Ochii tai m-au daltuit
Buzele tau au grait
Mainile tale au vindecat.
Doamne sunt Cupa Ta,
Graieste prin mine,
Faptuieste prin mine,
Sunt Una cu Tine!!!!
….
Eram in fata unei porti de lemn scultate, o cruce inalta, dezvelindu-si Maretia. Un batranel cu chip bland mi-a aparut in fata ochilor interiori si astfel am pasit intr-o chilie mica, delicata …. Spatiul desi era stramt, o lumina rosiatic-aurie parea ca il dilata, il infrumuseteaza, il mareste. M-am asezat pe singurul scaun de lemn care exista in incapere. Batranelul avea cateva icoane in camera, un pat micut acoperit cu o cuvertura taraneasca, o masuta si ea foarte mica, cateva lumanari si o lada de lemn. M-a privit cu ochi caldurosi…si mi-a zis: Ai cerut sa vii la mine….sa-ti dezvalui puterile rugaciunii, maretia naturii si bucuria graitoare a florilor. O flacara frumoasa l-a imbracat de sus pana jos si ochii i s-au umplut de lacrimi. Chipul i-a devenit mai luminos, mai radios si …..o rugaciune minunata ( nestiuta de mine) a inceput sa curga, pacea dumnezeiasca coborand in intreaga incapere. Flacara crestea cuprinzand intreaga camera ca o imbracaminte aurie. Nu era focul fizic ci lumina aurie. Si mai multe sfere de diferite culori….au rasarit iubind parca fiecare cuvant. Nu mai simteam camera mica ci o biserica imensa care se activase in mine…in Noi, un Unic Cuvant. Si versurile se faceau cercuri de lumina care fuzionau facand ca scanteia divina sa se mareasca pana cand un soare frumos a zburdat in ochii batranelui. Bucurie, regasire, contopire.
Batranelul…mi-a spus: sunt mos Ilie si cand si-a spus numele in suflet l-am simtit si pe sfantul Ilie, prorocul. Candva am slujit in aceste locuri, aici unde este acum Manastirea Carmelitana. Dupa cum stii acum cateva sute de ani un schit ortodox infiripat de cativa calugari a mijit in codrii acestia, luminand ca un felinar drumurile voinicilor. In codrii? In Codrii Vlahiei caci padurile acestea erau mult mai intinse si mai dense. Si la inceput am fost 7 apoi 5 apoi am ramas 3…dupa care timpurile, luptele, saracia au spulberat odata cu ultimul calugar…..si micul nostru schit. Insa au ramas in cantecul vantului si in zveltetea copacilor batrani, rugaciunile noastre. Si mai mult decat atat..in fiecare primavara florile povestesc despre noi…..incantand sufletelele care vin aici in acesti codri.
Imi sunt necunoscute aceste rugaciuni….si totusi parca le stiu. Batranul se aseza langa mine …imi lua mana si o puse pe inima lui si pentru cateva clipe…am simtit raul divin curgand din inima aceea delicata la unison cu inima cosmica si cu inima mea. O unica vibratie….si am vibrat cu toate inimile pentru cateva secunde simtind toate poienile si toata bucuria un unic cantec!!!!
Si cand s-a oprit ……. flacara mult mai mare…. inconjura Totul.
Aveam aceeasi parinti, surioara si graiul fiului sau al fiicei este acelasi in versul Unimii. Rugandu-te pasesti pe treptele divine. Tu faci cativa pasi si restul ingerii si sfintii in bucuria Cerurilor dezvelite. Continuati, nu va opriti, lasand versul divin sa cuvante, in bucatarie, in gradina….pe bicicleta. Si zambi…….Asa cum ai facut-o in aceste zile rugandu-te in padure cu noi alaturi. Noi? Da…..toti cei ce am slujit aici din toate timpurile, calugari, preoti, schimnici dar si stejari, flori, caprioare. Toate in impreuna-Una alcatuiesc o familie cu un unic grai. Si atunci cand te rogi ….suntem o Treime in Unime.
Natura, lacrima, bucuria Cerurilor in voi, smerenia, caldura, sinceritatea, blandetea, caldura toate va intaresc intru rugaciune. Caci ea poate fi facuta oriunde……atunci cand vatra inimii este calda.
Imi arata pe geamul mic …cateva caprioare care pasteau fericite alaturi de cativa iepurasi si un pic mai departe stejarul pe care il iubeam.
Si eu si noi iubim ….stejarul, locul, codrii acestia vii cu caprioare si iepuri. Si ei vin cu totii in rugaciunea vie. Cand tu esti luminoasa, deschisa, receptiva….caprioarele iti apar….extinzand campul inimii. Este ca si cum ai deveni tu insasi o poiana. De aceea e important sa intrati cu bucurie, smerenie, blandete in padure vorbind cu copacii, florile, animalele ca si cum ati fi intr-o biserica si ei …..va vor dezvalui…multe despre puterile anumitor flori sau despre istoria locului sau despre voi.
As vrea sa-mi povesteti despre vremurile in care ai slujit aici….
M-a luat de mana si mi-a aratat cele patru chilii asezate sub forma de cruce in centru fiind bisericuta vie in care puteau sta poate maxim 10 pers. Schitul din lemn avea un altar din piatra, o gradina de flori si una de zarzavaturi si era inconjurat in totalitate de padure. Candva acest loc ……a fost o poiana. Aici a venit un frate de-al meu si vazand frumusetea locului a facut prima chilie..si apoi au venit celelalte. Si eram protejati de padurea care se intindea pana la lac. Existau cateva drumuri in padure….pe care doar noi le stiam si cateva culoare secrete pana la insula. Si slujeam zi si noapte cu caprioarele alaturi si pasarile si stejarii.
Si au trecut pe aici multi voievozi si multa ostasime cerand cuvant pentru luptele lor. Si sabia, focul si otrava unor vremi ne-atins si pe noi …..si schitul a murit dupa un timp….nu insa si noi. Pasind aici in codrii Vlahiei simti inca maretia acelor vremuri prin florile graitoare, copacii falnici, soarele mangaitor.
Cum am putea reda …acestor paduri….frumusetea lor?
Ilie imi zambi si spuse…..renuntati la lacomie, la invidii, la targuieli….si veti simti zveltetea copacilor, graimea florilor, radianta acestui loc.
M-a luat de mana si m-a dus in micuta gradina…cu flori care iti incantau ochiul. Ne-am asezat mainile sub forma de Cupa…si am lasat rugaciunea sa curga…ca un raulet care se intindea limpezind chipul intregii tari. Cand ne-am oprit…. pacea, bucuria, freamatul erau peste tot, padurea vibrand laolalta cu noi.
M-am retras gingasind pasii. Ii simteam caldura in structuri si parca casa mea devenise chilia lui. O plapuma aurie coborase peste totul…..si padurea parca zambea…..din ferestrele altor timpuri.