In primavara aceasta in huruitul unui provocari am simtit ca totul se prabuseste ca niste caramizi care cad cu un zgomot teribil, templul interior fiind brusc doar o ruina. M-am uitat si am vazut ce a mai ramas…..triunghiul-radacina format din cele trei sfere Mama, Tata, Copil in centru fiind doar o mingiuta mica roz.
Aici e pasta iubirii. Reconstruieste cu ea mi-a spus Centrul.
Dar e putina….am ingaimat.
E ceea ce E.
Am inceput sa o pun printre caramizi-virtuti plangand, rugandu-ma, unindu-ma cu Cerurile. Dreptunghiurile deveneau geometrii incantatoare iar Soarele parca stiindu-mi stingerea ma mangaia cu toate razele lui ajutandu-ma sa-mi recapat bucuria, dragul, freamatul.
Si pasta s-a dilatat pana cand insailand toate caramizile a cuprins ca un brau roz Noul Templu.
La final am contemplat Viul.
Mingiuta mica devenise o sfera care ne cuprindea pe NOI si intr-un fel inexplicabil TOTUL.
Sentimentul de Acasa m-a invaluit alaturi de toate Trinitatile care acum straluceau din peretii Templului inviorate brusc de darurile acestei Treceri.