„Iartă-mă, Doamne pentru tot ce puteam să văd și nu am văzut! Pentru tot ce puteam să aud și nu am auzit! Pentru tot ce puteam să simt și nu am simțit! Pentru tot ce aș fi putut să înțeleg și nu am înțeles! Pentru tot ce puteam să conștientizez și nu am conștientizat! Pentru iertarea pe care aș fi putut să o dau și nu am dat-o! Pentru bucuria pe care aș fi putut să o trăiesc și nu am trăit-o! Pentru Lumina pe care aș fi putut să o primesc și nu am primit-o! Pentru viața pe care aș fi putut să o ocrotesc și nu am ocrotit-o! Pentru visele pe care mi le-aș fi putut împlini și nu le-am împlinit! Pentru necunoscutul în care aș fi putut să pășesc și din teamă nu am îndrăznit să pășesc! Pentru iubirea pe care aș fi putut să o exprim și nu am exprimat-o! Pentru tot ce puteam să creez bun și frumos și nu am creat pentru gloria Ta, Doamne și a Împărăției Tale Divine!

Pentru tot ce știu și nu știu că am greșit, pe Tine, Doamne, care ești Mila și Iubirea infinită, Te rog, iartă-mă și mă îmbracă cu nesfârșita Ta Iubire și Lumină!

Îți mulțumesc, Doamne pentru toată frumusețea pe care am văzut-o izvorând din Tine ! Pentru muzica tăcută a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului! Pentru tot ce am simțit bun și minunat în viata mea! Pentru tot ce prin harul Tău am înțeles! Pentru lumina pe care am sorbit-o în adâncul meu! Pentru iertarea pe care dăruind-o, am dobândit pace! Pentru bucuria fiecărei clipe trăite în Tine, Doamne! Pentru toate cadourile spirituale care mi-au îmbogățit ființa! Pentru viata mea, care e a Ta, o mică parte a simfoniei existenței! Pentru visele care au prins formă prin armonia iubirii Tale pentru mine! Pentru necunoscutul în care am pășit plin de curaj, regăsindu-Te! Pentru iubirea copleșitoare cu care mă dezmierzi clipă de clipă! Pentru tot ce am creat prin Tine bun și frumos, aducând cu umilință laudă Împărăției Tale divine!

Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbându-se prin casa mea îmi va lua toate grijile și va vindeca toate bolile mele și ale familiei mele în Numele lui Iisus, Amin!”

„Sfântul Ardealului”, Arsenie Boca ne-a lăsat o adevărată comoară de gânduri pioase și rugăciuni, care au impresionat o lume întreagă
„Sfântul Ardealului”, Arsenie Boca ne-a lăsat o adevărată comoară de gânduri pioase și rugăciuni

Rugăciune la icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”

„Stăpână Preabinecuvântată, pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut mai presus de cuvânt pe Dumnezeu-Cuvântul spre mântuirea noastră şi darul Lui mai presus decât toţi din belşug l-ai primit, ceea ce eşti o mare de daruri dumnezeieşti şi râu de minuni pururea curgător, revărsând bunătatea ta tuturor celor ce cu credinţă aleargă la tine!

Căzând la icoana ta cea de minuni făcătoare, ne rugăm ţie, întru tot înduratei Maici a Stăpânului Celui iubitor de oameni: revarsă asupra noastră, Stăpână, prea bogate milele tale şi cererile noastre cele aduse ţie, celei Grabnic Ascultătoare, grăbeşte a le împlini, întocmindu-le fiecăruia spre folos, spre mângâiere şi mântuire.

Cercetează-ne, preabună, pre noi robii tăi, cu darul tău, şi dă celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi, celor robiţi slobozire, şi mângâie pe toţi cei ce pătimesc în felurite chipuri.

Izbăveşte, Atotmilostivă Stăpână, toate oraşele, satele și ţara aceasta, de cutremur, de vătămare, de potop, de foc, de sabie şi de alte pedepse vremelnice şi veşnice, şi de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, întorcând mânia lui Dumnezeu prin mijlocirea ta cea de Maică.

Şi slobozeşte pre robii tăi (spune aici numele celor doriți de tine) şi mă slobozeşte pre mine robul tău (spune numele tău) de toată boala sufletească, de năvălirea patimilor şi de căderea în păcat, ca fără împiedicare întru dreapta credinţă trăind veacul acesta, să ne învrednicim şi în cel viitor de bunătăţile cele veşnice, cu harul şi cu iubirea de oameni a Fiului şi Dumnezeului Tău, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Prea Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

„Preasfânta Stăpâna mea de Dumnezeu Născătoare, cu sfintele și preaputernicele tale rugăciuni izgonește de la mine, smeritul și ticălosul robul Tău, deznădăjduirea, uitarea, necunoștința, nepurtarea de grijă și toate gândurile cele întinate, cele rele și hulitoare de la ticăloasa mea inimă și de la întunecata mea minte. Și stinge văpaia poftelor mele, că sărac sunt și ticălos. Și mă izbăvește de multe rele și aduceri-aminte și năravuri, și de toate faptele cele rele mă slobozește. Că binecuvântată ești de toate neamurile, preacinstitul tău nume se slăvește în vecii vecilor. Amin!”

Rugăciune către Maica Domnului pentru sporirea minţii

„Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înțelepciunea lui Dumnezeu Sieși Și-a zidit-o, dătătoarea darurilor duhovnicești, ceea ce de la cele lumești la cele dinainte de lume mintea noastră o înalți și pe toți la cunoștința înțelepciunii îi ridici! Primește această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii Tăi, care cu credință și cu smerenie ne închinăm în fața Preacinstitei Tale icoane! Înduplecă-L pe Fiul Tău și Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noștri înțelepciune și putere, judecătorilor dreptate și necăutare la fața omului, păstorilor înțelepciune duhovnicească, râvnă și bună pază a sufletelor noastre, învățătorilor smerită înțelepciune, fiilor ascultare și nouă tuturor Duhul chibzuinței și al evlaviei, duhul smereniei și al blândeții, duhul curăției și al adevărului.

Și acum, Maică Prealaudată, dă-ne buna sporire a minții, pe cei aflați în vreajbă și în dezbinare împacă-i, unește-i și pune între ei o legatură de iubire nedesparțită, pe cei rătăciți din nesocotință întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povățuiește-i frica de Dumnezeu, înfrânarea și hărnicia, dă-le cuvântul înțelepciunii și cunoștințe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, Cea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slavită decât Serafimii. Iar noi, văzând faptele minunate și preachibzuita înțelepciune a lui Dumnezeu în lume și în viața noastră, să ne înstrăinăm de deșertăciunea pământească și de prisositoarele griji lumești și să ne ridicăm mințile și inimile noastre spre cer, pentru ca, prin ocrotirea și ajutorul Tău, laudă, mulțumire și închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu și Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

Rugăciunile părintelui Arsenie Boca sunt o alinare pentru toate sufletele chinuite de pe acest pământ, oricât de mult sau de puțin ar crede în Dumnezeu
Rugăciunile părintelui Arsenie Boca sunt o alinare pentru toate sufletele chinuite de pe acest pământ

Rugăciune pentru curățirea de păcate

„Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, ca să fii îndreptățit întru cuvintele Tale și să biruiești când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zamislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit, cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți. Spală-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie, bucura-se-vor oasele mele cele smerite.

Întoarce fața Ta către păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inima curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfant nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta, Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfa, ți-aș fi dat. Arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit. Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot, atunci vor pune pe altarul Tău viței. Amin!”

„Doamne, Tu ești mare, Tu eşti Dumnezeu, Tu eşti Tatăl. Pe Tine te rugăm, prin mijlocirea Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavril şi Rafail să ne eliberezi de tot răul care ne-a robit de neliniste, de tristeţe şi de obsesii. Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de ură, de desfrânare şi de invidie! Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de gelozie, de mânie şi de frică! Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de gândul sinuciderii ori al avortului! Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de orice formă de destrăbălare! Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de farmece şi de vrăjitorie! Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de destrămarea familiei şi de orice rău ascuns! Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de toate relele acestei lumi! Tu, Doamne, care ai spus «Pacea Mea o las Vouă, pacea Mea o dau vouă!», dăruieşte-ne prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria elibararea de orice formă a răului și bucuria veşnică, întru împărăţia Ta! Amin!”

Arsenie Boca a fost nu numai trimisul lui Dumnezeu pe pământ, dar și un foarte bun psiholog și cunoscător de oameni și de aceea un pericol permanent pentru dictatura comunistă
Arsenie Boca a fost nu numai trimisul lui Dumnezeu pe pământ, dar și un foarte bun psiholog și cunoscător de oameni

Rugăciune pentru găsirea unui loc de muncă

„Părinte Sfinte, Care de toţi porţi grijă şi eşti scăpare celor din nevoi, Te rog, vino degrabă în ajutorul meu, care doresc să îmi găsesc un loc de muncă, de pe urma căruia să-mi întreţin viaţa proprie şi a familiei mele. Doamne, ştii necazurile şi lipsurile care mă împresoară. Fie-Ţi milă de mine şi trimite-mi degrab ajutorul Tău. Îndrumă-mă spre locuri potrivite şi spre oameni de nădejde. Milostive, Doamne, Cel ce îndreptezi paşii omului în această viaţă, caută cu iubire Părinteasca spre mine, care-Ţi cer ajutorul Tău, şi binecuvintează-mi cu har buna mea voire. În îndeplinirea voinţei mele de a-mi găsi un loc stabil de muncă, te rog cu stăruinţă, Doamne, trimite-mi înger luminat, care să mă povăţuiască spre oameni de nădejde şi spre tot lucrul bun, să mă izbăvească de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de oamenii răi şi vicleni, de orice întâmplare rea. Ca împlinindu-mi-se cu binecuvântarea Ta, Doamne, cererea mea, şi având de la Tine dar de sănătate, de putere de muncă şi de bună sporire, să-mi împlinesc temeinic munca mea, preamărind puterea şi mila Ta. Că Tu eşti Chivernisitorul vieţii noastre şi Cel ce toate le rânduieşti spre folosul nostru şi Ţie-Ţi mulţumim, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin!”