Primele descoperiri le-am facut in triunghiul de lumina, inocenta- scris automat-contractul meu spiritual legat de aceasta viata. Eram indragostita de natura, flori, gaze, pluteam in viuri de viata, contemplam mult, daruiam, nu-mi placea scoala si de aceea mama mi-a facut temele pana in clasa a treia, vibram la muzica frumoasa, scriam in freamat, descopeream. Asa am aflat intr-o sesiune conectiva ca in viata aceasta voi imbraca rolul de psiholog si ca voi fi si scriitoare. La putina vreme in triunghiul descris  de intuitie-viziune-sens, mi-am vazut cateva vieti anterioare, am inteles cine era calugarita-asistenta care trecea peste campuri, cine era scriitorul celibatar care canta in biblioteca si ce era cu planeta aceea. Tot atunci mi s-a revelat drumul pe care m-am inscris de la varsta de 14 ani, sa ma ocup de schimbare in mine si apoi in ceilalti. In corola de vise micute din perioada adolescentei in triunghiul descris de orgoliu- sa fiu prima in toate- egoism cu sufletul uscat dar plina de diplome am pierdut darul scrisului automat, creativitatea si deschiderile de sens care mi-au perlat copilaria si pubertatea. Traiam insa un simulacru de fericire, in interior impietrita iar la exterior un pom plin cu dorinte. Lasand prea mult in mine acest triunghi limitativ la 18 ani m-am imbolnavit si timp de un an m-am zbatut in frica-neincredere-desnadejde.
De ziua Maicii Domnului in septembrie 1993 am avut un vis care mi-a deschis o noua linie de destin.Triunghiul de lumina care s-a activat a fost revelatie-smerenie-dialog cu Sinele. Timp de 4 ani in manastirea Frasinei, printre carti inspirate si cu oameni frumosi mi-am boltit fiinta de lumina, reamintindu-mi, asezand, conlucrand cu Cerurile. Din nou scrisul automat si-a desfacut aripile si in fosnet si bucurie scriam cate 30 de poezii in 80 de minute sau cate un roman pe saptamana. Ma opream doar dupa 10-12 ore, pauze mici si apoi continuam pe nemancate umpland fisiere interioare cu multe SENSURI.
 
Din neincredere-neiubire-neiertare am publicat putin insa florile sufletului s-au hranit imens, coplesitor si minunat cu rodul scrisului. Apoi la 24 de ani s-a deschis un nou triunghi, dragoste- pierdere in celalalt-uitare de sine. Frumos si trist. Un paradox care a tinut 3 ani si care mi-a activat multe triunghiuri karmice, neincredere-desnadejde-la ce bun? atasament fata de cariera-bani-siguranta, neiubire de sine-tristete-neimplinire. Am descuiat aceasta colivie in jurul varstei de 27 ani boltindu-ma cu incredere-cautare-bucuria darurilor dintru Inceput, de Altadata, din Acum. Parca eram chemata din nou pe Drumul cel Mare cu Cavalerii Luminii in Aproape. Am tasnit intr-un nou destin curgand in soapta scrisului. O carte s-a deschis, Coeficientul Multi si ea m-a calauzit din aproape in aproape activandu-mi triunghiurile interplanetare. Asa am descoperit ca poti calatori in timp ce scrii, ca poti primi si da initieri, ca poti sta pe alte planete, ca poti simti Unimea.
Freamatul imi colora pasii si eu pluteam mai mult decat mergeam.In aceasta perioada am ciocanit la poarta scolii numita Energie Universala apoi am valsat cu Reiki-ul apoi mi-am articulat experientele mergand la Radiestezie. In jurul varstei de 32 de ani odata cu venirea fetitei mele Sarra am primit trei initieri, Sf Graal-Sfera Initiala-Noul Pamant, fiul meu Stefan mi-a deschis conexiunea cu Sfinxul si Energiile Kogayonului-Preotia lui Zamolxe-Templul lui Unu iar sotul meu mi-a activat triunghiul de lumina descris de Intregire-Unime-Impreuna suntem Unul. Daruind aceste perlute si celorlalti am primit multe alte acordaje, carti, ateliere conective, intalniri cu oameni frumosi, proiecte minunate care in Impreuna-UnuL ne rotunjesc FIINTA DE LUMINA!
 
Intreaga noastra viata este o curgere prin triughiuri limitative, potentatoare, trezitoare, translatoare. Important este sa continuam drumul si sa descoperim in fiecare triunghi UNITATI DE SENS. Va invit pe 22 februarie ora 19 15 in ceainaria SERENDIPITY sa activam triunghiul CUNOASTERE DE SINE-PUTERE-EU SUNT si sa-l asezam in tesatura NOULUI BUCURESTI a RAMANIEI si a NOULUI PAMANT.