Folosim adeseori cuvântul SusTinere adică o Ținere de Sus și poate ar fi de dorit să știm ca centrii/ chakrele care descriu coloana noastră energetică( despre care știm din medicina tradițională chineză veche de mai bine de 6000 de ani) cu toții ne oferă o Sus Tinere( financiară pe ch 1) sexuala( pe ch 2), personala( ch 3) afectiva( ch4), verbala( ch 5), spirituala( ch 6). Daca va mai amintiți piramida lui Maslow ei bine mai putem adăuga și susținerea estetică și cognitivă …pe care o cerem cu toții nu știu cât o oferim și care este legată de Dreptul nostru Divin ( vârful de Triunghi). Vrem Sustinere adica o Ținere în Brațe de Sus dar ne vestejim Sufletul și Centrii( care sunt ca niște flori, traducători ai lumii subtile din noi) cu gânduri disonante, emotii negative, fapte pitice, patimi, invidii și când ei se închid sau intră în suferință SusTinerea pe care o dă fiecare centru mai mic ( conectat la marele Centru, Sufletul) nu se mai Simte.
Cetele noastre bazate pe tristețe sau pe orgoliu sau pe furie coboară mai întâi în suflet apoi pe centrii și apoi în fizic. De aceea jalea ajunge în plămâni, neiertarea conduce la atacuri de cord, supărările se depun în ficat etc. Însă există niște răgazuri de timp pentru îndreptarea greșelilor și mărirea coeficientului de Integrare și hrănindu-ne Sufletul cu bucurii, rugăciune, BinecuVantari, călătorii înălțătoare, poezii, scrieri cu tâlc, fapte de lumină, spovedanii, contemplații…vom Simți această revenire a Susținerii adică Verticalizare și Triunizare a fiecărui Centru din Piramida care Suntem.
Centrii nelimpeziti în apele ConLucrarii cu Sursa adeseori se încarcă cu frustrări financiare( ch 1), sexuale( ch 2), personale( ch 3), afective( ch 4), verbale( ch 5), spirituale( ch 6) și datorită acestor Încărcături, nu mai percepem SusTinerea și ne plângem ca Dumnezeu ne-a părăsit sau ca nu avem noroc etc Noi ne încărcăm cu frustrări pentru ca nu ne cunoaștem Dreptul Divin în iubire, în bucurie, în călătorii, în scris și nici nu știm cum să ne onorăm acest Drept Divin pentru a străluci această Cruce interioară formată din verticala acestor Centrii și Mâinile care sunt Aripile Sufletului.
Când intri în rețeaua unui loc cu centrii deschiși și sufletul zburdând dacă ai o Zestre frumoasă în locul respectiv…percepi Primirea, Bucuria Locului, Frumusețea lui. Și chiar dacă nu ai mai trecut pe acolo și centrii sunt Înfloriți, poți oferi tu SusTinere unui loc care plânge, unui popor înnegurat, unui templu întristat de Timp, uitat de Oameni.
Fiecare om prin această coloană energetică prin care curge energia divina, Conectat …poate traduce Voia Domnului în orice loc, onorând Viul Locului cu ajutorul Sufletului și al Centrilor.
Atunci când căutați SusTinerea în Exterior…un soț bogat, un serviciu bănos s-ar putea să nu o găsiți caci marea SusTinere e legată de Dreptul Divin al Fiecaruia și doar o viață plăcută lui Dumnezeu vă poate aduce toate SusTinerile de care aveți nevoie ca să vă atingeți Vârfurile!!!! Uneori căutăm inconștient JosTinerile prin patimi sau minciuni sau fugi sau manipulări însă nu de aici ne vine adevarata Putere( financiară, ch 1) sexuala( ch 2), personala( ch 3), afectiva( ch 4), verbala( ch 5), spirituala( ch 6).
Când ne onorăm Chemările, Darurile, Povestea fără să ne mai lamentăm ca ne sculam noaptea, ca nu avem cabinet, ca nu am ajuns în locul X, ca nu avem bani….vom descoperi ca Suntem unde e De Dorit și avem toată SusTinerea pentru a Străluci ca Oameni cu O mare.
Mergând prin Bali cu sufletul deschis ..am descoperit în viul Locurilor cu Tâlc cat este de minunat să-ți limpezești și să-ți Încarci centrii și sufletul doar privind conștient Apa, Verdele, Florile, Natura însăși, Simbolurile ca și Chei Multidimensionale, Măreția lui Acum. Aici toate templele au brâie de apa( cum și bisericile noastre le au fie ca este Lacul Snagov de lângă biserica din Ciofliceni etc) care limpezesc mintea, sufletul, ochii interiori daruindu-ne Claritate, SusTinere, Bucurie …multe Flori și Copaci de Lumină.
Fie ca în viul acestui post frumos și binecuvântat, cu sufletul înflorit și bucuria verii să descoperiți în voi toată SusTinerea pe care o aveți DinTotDeaUna( Din Tot cu Dumnezeu-Una)!