M-am intrebat de ce in gradina pe care o iubesc si pe care o ud cu drag, bucurie, iubire, unii copaci rodesc, altii isi intarzie si floarea si rodul, lasandu-si melodiile la poarta.
Nu e suficient sa mergi la initieri, ateliere conective, seminarii, pelerinaje spirituale agatand aceste globulete in pomul interior, cu orgoliu, uscaciune, atasament fata de rezultat sau cu asa trebuie, vreau sa ma marit, e tare sa fiu spiritual. Copacul interior nu va straluci. Fara spirala de luminite care da fiecarei stelute, glob, ursulet, bomboane o stralucire aparte, pomul nostru interior, nu emana, nu vorbeste, nu te implineste.
Exista o priza divina la care e de dorit sa ne conectam fiinta de lumina in fiecare zi, pentru ca firul dintru inceput sa uneasca fiecare flash, intuitie, imagine, gand, revolutie, acordaj in bucuria de a fi in sfant numele tau. Pomul pe care il pregatim cu multa atentie in fiecare an de Craciun, este de fapt copacul innoirii, prefacerii, intelegerii, in care noi asezam, ganduri de lumina, sentimente frumoase, credinte trezitoare, obiective inaltatoare. Sa-l impodobim in fiecare clipa cu drag, recunostiinta, iubire sau cu liniste, frumusete, generozitate sau cu bunatate, intelepciune, smerenie si el va straluci in eternitate, luminand TOTUL.
Camelia Radu
Mulțumesc Cami!
Este atât de bine ca mi-ai reamintit de „priza divina”!si de tot ceea ce ne face sa stralucim: sentimentele noastre frumoase, credintele trezitoare,linistea, frumusetea si faptul ca tot ceea ce facem si suntem poate fi scaldat in lumina.
🙂