În școală adeseori ne-am întâlnit cu acele momente gălăgioase în care Învățătoarea nu se mai auzea ci doar Tumultul. La fel și în interiorul nostru când multe dorințe se luptă, fac gălăgie, se agață să iasă afară și să se Întrupeze și noi le dăm Putere, Zgomotul crește și Lumina interioară scade și un mare Vacarm acoperă Splendorile Vieții.
Putem fi traversați de Dorințe dar nu și Supuși/e în fața Lor. Aceasta este diferenta ta între a fi prins, dependent, împătimit și a valsa cu dorințele conducând tu dansul. Distanța este foarte mare și când vraja dorințelor ne cuprinde, ne scade bucuria interioară, ne invadează emoțiile disonante și începem alunecarea sau căderea în abisurile deznădejdii sau ale invidiei. A fi Împăcat adică în Pace cu ceea ce ai și Esti reprezinta Marea Victorie asupra Dorințelor. Căci doar trăind în Pace cu Tot și Toate putem auzi Vocea Cerului și doar cu Voia Domnului Marile Chemări se întrupează căpătând Chip Radiant in Lumina lui Acum, în Viul a Ceea ce Este așa Cum Este.