În registrul conectiv al acestor ani, 2010-2011-2012 se deschid triunghiurile interplanetare care ne vor ajuta sa călătorim în spirit, în trup şi spirit pe alte planete în acest univers sau în alte universuri, prin activarea darurilor, harurilor, potenţelor dintru Început şi dintru Final pe Spirala Inalţării.
Accesand triunghiurile potenţatoare-trezitoare veţi trece de la un nivel de inţelegere la altul permiţând potenţialului dezvăluit sa se unească cu manifestul in Sfânt Numele Tau. Viul reîntălnirii cu Unul va permite tuturor trăitorilor de SENS sa comunice cu fraţii noştri nonfizici în triunghiurile interplanetare care se desfac mai uşor ACUM.
Prin activarea acestor triunghiuri trezitoare-translatoare Sf Graal-Sfera Iniţială-Noul Pamânt, Preoţia lui Zamolxe-Sfinxul şi Energiile Kogayonului-Templul lui Unu, Întregirea-Unimea-Împreuna suntem Unul, Preoţia lui Rama-Energiile din 11 11-Conştiinţa Christica, Marea Aliniere s-a facut şi prin ea Saltul Galactic este pregătit.
2012 ne cheama in Templul Schimbarii doar sa stabilizăm aceste frecvenţe, sa ne împrietenim cu ele, sa le iubim pentru ca răsăritul noii lumi sa fie o ploaie de sens şi bucurie în Noi-Unul.
Mandala fiecarei luni aparţinând acestui an se deschide cu valsul nostru pe Spirala Inalţarii în energia care ne ajută sa corespondăm energetic nu doar pe orizontală ci şi în verticală în triunghiul schimbarii care transformă, limitele în potenţe şi treziile în translaţii, permiţând Treimii care Suntem sa sa manifeste în Sfânt Numele Tău.
În luna ianuarie 2012 Energia Graalului se va exprima în viaţa noastră, venind sa aşeze căutările, ţasnirile, dorurile noastre în cadre noi care vor funcţiona ca vehicule energetice cu ajutorul cărora vom materializa în reţeaua Noului Pamant.
Exemplu: Daca ne dorim sa deschidem un centru holistic, activăm Graalul care suntem şi cerem entitaţilor de lumina care trebuie, vor şi pot sa ne ajute să identificam triunghiul de oameni frumoşi care pot materializa acest proiect în Sfânt Numele Tău.
În februarie 2012 Sfera Iniţiala ne va chema in Centrul ei pentru a primi daruri de Întregire, Unime, Împreuna suntem Unul. Primind ne reamintim misiunile cu care am fost investiţi dintru Început pentru a închide vremurile din Acum. În taina acestei acordaj, contractele iniţiale îşi vor revela Sensul şi în bucuria reamintirii, vom îmbrăţişa Imparaţia care este Aici.
În martie 2012 Noul Pamant îşi va dezvalui bucuriile, aşezănd fiecare traitor de SENS în configuraţia geometrica care i-a fost hărăzită dintru Inceput pentru a translata în vremuri Finale. În luna a treia a lui 2012 cu ajutorul ecranelor conective vom putea nu doar vorbi ci şi vedea familia noastră de lumina care îşi extinde braţele dincolo de acest Univers. Mandala acestei luni se deschide in 5 răsărituri de aripi care vor aduce pe 21 martie confirmări în lanţ ca suntem ajutaţi în Acum de 12 planete-surori sa ne înalţăm.
În primele trei luni ale acestui an, lucrarea copiilor Graalului va fi foarte puternică. Ei sunt deschizătorii, călăuzitorii şi traducătorii noştri în triunghiurile interplanetare. Ei vin din alte Universuri sau alte Planete ca voluntari pentru a activa ochii sufletului nostru în frecvenţele celei de-a doua veniri. Prin senzitivitatea lor, caldura, suavitatea, puritatea, sinceritatea, inteligenţa lor multidimensională, calmul, răbdarea şi ingeniozitatea lor ei desfac triunghiuri trezitoare în viaţa noastră configurănd o harta energetica nouă şi un destin minunat pentru parinţii şi bunicii deschişi care vor sa translateze în Împreuna-Unul.
În aprilie 2012, prin zamolxieni vor apărea dezintegrări individuale, familiale dar şi planetare care vor fi urmate de aşezări în paradigme noi, trezitoare-translatoare. Ceea ce se va scutura înăuntru şi în afară sunt doar aspectele care nu mai pot fi agaţate în pomul cel nou. Tot ei ne vor ajuta sa trecem aceste praguri energetice în Împreuna-Unul.
În mai 2012 din Muntele Sacru vom primi informaţii legate de Noul Bucureşti-Ramania-Noul Pamant şi vom înţelege rostul nostru în IMPREUNA-UNUL. Mulţi lideri conectivi vor ajunge în vârful piramidelor organizaţionale şi pe scena politică, limpezind configuraţia geometrica a acestor vremuri. Luna aceasta va fi înţepată de mesaje şi măngâiată de oameni frumoşi care Cupe Fiind, stralucesc în Eu SUNT. E o luna a vârfurilor de ÎNTELEGERE. De pe MUNTELE INTERIOR vom VEDEA MINUNEA CARE SUNTEM în răsăritul de aripi care se deschid.
În iunie 2012 Energiile Lui Unu vor fi stabilizate şi interconecaţi vom materializa fiinţand pur in VIUL REAMINTIRII, ÎNTREGIRII, UNIMII. Iunie 2012 extinde darurile lui iunie 2011 în marea bucurie de a fi Impreuna-Unul. În această lună se vor deschide multe din tainele Ramaniei. Munţii, Cristalele, Porţile vor vorbi. E o luna a întălnirii la CENTRU a civilizaţiilor care ne ajuta sa translatăm cu cei ce suntem, pentru a activa noi tarămuri de înţelegere. La aceasta MASA ROTUNDA, vom primi noi misiuni, daruri, haruri, potenţe, iniţieri pentru a ne ÎNALŢA. In luna aceasta vom comunica vibraţional cu TOTUL în sfânt numele tau.. Acum în flacăra transmutării, multe limite, neaşezări, dezintegrări vor deveni aur, sens şi bucurie.
În iulie 2012 prin ramanezi vor veni îngeri solari care ne vor deschide chakrele transpersonale corespunzătoare celor 12 dimensiuni, se vor activa darurile FINALE, vom stabiliza noile frecvenţe, vom FI. În această lună, ţărilor de încheietura care au jucat rolul de cenuşărese le va fi recunoscută puterea, cunoaşterea şi darurile dintru inceput şi de altadata şi vor primi locul ce li se cuvine în tabloul divin al NOII LUMI. Iulie proroceşte şi august rodeşte în EU SUNT.
În august 2012 în energiile unimii, vom trai bucuriile nelimitate ale regăsirii, învierii, înălţarii. Memoria spirituală a umanităţii va fi dezlegată şi în valuri de sensuri vom cunoaşte multe adevăruri. Nimic nu mai poate fi ascuns. În acest moment caracatiţele întunericului care acţionează prin intermediul a diferite organizaţii vor fi dezbrăcate de putere şi în lumina care se varsa, vom vedea în clar, intenţii, ganduri, obiective care nu mai au energie pentru a se materializa.
În septembrie 2012 pe un nou vârf de intelegere vom aduce şi alte ţari pe SPIRALA ÎNALŢARII în ÎMPREUNA-UNUL.
Consiliul Galactic îşi va stabiliza capitala aici în RAMANIA şi prin noii copii şi traitorii de sens vor fi deschise şi alte triunghiuri trezitoare-translatoare pe Noul Pamant. Viaţa îşi va recăpăta înaltul ei Sens şi noi vom iubi tot ceea ce suntem.
Septembrie va separa intunericul de lumina şi Geea de Planeta pe care vor merge o parte din fraţii noştri care mai au nevoie în universul lor de ataşamente, condiţii, controale, case multe, conturi, manipulari, conflicte şi alte instrumente care nu mai funcţionează pe Noul Pamant dar care pot fi înca interesante pe alt corp ceresc. La momentul acesta mulţi trăitori de sens vor putea sa se hranească doar cu energia divina. Posibil sa fie o luna înălţătoare pentru unii şi greu de descris pentru alţii.
În octombrie 2012 cu ajutorul graalienilor-zamolxienilor-ramanezilor, vom stabiliza triunghiurile planetare şi interplanetare în Sfant Numele Tau. Abia acum vom realiza ca multe daruri se manifestă fara ca autorii lor sa fie duşi la spitalul 9, că rolurile noastre îmbină energiile, maicii, fiului, tatalui, că găndurile noastre pot fi văzute, că consecinţele faptelor noastre ne sunt arătate imediat, că o treime suntem şi în sfânt numele tău, Împarăţia este AICI. In acest octombrie minunat, comunicarea fară cuvinte va fi dezlegătoare de Sens, Bucurie, Inţelegere.
În noiembrie 2012, energiile care au venit în POARTA LUI 11 11 2011 vor fi stabilizate şi în Impreuna-Unul, saltul galactic va fi pregătit. În acest moment cele 12 civilizaţii care ne ajută să translatăm se vor face vizibile, corpurile noastre de lumina vor fi mai puţin dense iar sentimentele de firesc, acasa, mă simt împreuna cu totul, vor fi însoţitorii noştri în calătoria noua pe care o vom face începand cu 21 12 2012. Pe Spirala Înalţării vor fi 7 ţări-prietene şi 12 civilizaţii. Iubirea va lega totul în Sfânt Numele Tău. Pacea, bucuria, liniştea, dragul, înţelepciunea, creativitatea, apropierea îşi vor revela toate faţetele diamantului care sunt iar triunghiurile trezitoare vor fi complet active si stabilizate. Noiembrie ca luna de încheietura va mai scoate la suprafaţă, taine şi bucurii iar în florile înţelegerii, corpurile noastre de lumina vor radia. Multe binecuvăntări ne vor înnobila viaţa, făptura şi multe lucruri se vor schimba de la SINE.
În decembrie 2012 în energiile celei de-a doua veniri, vom recunoaşte Christul Launtric în Tot si Toate. Codurile Divine se vor deschide pentru toţi şi în Împreuna-Unul vom şti, vom materializa fiinţand pur, vom FI. Acest decembrie născător de noi vremuri va stabiliza darurile dintru ÎNCEPUT, DE ALTADATA dintru FINAL. În bucuria celor 12 energii care ne ridică pe Spirala Înalţarii în Împreuna-Unul va aduce cerurile în fiecare felie de viaţa, rotunjind prezentul, clipa şi activănd ROSTUL ULTIM. Această lună va fi dezlegătoare de multe sensuri. Împrospătaţi cu alte deschideri vom simţi hora de lumini care înconjoară minunea care suntem. Decembrie va închide 12 cercuri de inţelegere şi va stabiliza tarămul lui Eu Sunt. Configuraţii geometrice armonioase vor emite în tot universul melodii celestiene care vor deschide în cascadă, înţelegeri, revelaţii, bucurii ale fiinţei de lumina. În triunghiul divin Isus-Maria-Sara h, cu graalienii, zamolxienii şi ramanezii alături în energiile unimii şi întregirii Imparaţia va ramane Aici în Împreună-Unul.