Paseam sprintar indreptandu-ma catre un conac rupt din povesti aflat undeva pe langa cladirea guvernului nr 19. Mai intai ma chemase Piata Victoriei cu spirala ei minunata formata din entitati de lumina, sprijinitori, stalpi si sustinatori ai trecerii apoi cladirea guvernului imbratisata realmente de 3 cercuri negre. Harta cereasca arata ca zona aceasta avea nevoie sa fie rescrisa, mai multe case, biserici, locuri urmand sa fie antene cosmice, guri divine in actiune, chipuri de rai. Acum cativa ani in trena unui eveniment important al unei fratii negre, ghizii mei m-au adus aici sa-i vad pe ei, capii razboiului psi de pe aceasta planeta in toata innourarea, purtatori de cuvant al celor 6 civilizatii care n-au facut trecerea, potentatori ai separarii, aducatori de furtuni. Acum veneam pentru a inchide niste teme vechi( pe cifra 9) si a deschide o poarta in Unime( cifra 1). Si noua harta a Bucurestiului ma insotea alaturi de sfintii si protectorii Bucurestiului, arhanghelii, triunghiurile de lumina, ghizii mei personali si multa bucurie in suflet care parca izvora direct de la ciobanul Bucur, botezatorul acestui oras care isi spala chipul din ce in ce mai mult in aceste vremuri, prin raspandaci, sincerici, deschizatori de porti, modelatori in retea, rauritori divini. Informatiile curgeau din viul cosmic asezandu-se in Graalul ceresc cu multa liniste, frumusete, radianta. Am patruns in casa aceasta, conac cu multe camere, muzeu si ocean cu povesti ca si cum as fi deschis o fascinanta carte. In living o masa neagra ma astepta si chiar acolo activata spirala descendenta iar langa ea trei entitati imense negre. M-am intors catre doamna care slujea aici de multa vreme. S-au semnat pacte de intuneric in acest loc, au trecut guvernanti, oameni politici, indivizi potenti financiari care chiar aici si-au pierdut parte din suflet. A incuvintat atinsa de cuvinte, urmandu-ma….intr-un fel fara grai, intr-un fel curioasa, intr-un fel trezita. Stiti ma doare capul in continuu cand stau in anumite locuri din casa.
Lana timpului incepea sa deruleze imagini din ce in ce mai socante, liturghii negre, altare pentru feciori, fiinte prinse intre lumi, fundatia casei era plina de durere, toti fostii proprietari fusesera pe energia tatalui punitiv, justiar, dur si toti pierdusera aici cate ceva, casa toata era plina de dureri impovarata ca o bunicuta pe care o dureau toate desi daca te-ai fi uitat doar cu ochiul estetic ai fi zis ca este cel mai grozav palat din viata ta. Cine ar fi putut sta aici? Toate colturile parea ca aveau si urechi si ochi si niste entitati imense, negre se plimbau dupa tine. Imi zambeam amintindu-mi de un coleg de breasla care a murit dupa ce a curatat o casa in care se aflau scorpii….aici insa era un bal dragalas al balaurilor.
Daca as fi stiut in ce ma bag as fi renuntat imediat….insa ghizii mei imi spuneau ca aceasta casa isi face trecerea, spalandu-si chipul in bratele noului sau proprietar in sfarsit o femeie care va aduce acest echilibru yin-yang si multe alte darulete in acest loc, prin oamenii conectati, rotunjiti, radianti. Din casa lipseau florile si o apasare mare se lasa la fiecare pas ca si cum ghetele ti s-ar fi umplut cu plumb.
Deoadata o bisericuta mica mi s-a dezvaluit, frumoasa asemeni unei domnite cu trena lunga si colorata insa chipul zdrobit de toate liturghiile negre care se savarsisera chiar aici in poala ei, in bratele minunate. Sfintii plangeau pe langa ea insa dincolo de acest strat am simtit chipul nou al Bucurestiului, voia domnului, trecerea acestui loc. Iti voi spala obrazul i-am spus si am lasat lucrarea de lumina sa se faca pas cu pas, ca o ploaie divina, asemeni unei revarsari de sens, cu prosopul si apa binecuvantata urmand voia sfintei trinitati intru-Totul.
La ultimul etaj apasarea era si mai mare….parca se amplificase si ganduri de suicid, deznadejde, revolta si tristete strivisera intreaga retea.
Sparturile acestea nu permisesera iubirii, unimii, implinirii sa coboare vreodata in aceasta casa. Exact in biroul somptuos unde am fost condusa pe scaunul vanjos ranjind in intuneric, o entitate oribila, trona.
Stiam ca nu voi putea da tot molozul, tot noroiul afara dintr-o singura curatare astfel ca m-am reintors cu trinitatile radiante alaturi sa curat fiecare amprenta malefica, sa aduc mici darulete in acest loc, sa pun aripi.
A doua oara sub viul sferei mame, am simtit in sfarsit de la etajul intai exact din fata unei ferestre sapate in piatra ca se deschide un templu, un viu al unimii care se intindea pe mai mult de jumatate de casa si care abia acum se dezvelea, sub mainile Maicii si ale preoteselor unimii. Si era imbracat cu vesmite aurii-purpurii cu multe flori si o hora frumoasa radianta compuse din fiice care atingeau Cerul. Puteam auzi muzica sferelor, spiralele unimii vibrand, locul deschizandu-si petalele. A simtit deodata ca acesta fusese rostul initial al locului….de biserica a inaltarii, de loc al iubirii, de transfigurator.
Am pasit ghidata de acesti ingeri ai templului si am ajuns intr-o camera unde o fiica era inca prinsa intre lumi. Fusese fata unui boier fagaduita de tatal ei unui om instarit si puternic politic insa verva tineritii a dus-o catre un alt barbat, tanar si nazdravan care nu a facut decat sa profite de ea si apoi sa aduca acasa dupa ce o furase in noapte din casa parintilor ei si profitase de ea. Indurerata, parasita de cei in care credea, manjita de rusine si coplesita de suferinta, alesese sa plece….purtand in pantec o mijire care putea sa-i schimbe destinul intr-un mod minunat.
Parintii au fost zdobiti de aceaste fapte, mama a murit de durere iar tatal blestemand a lasat un colac negru de entitati exact pe locul in care fusese casa lui de dinaintea aparitiei acestui conac.
Plimbandu-ma cu ingerii templului am simtit prezenta acestei fete, inca zdrobita de durere, inca oftand dupa acea iubire neimplinita, inca tanjind dupa fericire pamanteasca. Si nu stia ca era prinsa aici de cateva sute de ani. Si locul gemea la fel si ea cautand in sfarsit……eliberarea, trecerea in lumina, radianta. Am invitat-o sa paseasca in templu deschizand intre toate camerele si viul domnului culoare de lumina. Si pasul ei la inceput greu apoi a capatat sprinteneala si chipul i s-a luminat apoi s-a asezat exact in spate in afara horei, privind cu dor, drag si tanjeala la fiicele primite, entitatile luminice, la acest Acasa desfacut ca un receptacul divin din insasi zdrobirea acestui loc din insasi mlastina acestui conac. Si preotesele Unimii au primit-o in joaca lor cosmica spalandu-i chipul, pasii, trecerea.
Supararea pe barbati a tatalui si a mamei atrasesera de-a lungul timpului aici pe acest loc doar barbati, tati punitivi si fii atinsi de intuneric, tineri razvratiti care fara caluzire ca si tanarul care o abandonase pe aceasta fiica risipisera talantii acestui loc, ingropasera darurile bisericii initiale, zdrobisera chipul sau dintru Inceput… insa locul in sfarsit primise o mama si o fiica( ca noi proprietari) si triunghiul lor cu sfintii si protectorii Bucurestiului ma cheamase in centru in aceasta lucrare de dezvelire, intregire si Unime.
La a treia curatare cu sfera copil alaturi si graiurile fiicelor Unimii, am putut in sfarsit sa simt ca s-au intors acasa trinitatile radiante, locul canta, portile s-au deschis, templul atinge cu bratele lui intregul Bucuresti, Piata Victoriei si Guvernul candva urmand sa vina sa stea aici mama si fiice sau familii radiante care vor da glas unei proiecte holiste, unimice, pentru binele cel mai inalt al tuturor.