La tine Doamne Isuse Hristoase, vin
Cu toate fortele triunice ma inchin,
Unind Cerul si Pamantul.
…..
Paseam pe un drum de munte, avand in mana o trusa de limpezit sufletele, cateva lumanari si un chibrit. Cararea era ingusta si spiralata si drumul parea ca se uneste cu Cerul aducand la un loc Marea, Varful de mante, Manastirea. Din cand in cand o cruce frumoasa ma facea sa ma opresc unind in mine Cerurile cu Pamantul. Si de fiecare data Chipul lui picura o alta graime divina, cuvant viu care tesea in mine/in noi….bucuria christica. Privind in jos foarte jos puteam vedea un verde intens …care isi despletea parul la poalele acestui munte, imbratisand pasii pelerinilor, calugarilor, traitorilor de Sens. Aveam 14 ani si de 2 ani venisem in aceasta manastire, calcand peste pietre cu sprinteneala tineretii, vioiciunea sufletului, cantecul interior. Undeva la 10 ani…..tasnise din mine izvorul divin si parintii ma adusesera aici imbratisand Chemarea, Alegerea, Viul Celest. Si nu mai venisera de atunci….lasand in Mainile Maicii Divine….Copilul. Uitandu-ma la chipul meu ca un observator am vazut in aceeasi sfera, emanatie triniuca…..toate vietile inchinate lui, un buchet de flori chistice cu care salutam Cerul. Si observam, privind aceasta viata ( din steaua sufletului) ca fluidul fetei, roua chipului se aurea, dezvelind trairi vechi si noi, plinuri de lumina cu care salutam Cerul. Si parca nu mai eram El, Copilul ci o scanteie din Unul-Una intrupand multe rasarituri!!!!Si multe cupe-vieti pline de iubire….fusesera inchinate Lui, Domnului!!!!
Urcand imi auzeam melodia interioara cum se rostogolea in valuri, noi versurile divine hranind pasirea. Si fiecare cruce, pom, floare…..mi se aseza in suflet, in triada……dand glas unei roade interioare. Atunci nu stiam sa scriu…insa cunoasteam viul divin si in fiecare rasarit …ma lasam scrisa. Fratii imi spuneau….Contemplativul zguduindu-ma uneori cand priveam valurile ore in sir. Am ajuns in sfarsit la a paisprezecea cruce…si am vazut manastirea razandu-mi dintre multele buchete de flori. Acolo unde era camaruta mea…se afla si o mica bisericuta, veche, foarte veche unde candva slujise un calugar batran Ieronim si care ramasese aproape nefolosita …unduind parca ca o barcuta mica pe valurile timpului. Aici veneam noaptea, nevazut…sa ma adap de la focul divin. Si aprinzand lumanarile….slujeam noapte de noapte, primind zorii asemenea unui copil…..care primeste o jucarie minunata. Si ma lasam scrisa de multe trairi in noapte, ziua fiind dedicata treburilor obstesti. Si nu-mi doream altceva decat sa-i slujesc lui, Domnului…..cu toata ardoarea mea. Si cand oamenii veneau…..ma ascundeau uneorii in spatele copacilor privindu-le chipul…apoi le ieseam in intampinare..ca sa le asez un pic din zorii hristici pe fata……Si oricat de saraci sau bolnavi sau aprinsi de treburi ar fi fost lasau parca grijile la poale si incepeau sa primeasca, sa se bucure, sa se aseze in vorba Lui….si toate curgeau ca un rau divin…limpezind in noi-toti, Departarile. Si nu conteneam…sa-mi repet… Cu Tine-Doamne in Impreuna-Una!!! Si ma vedeam tinandu-l de mana copil fiind si el Tatal….si ori de cate ori imi era greu……il chemam pe Tatal Ceresc… ..sa ma ia in brate, sa vorbeasca cu mine, sa -mi fie alaturi!!! Si nu ma lasa……In limpezimea fiecarui rasarit…..dupa slujirea noptii…..simteam prezenta lui peste intregul munte. Si cu aceasta ….bucurie ii intampinam pe oameni…asezand un cuvant in sufletul lor alteori doar o privire alteori o floare. Si hora aceasta frumoasa de duminica…cand oamenii veneau aici si stateau cu noi si la bucatarie si la masa o stiam din multe vremi si o duceam cu mine undeva…..printre stele, sa ne bucuram de ele in eternitate!!!!
Si intr-o zi mai am simtit din camaruta mea …..ca vine sfarsitul caci o tuse grea mi-a invaluit plamanii. Calugarii m-au scos afara, m-au ingrijit cu dragoste si Mama Divina m-a tinut la sanul ei…..incalzindu-ma. Priveam valurile urcand aproape Muntele si refaceam in mine drumul cu cele 14 cruci pana aici……pana la micuta bisericuta de unde cuprindeam cu privirea frumusetea netarmuita a Domnului. Atunci plutind peste frazele nescrise ale timpului…am spus ca ma voi intoarce…in aceeasi pasi, cu trusa de limpezit suflete, cladind Omul. Si nu stiu de unde a tasnit dorul revenirii…caci dulceata Cerului deja coborase in mine ..si abia asteptam sa fiu cu El…alergand de maini…prin gradinile ceresti. Intr-o dimineata…nemaiputand sa slujesc……am lasat rasaritul sa graiasca in mine, sa slujeasca in mine, sa inunde cu auriul lui, Totul.
Soare al iubirii, coboara in mine, graieste prin mine, sunt Una cu tine!…..
Pentru o clipa am vazut toate vietile ca o hora de talcuiri, Omul fiind in centru primind din fiecare un rost mai inalt, un varf de munte. Si am inteles intr-o clipita cum crestem asemeni muntilor unind Cerul cu Pamantul. Si m-am last coplesit/a de aceasta maretie frumoasa a Omului, chip dupa chipul lui!!!! Si versurile divine curgeau si as fi vrut sa le prind in condei….insa nu invatasem atunci sa scriu decat in suflete…….vantul, copacii, marea ….asezand in memoria timpului…….buchetul de trari aurite. Si de multe ori in acele dimineti, foarte vii…il primeam pe El….pe raza christica…coborand din Soare. Si simplu ma lua de mana si ma privea lasand viul lui celest in mine. Si in aceea tandra, minunata regasire, ma dilatam, ieseam din corpul vlaguit si fuzionam cu Imensitatea. Si ramaneam extatic tinadu-l mana……si asa adormeam, in versul lui, iubindu-l!!! Si slujeam in mine ……atat cat puteam tinand aprinsa biserica interioara. Si intr-o zi stand in micuta veranda ….l-am vazut cum a venit ….mi-a inchis ochii, mi-a asezat mainile pe piept, m-a imbratisat cu toata gingasia lui …si a plecat. Si am stiut ca e vremea sa ma ridic din corpul meu de atunci si sa-l urmez pe cararile vietii hristice, multumindu-i, imbratisandu-l, iubindu-l!!! Si cand m-am intors in viata dintre vieti…..luandu-mi un alt contract de suflet, am ales aceeasi Mare…sa-mi inunde sufletul si Muntele sa ma calauzeasca si Soarele sa-mi fie prieten si in centrul Triunghiului, El sa graiasca!
Si cu roadele vechi …am pasit pe pamantul nou…punand in panerele acestei vieti, intelegeri ce nu au timp ci doar viata hristica. Din Steaua Sufletului, privind Drumul ceea ce vezi cu ochi divini sunt doar cele 14 cruci( borne de sens, rasarituri divine, intelegeri ceresti) in jurul carora pot fi intre 700 si 1400 de vieti-flori, spirale care unesc Cerul si Pamnatul cladind Omul, Adevarul, Chipul lui de Lumina!!!!
Cruce de lumina, Viu christic si Gradina,
In ochiul trezit!!!!
…..
Va invit pe 20 sept, la ora 18 30 la un atelier dedicat: memoriei spirituale, contractelor de suflet, chakrei a opta trecerii, fortelor trinunice, amintirilor radiante care ne daltuiesc Calea
Unde? Vasile Stroescu nr 14 langa Foisor. Si nu uitati pixul si hartia pentru scriitorii ceresti sau pentru reamintirile care vor sa se intoarca
Fie ca Soarele Divin sa va incalzeasca Pasii si Chipul Domnului sa va fie Calauza!!!!