Colț de rai, colț de rai,
Doamne te primim în grai,
Horă inimilor Să Fim,
Cu pădurile să ne unim,
Munții să îi dezvelim,
În suflet Să Înflorim!!!!!
Colț de rai, colț de rai,
Țara noastră, un unic grai
O grădină a Maicii Sfinte,
Cu minuni și oseminte,
Și cu chip de Bucurie,
Cântând ca o ciocârlie,
Printre dealuri adâncite,
Și biserici ctitorite de
aceleași Suflete Vii
Atinse de Măreții
Colț de rai, colț de rai
Țara aceasta un unic Grai
Si pământul ei sfințit,
Cu blândețe ne-a primit,
Să fim Oameni iubitori și pentru Planeta
Trezitori
Cu Hristos viind în Noi
Rai și Cântec,Pământ și Flori!!!
…..
Sufletul nostru ca o sfera frumoasa si radioasa zburda atunci cand alegi sa mergi prin poieni, sa urci pe varfuri, sa fii in trena Manastirilor, in Viul lor, imbratisand toaca, versul serii, slujbele. Hrana lui nu este facuta din haine, mancare, magazine ci din verdele crud al ierbii, din albastrul zambacios al Cerului, din rugaciune, din fapte cu talc, din scrieri inaltatoare, din bucuria calatoriilor cu Talc. Va invit sa pasim in hora manastirilor bucovinene din 25 pana in 29 oct si sa tesem cu firele iubirii, pacii, rugaciunii, Anotimpul Divin cu Chipul lui de Lumina!!!!
Si vom incepe cu manastirea Sihla, chipul Sfintei Teodora, dezvelindu-ne drumul interior pe care il facem cu totii catre Esenta, Sfintii fiind Calauzele noastre!!!!
……
Această floare duhovnicească și mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători – Neamț, din părinți binecredincioși și iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ștefan Joldea Armașul, avea dregătorie ostășească, așa cum și numele îl arată, fiind paznic al Cetății Neamțului și armaș, adică făuritor de arme pentru cei ce apărau vestita Cetate a Moldovei. Mama sa, al cărei nume nu este cunoscut, se îngrijea de cele pentru casă și de buna creștere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora și Maghița (Marghiolița).
Fiica mai tânără s-a mutat curând la Dumnezeu, iar fericita Teodora a fost căsătorită de către părinți, împotriva voinței ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Neavând copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Iisus Hristos și arzând de dorința unei vieți cu totul curate, închinate numai Lui, s-au învoit să îmbrățișeze viața monahală. Marii sihaștri, vechii ei sfătuitori, ce se nevoiau în acea vreme prin pădurile și munții din ținutul Neamț, precum și duhovnicul care îi cunoștea firea evlavioasă și râvna pentru rugăciunea de taină, o îndemnau spre viața de sihăstrie.
Astfel, fericita Teodora a îmbrățișat cinul monahal la Schitul Vărzărești – Vrancea, iar după doi ani, soțul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie. Așa a binevoit Dumnezeu să-i povățuiască pe amândoi pe calea sfințeniei și a mântuirii. Fiecare călugăriță din schit se nevoia cu mare râvnă pentru Hristos, însă Cuvioasa Teodora întrecea pe toate celelalte surori cu rugăciunea, cu smerenia și cu nevoința duhovnicească.
După câțiva ani, năvălind turcii în părțile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzărești. Atunci toate surorile din obște s-au risipit în pădurile seculare din partea locului, așteptând să treacă primejdia și mânia lui Dumnezeu. La fel a făcut și Cuvioasa Teodora. S-a retras în munții Vrancei împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mâna lui Dumnezeu, în post și rugăciune, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig și tot felul de încercări.
Răposând stareța ei, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeiești, a părăsit munții Vrancei și s-a retras în părțile Neamțului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla. După ce, mai întâi, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, egumenul lavrei a trimis-o la Sihăstria să urmeze sfatul egumenului de acolo. Cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihăstriei, fericita Teodora a fost încredințată duhovnicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o să rămână acolo până la moarte, dacă va putea răbda asprimea vieții pustnicești, iar de nu va putea suferi ispitele și frigul iernii, să se așeze la o sihăstrie de călugărițe.
Așa a ajuns fericita Teodora în munții Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, care se afla aproape de schit și de peștera care îi poartă numele. Acolo s-a nevoit Cuvioasa cu bărbăție mulți ani, ostenindu-se singură în post și rugăciuni de toată noaptea, în lacrimi și mii de metanii, departe de lume. Numai Cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtășea cu Sfintele Taine și îi ducea cele de trebuință.
După un timp, a răposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, într-o mică colibă pustnicească, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu știa locul și aspra ei nevoință. Cu timpul i s-au rupt și hainele, iar ca hrană avea doar măcriș, fructe de pădure și alune. În această școală a liniștii și nevoinței a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării și al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni și era ca un diamant strălucitor în munții Sihlei, fiind uitată de oameni, însă umbrită de darul Duhului Sfânt.
Năvălind turcii să prade mănăstirile și satele, au ajuns până la Sihla, iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peștera ei din apropiere. Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor. În clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stânca din fundul peșterii, cum se vede până astăzi, iar fericita s-a izbăvit de moarte. În această peșteră s-a nevoit Sfânta Teodora în ultimii ani ai vieții sale. Rugându-se neîncetat lui Dumnezeu cu rugăciunea cea de taină a inimii, fața i se lumina, iar trupul i se ridica de la pământ, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurilor lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, numită până astăzi Fântâna Sfintei Teodora.
Ajungând Sfânta Teodora aproape de sfârșitul vieții și cunoscând că o cheamă Hristos la cereștile locașuri, unde este odihna și desfătarea tuturor sfinților, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtășească cu Preacuratele Taine. Astfel, cu rânduială de sus, egumenul Sihăstriei a observat că păsările duceau fărâmituri spre Sihla și a trimis doi frați să vadă unde anume se duc. Călăuziți de mâna lui Dumnezeu, frații au ajuns noaptea aproape de peștera Sfintei Teodora și au văzut-o cum se ruga cu mâinile înălțate spre cer, învăluită în lumină ca de foc. Atunci, înfricoșându-se, au strigat, iar Cuvioasa, chemându-i pe nume, le-a cerut o haină ca să se acopere, căci era goală, și le-a spus să coboare la Sihăstria și să aducă un duhovnic ca s-o împărtășească cu Trupul și Sângele lui Hristos.
Călăuziți de o lumină cerească, frații au mers repede la schit și dimineața au adus la peșteră pe ieromonahul Antonie și ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. După ce Sfânta Teodora și-a făcut cuvenita spovedanie și și-a destăinuit viața, ostenelile și ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieștile Taine și, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, și-a dat duhul în mâinile Lui. Apoi părinții au făcut slujba înmormântării și au îngropat sfântul ei trup în peșteră. Aceasta s-a petrecut în al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.
Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peșteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în raclă de preț și le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă la moșia lui din satul Miclăușeni – Iași, le-a adus în această biserică și multă lume venea aici să se închine, primind ajutorul Cuvioasei. În anul 1856 familia Sturza a convenit cu starețul Mănăstirii Pecerska din Kiev să dea sfintele moaște în schimbul unor veșminte preoțești și arhierești. Așa s-au înstrăinat moaștele Sfintei Teodora din patria ei și se păstrează în catacombele de la Pecerska, așezate în raclă de mult preț, pe care sunt scrise aceste cuvinte în limbile română: Sfânta Teodora din Carpați și slavonă: Sveti Teodora Carpatina.
Aceasta este, pe scurt, viața Sfintei Teodora de la Sihla și acestea sunt faptele ei, prin care a bineplăcut lui Dumnezeu, numărându-se în cetele sfinților, fiind socotită cea mai aleasă nevoitoare pe care a odrăslit-o vreodată țara noastră. Credincioșii din Moldova o cinstesc ca sfântă îndată după adormirea ei și merg în pelerinaj la peștera și chilia ei de la Schitul Sihla.
La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o, trecând-o oficial în rândul sfinților, cu zi de prăznuire la 7 august. Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin!
….
Apoi vom merge la manastirea Nechit, la Petru Voda, la Sihastria Raraului, vom urca la Pietrele Doamnei, Secu, Sihastria si ne vom incheia valsul cu apele tamaduitoare din zona Borsec!!!!
Rezervaţia Naturală Pietrele Doamnei-Rarău este o arie protejata ce fascineaza încă din trecut, fapt ce a dat nastere unor legendele despre acest loc. Dintre povestile locului, cea mai cunoscută legendă aminteşte că domniţa era Elena, soţia lui Petru Rareş, domnitorul care a oferit denumirea de „Rarău” munţilor de aici. Se spune că, în timpul celei de-a doua domnii, cand turcii au navalit prin aceste locuri, el şi şi-a ascuns familia şi averea aici, într-o peşteră. Însă, cu toate aceste, turcii au reusit sa ajunga până aici iar domniţa Elena şi fiica sa au început să se roage pentru a fi salvate, moment în care un zgomot puternic s-a auzit din apropiere. Se pare că în acea clipă, stânci mari s-au desprins şi au căzut peste locul în acre era ascunsă averea domnitorului, îngropându-i pe atacatori. Domniţa Elena şi fiica sa au scăpat în acest fel de navalirea turcilor, doar cu preţul averii.
Dincolo de legende, Pietrele Doamnei sunt cât se poate de reale, înalte de 70 de metri şi situate la altitudinea de 1634 de metri, în Munţii Rarău. Vârful cel mai înalt atinge altitudinea de 1.651 de metri. Este o rezervatie naturală mixtă de 933 hectare şi este, în acelaşi timp, Sit Natura 2000.
Zona este importantă datorită bogăţiei vegetaţiei endemice. Primele cercetări geologice au fost întreprinse de geologii austrieci care au descoperit că zona este formată din calcare cu încrustaţii de corali, amoniţi, alge marine şi alte elemente ce formau recife acum mai bine de 140 de milioane de ani. Dintre acestea, se disting fosilele din genurile Requenia și Matheronia. În cretacic, teritoriul era acoperit de ape marine. Odată cu mişcările tectonice, apa s-a retras, iar recifele au fost ridicate la suprafaţă. Munţii Rarău sunt formaţi din straturi de diferite roci, în principal sedimentare, iar formaţiunea Pietrele Doamnei sunt încadrate în flişul sălbatic, cu o sedimentaţie haotică.
……
Ce isi propune aceasta calatorie?
-sa ne rugam pentru tara intr-un unic grai alaturi de sfintii nostri
-sa dam glas triunghiului increderii in Sine-iubirii-jertfei
-sa crestem protectia divina a tarii noastre
– sa ne adapam sufletele din aceleasi izvoarele divine ca si sfintii nostri
– sa cultivam triunghiurile de virtuti
Transportul se va face cu masini proprii. O parte din acesti banuti vor merge catre suflete frumoase care au nevoie de sustinere.
Inscrierea se face pe frecventaom@gmail.com sau pe 0755 099 099
…….
Fie ca Iubirea, Pacea, Blandetea sa ne deschida Portile si Intelepciunea sa ne fie Calauza!!!!