Am prezentat intr-unul din articolele mele de pe blog acest sistem care mi-a fost revelat acum un an si jumatate. M-am indoit cand l-am primit, apoi l-am uitat, apoi m-a chemat la el , apoi am inceput sa ofer aceasta initiere toturor celor care vor sa-si cunoasca darurile si sa se alinieze la MARELE SENS.

Una din bucuriile pe care as vrea sa v-o impartasesc acum este legata de ceea ce una din surorile mele intru spirit a primit in timpul acordajului. Darurile ei sunt crucea si mantia de lumina. Crucea de lumina curata, uneste, inalta, intregeste iar mantia de lumina protejeaza. Fiecare persoana care participa la aceasta initiere constientizeaza acele aspecte ale fiintarii ei care o ajuta sa evolueze. Bucuria mea si a noastra a unit in lumina constientizarii darurile primite cu intruparile in care ea a mai manifestat aceste daruri, a deschis porti catre viitor si a revelat misiunea pe care o are aceasta fiinta AICI SI ACUM. Momentul a fost tamaduitor si trezitor.

E o bucurie pe care ingerasii nostri ne-au facut-o si ea arata ca un cerc de lumina. Pentru cei care au primit cu sufletul aceasta informatie va urez sa aveti o saptamana plina de atingeri de sens sub forma de stelute, arcuri de lumina, semilune, flori si ce mai vreti voi!!!