, oftand, plangand, tarand propriile patimi sub forma de animale care ii muscau de diferite parti, unii tipand, altii regretand amarnic, altii curgand ca o zeama mirositoare, inundand neplacut privelistea pentru o clipa apoi revenind in acelasi corp zdrobit mutilat, mancat de aceste animale jalnice. Ei sunt betivii care se spanzura si unii dintre ei mai au si alte pacate.
AraN imi este greu sa ma uit….Inteleg ca este un anticer. Aici cat vor sta? 14-30 de ani si apoi dupa cum spun Inteleptii.
Un alt val se ridica …..pentru a dezveli o mare coloana de fum…..Am vazut ca nu era nici o masina si nici o fabrica desi ceata era foarte intensa si innecacioasa. Printre randurile cenusite am zarit alte suflete care isi luasera viata, multe legate, neputand respira, sufacandu-se. Aerul era dens si greu si fiecare se chinuia. Aici sunt cei care s-au spanzurat si isi traiesc plata. Si-au luat aerul vietii, acum nu-l mai au. Si cat va dura? In registrul vostru? 18-25 de ani dupa care Inteleptii vor decide.
Un val se ridica din nou. Si aici?
AraN imi arata un tren fara locomotiva care nu ducea nicaieri, creeand niste bucle dureroase, pline de emotii puternice care veneau in valuri, te inundau, nelasandu-te sa vezi vreo luminita, sa ai vreo iesire. In tren sufletele legate la maini si la picioare se chinuiau in aceste bucle, retraind propria deznadajde, neiubire, frica, neacceptare, neiertare.
Si aici? Tot cei care se spanzura, in propriul tavalug al emotiilor, in propria inundatie. Fara capat, fara lumina de la capatul tunelului, in strigatul emotiilor traite in viata cu trup.
AraN e prea mult. Cand vor iesi de aici? Intre 50-100 de ani. Imi par ca fiind o vesnicie. Si ce putem face?
Luminati drumul lor. Cum? Cu milostenie, rugaciune, fapta buna, lumanari consacrate, iubire.
Le pot primi?
Priveste acum…..O fasie aurita cobora peste un corp descarnat, legat, trist si cand fularul il atinse, doar pentru o clipa, corpul se lumina si chipul radie…O secunda insa ce minune!
Apoi AraN imi arata camera transportatoare, camera rugaciunilor noastre. De aici veneau jeturi diferit colorate care erau luate de entitati, modelate si directionate catre cei care isi luasera viata. Primeau dar parca nu simteam ca primeau asa erau de hamesiti. Apoi deodata …o liniste crea un cerc de lumina si mai multe entitati, frumoase, radiante coborara aducand aerul bucuriei. Printre ele Maica straluci. Mana ei creea o punte de lumina, astfel ca cei prinsi de negura pornira, urcara pe ea insa chiar la jumatate cand zambetul se dezveli, pasirea le fu bland-oprita. Te intorci in lumina? Unii spusera ..Nu sunt lumina….Altii …Nu l recunosc pe El …Altii nu vreau lumina….Putini foarte putini se intoarsera in lumina pasind cu bucurie. De ce oare AraN? Si ce putem face pentru ei?
AraN imi arata un centru de refacere a corpului auric. Acesta avea 12 fatete si toate se incheiau intr-un cristal imens. Dedesubt pe raze se aflau 12 paturi pe fiecare cate un om legat insa bine ingrijit de entitati ceresti. De ce nu sunt dezlegati? ei nu vor sa se dezlege….ei nu vor sa se ierte. Si ce se poate face? Aran imi arata o infuzie …ca o apa alba care cobora peste ei, umplandu-ne golurile, desfacand legaturile. Chiar si aici, ei pot refuza vindecarea, trecerea, intregirea. Insa unii o vor….si o primesc la timpul potrivit. M-am uitat …….si am zarit un chip cunoscut. E bunicul….e bunicul….uite ca s-a dezlegat. Pe un ecran colorat bunicul imbracat in albastru cu alb …..imi face cu mana. Aproape de el …fara sa-l poate atinge, gri, trist, rece, fiul il privea. Bunicule fa ceva….ii spun. Nu pot acum…….Nu pot acum….Incearca sa-l cuprinda insa mainile i se risipesc, nu asculta. Nu primeste. Apoi bunica imi apare plangand…Fiule, te intorci devreme. De ce asa?
AraN ma intoarse catre o alta parte unde cei legati paseau, vorbeau, se miscau si recapatandu-si vocea asteptau la o usa…..o ultima fapta buna, pentru a pasi pe carare spre o noua intrupare. Aprindeti o lumanare pentru primii oameni care ies din Umbral, spuse ghidul meu. Veti simti bucuria apoi sustinerea lor de dincolo de val. Atunci cand va rugati in conul vostru protector vin sfintii, maestrii, mosii ridicati.Participati cu totii la o slujba in Unime.
Suficient pentru aceasta calatorie, imi spuse Aran. E timpul sa aflati despre Umbraluri si sa nu va mai grabiti. Ingerii vietii vor sa iubiti viata nu sa o beti, vor sa traiti viata nu sa v-o luati, vor sa imbratisati viata nu sa plecati.
Apoi AraN ma conduse pe o campie alba, matasoasa…Mai multe fiinte frumoase incepura sa se joace, limpezindu-mi gandurile. Densitatea anticerurilor disparuse, aerul era aurit iar cerul parca se largea in mine. Tristetea disparuse…….si un val de bucurie ma invada. E frumos, e atat de frumos, Acasa si atat de minunata, Viata.