”Iubirea înseamna schimbare iar schimbarea adevărată, mare, e iubire de Sens”

Desenaţi o sferă roz, roşie sau o altă culoare pe care o asociaţi cu iubirea. Umpleţi sfera cu acest sentiment si apoi daruiţi-o partenerului dumneavoastră (care poate fi prezent sau absent),copiilor, prietenilor, colegilor, amicilor, oamenilor de pe strada. Menţineţi cât puteţi imaginea sferei şi trăirea asociată. Ce va spune sufletul?

Iubirea înseamna schimbare dar şi schimbarea înseamna iubire, iertarea înseamnă schimbare dar şi schimbarea înseamna iertare, frumuseţea înseamnă schimbare dar şi schimbarea înseamnă frumuseţe. Schimbarea începe din centrul nostru hidratând, tonifiind, sculptând aceşti muşchi divini. Poate fi ca apa care şlefuieşte piatra sau ca focul care arde impurităţile sau ca aerul care ne dilată narile şi plămânii sau ca pământul care ne hrăneşte. Schimbarea mişca totul pentru a ne contopi cu el. Ca să poţi trăi şi înţelege iubirea e de dorit să inviti Cerurile să-ţi reveleze sensul fiecărui  pas şi în acest exerciţiu de contemplaţie şi insight, cu tot interiorul acordat şi smerit să te transformi.

Iubirea nu poate intra în teaca unor cuvinte şi nici nu poate fi susţinută doar de ele. Cuvintele te cheama, deschid uşa.

Sufletul acestui univers nu mai suportă iubirea de suprafaţă, declarativă, ancorată  în pantec, sex, bani, case şi calatorii de faţadă,- un simulacru care ne face depresivi, trişti, nemulţumiţi, neîmpliniţi. Acest suflet pe care nu îl auzim dar care plânge, are nevoie sa fie spovedit şi împărtăşit de transformarea noastră profunda, completă, adevărată în care iubind dăruim, iubind înţelegem, iubind suntem sinceri,  iubind empatizam, iubind facem, iubind nu judecăm, iubind suntem responsabili, iubind mângâiem, iubind integrăm, iubind mulţumim Creatorului, îngerilor, planetei, ţării, s.a.

A nu se confunda iubirea cu un act de casatorie sau cu un telefon grâbit în care îi spui celuilalt “păpuşo, te iubesc” sau cu o maşina pe care i-o cumperi partenerei tale în locul prezenţei tale.

Combustibilul iubirii e schimbarea şi dacă nu ne schimbăm nu putem fi frumoşi, iertatori, iubitori, armonioşi, liniştiţi, împliniţi.

Întrebaţi-vă pe voi câtă schimbare aţi pus în rezervorul iubirii…? Câte gânduri parazitare aţi îndepartat? Câte emoţii negative aţi eliminat? Câte paradigme sănătoase aţi împrumutat sau aţi creat? Cât aţi lucrat cu îngerii iubirii? Cât aţi alchimizat din cauzele suferintelor? Cât aţi folosit din cunoaşterea pe care aţi primit-o în viaţa aceasta precum şi in alte vieţi? Câtă aplecare şi atenţie aţi folosit faţă de tot şi toate?

Întrebaţi-vă partenerul câtă schimbare a pus în slujba iubirii care v-o poartă? La câte credinţe limitative a renunţat, câte obiceiuri neinspirate a eliminat, câte fugi de el a convertit în introspecţie, adâncire de sens, iubire faţă de el şi ceilalţi? Cât este de acordat la nevoile dumneavoastră spuse şi nespuse? Cât este de conectat pentru a primi ajutor în iubire?

Credeţi că putem iubi burduşiti cu patimi, dependenţe, gânduri pitice, frustrări, emoţii negative, obiceiuri poluante pentru noi, ceilalţi, planeta?

E foarte important să trăim conectat şi interconectat pentru ca intuiţiile, revelaţiile, iniţierile să circule dand SENS, minunii care SUNTEM. În felul acesta TEMPLUL IUBIRII făcut din milioane de conştientizări, acceptari, acţiuni şi integrări va rămâne cu noi în veşnicie, INDUMNEZEIND OMUL.