In jurul varstei de 16 ani mergeam aproape zilnic, dupa orele de curs, pe malul marii lasand apa sa-mi limpezeasca gandurile apoi soarele sa le dea stralucire privind aceste plimbari ca niste intalniri cu un duhovnic minunat care nu ma certa ci doar imi mangaia faptura cu dragul, caldura, blandetea lui.
Adeseori briza ma lua pe sus vuind peste tot si toate parca aratadu-mi raspicat i ul unei provocari si eu ma lasam initiata de ea, invitand sarea si vantul sa-mi inunde teritoriile interioare, glumind cu ea, jucandu-ma de a v-ati ascunselea, desenand povesti in unda calatoare.
La 18 ani dupa un an de boala am impletit drumurile la Frasinei cu soapta marii, cautand la radacinile copacului care sunt ….rostul intalnirilor cu moartea, talcul subrezniei aparute deodata, glasul desertul care se deschisese fara anunt in mine.
De-a lungul timpului, natura mi-a fost martor, calauza, deschizator de porti, sustinator, modelator, adancitor, prietena si preoteasa de aceea va invit sa o luati in toate lucrarile voastre de lumina exprimand intentia cu bucurie si asteptand in pocalul sufletului raspunsul ei.
In apus se cern temele noastre si apare ambrozia zilei, in vant se piaptana trecerile si apar nucleele de lumina, in apa se limpezesc faptele si apar perlele temelor noastre.