In simbolistica traditionala o importanta particulara se acorda celor doua astre: Soarele si Luna, caci planeta noastra este plasata cu precadere sub influenta lor. O perioada este cea a soarelui care predomina, o alta este cea a lunii. Soarele, luna si pamintul reprezinta diviziunea tertiara spirit, suflet si corp, ce reflecta cele trei lumi: lumea divina, lumea psihica si lumea fizica. Soarele este de asemenea simbolul stabilitatii produse de ratiune, natura superioara,in timp ce luna este simbolul ambicuitatii si al fermentarii pasiunilor, natura inferioara. Pentru simplificarea lucrurilor vom numi natura superioara – individualitate, iar natura inferioara – personalitate . Va voi explica imediat de ce. Personalitatea este reprezentata de jumatatea inferioara a schemei iar individualitatea de catre cea superioara. Individualitatea se manifesta prin virtutile cele mai inalte: Intelepciunea (planul cauzal), dragostea (planul budic), adevarul (planul atmic). Fiecare virtute poseda o putere aparte: intelepciunea aduce omului lumina, adevarata cunoastere a principiilor eterne; dragostea ii da gustul de a trai, fericirea; iar adevarul ii da libertatea. Adevarul poate da omului fericirea si gustul de a trai, dar numai prin intermediul iubirii. Prin el insusi nu le poate duce, din contra, adesea el incepe prin a aduce suferinte si zbucium. De aceea multi oameni refuza sa vada adevarul, se tem de el. Intelepciunea poate elibera omul si aduce fericirea, dar prin intermediul adevarului si iubirii. Intelepciunea nu poate nici elibera omul, nici sa-i aduca fericirea, din contra, ea il face melancolic si descurajat.Cit despre iubire,ea nu poate nici elibera, nici lumina; ea aduce numai dilatarea, bucuria, viata. In schimb iubirea, intelepciunea si adevarul reunite, iata plenitudinea, binecuvintarile Cerului, perfectiunea fiintei. Din nefericire majoritatea oamenilor cauta libertatea, fericirea si lumina in expresiile naturii lor inferioare. Nu, cu personalitatea nu vom gasi decit sclavia in planul fizic, necazurile in planul astral si greselile in planul mental. Este tot ceea ce personalitatea umana poate oferi in ciuda aparentelor ei seducatoare.
Citi oameni nu isi risipesc viata incercind sa multumeasca personalitatea lor sau a altora! O mama isi petrece timpul sau satisfacind capriciile copilului; sotul pe cele ale sotiei; sotia pe cele ale sotului… Si unde se ajunge astfel? Personalitatea, care este ingrata prin insasi natura ei, uita imediat binele care i se face si in loc de a fi recunoscatoare nu exprima decit indiferenta, dispret si chiar ura. Acela care nu satisface la altii decit latura lor inferioara, nu va fi niciodata recompensat, trebuie sa o stie; si daca ii vor cadea apoi caramizi in cap, nu are de ce sa se plinga, nu are acest drept. Si chiar inainte de a te sacrifica pentru altii trebuie sa te intrebi ce servesti in ei: natura superioara sau natura inferioara. Daca nu vreti sa fiti dezamagiti de oameni va trebui sa munciti pentru hranirea sufletelor lor, spiritului lor, adica sa-i luminati, sa-i conduceti catre Sursa, catre Dumnezeu, pentru a se lega de El, a-L slavi si a-L glorifica. Citi oameni se mira in fiecare zi vazind ca increderea si credinta puse in altii au fost tradate! Si aceasta pentru ca au hranit natura lor inferioara. Adesea se pot auzi parinti dind copiilor lor sfaturi vizind numai satisfacerea personalitatii lor: ii invata viclenia, setea de bani sau de placeri, cautarea indestularii de sine in detrimentul celorlalti. Crescind, acesti copii asa de bine instruiti pun in practica sfaturile primite… si incep sa o faca in detrimentul propriilor parinti care, evident, se lamenteaza! Daca ar fi fost cinstiti ar fi vazut ca ei sint vinovati. Oamenii apreciaza ceea ce faceti pentru satisfactia lor materiala, pentru corpul lor fizic, contrar Cerului care nu apreciaza decit ceea ce faceti pentru sufletul si spiritul lor. Ce va ramine din hrana pe care ati oferit-o prietenilor vostri, daca nu ati adaugat o alta hrana care dureaza in eternitate: iubirea, lumina, libertatea? Trebuie schimbate conceptiile pe care le avem despre milostenie pentru ca exista o milostenie care nu produce nici un efect, care se duce repede, uitata, si o alta ale carei efecte sint durabile. Fiintele obisnuite nu stiu sa hraneasca spiritul celorlalti, nici sa-l infrumuseteze,ici sa-l intareasca, in timp ce adevarata milostenie, aceea a initiatilor, consta in a restabili omul in regatul spiritului sau. Se poate intimpla ca un Maestru sa se ocupe de personalitatea discipolilor sai (adica sa-i ingrijeasca sau sa le dea un ajutor material), dar o va face ca ceva secundar. Adesea milostenia obisnuita dezvolta defectele cele mai daunatoare la oameni: ii incurajeaza la lene, ii impinge spre a profita din ce in ce mai mult de altii, face sa le creasca increderea in credulitatea si naivitatea fiintelor caritabile astfel incit, in loc de a fi utili, liberi, independenti si capabili de a iesi singuri din incurcatura ei devin adevarati paraziti ai societatii. Ceea ce va spun acum despre personalitate nu inseamna ca trebuie s-o distrugeti sau sa o eliminati. Nu, ea trebuie sa fie servitoarea individualitatii. Fara personalitate, individualitatea nu se poate manifesta. Personalitatea este comparabila formei iar individualitatea continutului. Forma este necesara dar ea trebuie sa exprime continutul. Daca forma este stupida, lipsita de sens, aceasta inseamna aservirea fiintei omenesti. Cind personalitatea va deveni servitoarea sa, spiritul omenesc va putea face miracole. Sa stiti ca tot ce ingradeste spiritul si il impiedica sa inteleaga,sa creeze,sa actioneze liber,este personalitatea. Observati caracterele din jurul vostru si veti constata ca predominarea personalitatii duce proportional la limitarea fiintei si la pareri preconcepute. Ori, cea mai mica parere preconceputa in opiniile filozofice sau religioase, in raporturile interumane sau in cele de serviciu, antreneaza complicatii in intelegere si in activitate. Si nu exista parere preconceputa mai daunatoare decit aceea a personalitatii care se enerveaza, se apara, se razbuna si isi schimba fara oprire punctul de vedere. Aceasta pentru ca toate actiunile personalitatii au un scop interesat incit aceasta este condamnata ca sa nu vada niciodata realitatea lucrurilor. Cind un Maestru vede venind in scoala sa fiinte cu o personalitate foarte dezvoltata, el prevede deja cite obstacole vor avea si ce dificil ii va fi sa le instruiasca. Pentru un Maestru exista o formula absoluta: cu cit ne stapinim mai mult personalitatea, adica o limitam, o dominam, cu atit ne eliberam si ne intarim. Sa ne oprim acum asupra termenilor “personalitate” si “individualitate”. In limbajul curent se folosesc fara discernamint unul sau celalalt; spunind despre cineva, de exemplu, ca are o personalitate sau o individualitate puternica, se exprima acelasi lucru. Veti gasi poate alte definitii in dictionare, dar pentru ceea ce vreau sa va explic privind natura superioara si natura inferioara din om, va voi spune ca pentru termenul “personalitate” se poate pleca de la etimologia cuvintului latin “persona”. Persona era masca pe care la teatru actorul o punea; caci in antichitate dupa cum stiti, actorii purtau masca. Inchipuiti-va un actor: intr-o zi el joaca rolul unui om rezonabil si intelept, intr-o alta pe acela al unui criminal, tradator sau seducator. El este, succesiv, Cyrano de Bergerac, Harpagon, Alexandru Borgia, sfintul Ludovic. Toate aceste roluri diverse reprezinta personalitatea schimbatoare, trecatoare. Cit despre individualitate, aceasta este artistul care ramine el insusi pe tot parcursul acestor roluri. Acest exemplu al actorului ne arata ca personalitatea este muritoare, perisabila: ca si rolul care se incheie odata cu reprezentatia ea nu dureaza decit o incarnare. La urmatoarea incarnare apare o alta personalitate. In cursul acestor schimbari de personalitate individualitatea nu variaza, ramine unica, desi ea progreseaza de-a lungul mileniilor acumulind experiente traite prin intermediul diverselor personalitati. Ea se manifesta succesiv intr-un rol, apoi in altul, imbracind personalitati diferite in fiecare incarnare. Aceasta este foarte usor de inteles si ne permite sa sesizam ca cel care este bogat, sanatos si frumos in aceasta existenta poate, daca nu face nici un efort spiritual, sa revina in urmatoarea incarnare sarac, pipernicit si lipsit de frumusete. Din contra, acela care lucreaza asupra spiritului sau, asupra inteligentei sale divine sau a sufletului sau (jucind in acelasi timp rolul impus de aceasta incarnare), cistiga calitati, virtuti si bogatii care vor ramine in individualitatea sa si care ii vor apartine vesnic. Cind va inceta sa-si joace rolul personalitatii sale, el va pleca cu acest bagaj spiritual si va calatori de indata in univers cu toate aceste adevarate bunuri. Nimeni nu va putea sa i le ia. Exact ca si actorul care, profitind de rolurile sale pentru a se ameliora si dezvolta paraseste scena cu idei mai largi, omul trebuie sa iasa de pe scena terestra imbogatit de experienta sa. Ce face cu bunurile sale acela care in cursul unei vieti nu a strins decit bogatii materiale? Parasindu-si rolul terestru va fi silit sa le abandoneze – aceasta este legea – si se gaseste deodata sarac, despuiat de tot. Iar individualitatea sa care pleaca la fel fara bagaje – adica fara nici o achizitie spirituala – va reveni pe pamint goala si saraca, trebuind sa se incarneze intr-o personalitate lipsita de orice fel de bunuri, pentru ca nu le-a meritat. Aceasta fiinta va trebui deci sa reinceapa sa munceasca enorm pentru a putea stringe bogatii, o situatie, case, etc… Nu vreau sa spun ca trebuie renuntat la posesia obiectelor materiale, a hainelor, a proprietatilor… Nu, toate aceste lucruri sint necesare pe pamint precum decorul si costumele sint indispensabile actorului, dar nu mai mult.Iata-va acum suficient de pregatiti pentru a intelege sensul parabolei ispravnicului necredincios. Pesonalitatea si individualitatea isi au resedinta in “lumea cea mare”: macrocosmosul, universul dar de asemenea si in “lumea cea mica”: microcosmosul, omul. In om locul personalitatii este stomacul si zona inferioara lui adica ceea ce se afla dedesubtul diafragmei. Locul individualitatii este in plamini, inima si creier, adica ceea ce se gaseste deasupra diafragmei. Linia orizontala a schemei ce v-am dat-o corespunde deci diafragmei. Credeti poate ca tot ce este situat dedesubtul diafragmei este lipsit de ginduri, sentimente, activitate. Deschideti-va ochii. Stomacul are un creier, o inima si o vointa. De ce se spune despre anumite persoane ca au “sufletul la gura”? Nu am intentia de a crea o noua anatomie dar trebuie sa stiti ca aceste doua regiuni, deasupra si dedesubtul diafragmei, reprezinta cei doi stapini la care omul se gaseste si trebuie sa slujeasca. Da, este o intreaga poveste.Cind omul apare pe pamint intra in slujba unui stapin: corpul fizic cu toate instinctele sale, dar mai devreme sau mai tirziu el este inapoiat, adica moare. Daca el este inteligent trebuie sa reflecteze asemanator ispravnicului din parabola: “Ce am sa fac daca imi ia stapinul ispravnicia? Sa sap nu pot, sa cersesc imi e rusine.” Ispravnicul rezonabil stie bine ca atunci cind isi va parasi corpul fizic, acest stapin vesnic nemultumit, va dori sa mai lucreze pe pamint dar atunci nu va mai avea mijloace. Pastrind in astral aceleasi dorinte de a minca, bea si gusta tot felul de placeri el va fi tentat sa cerseasca, adica sa coboare linga cei in viata pentru a si le satisface prin intermediul lor. Este ceea ce se intimpla ispravnicilor foarte fideli personalitatii: odata trecuti dincolo ei devin cersetori in planul astral si se deplaseaza in toate locurile imorale unde se distreaza multimea pentru a participa la placerile lor. Or, ispravnicul necredincios despre care vorbeste Iisus era inteligent, nu dorea sa intre in aceasta categorie a spiritelor cersetoare. Sfatuit de ratiunea sa el s-a hotarit sa-si faca prieteni cu ajutorul bogatiilor nedrepte si de a reduce datoria debitorilor stapinului sau.Ce inseamna aceasta? Ca in loc de a da stomacului sau, diferitelor organe mese bogate si placeri excesive cum majoritatea oamenilor ofac obisnuit,el a diminuat proportia alimentelor sau a satisfactiilor pe care le crede a le datora fiecaruia dintre ele. Altfel spus el a stabilit un regim de restrictii pentru personalitate, diminuind numarul de mese bogate, paharele de alcool, tigarile, amantele; si fortele, gindurile, timpul care trebuiau consacrate stapinului nesatul si inghitite de el, ispravnicul le-a dat in secret prietenilor invizibili din ceruri. Adica el a economisit un capital pentru a-l depune intr-o banca celesta, cu scopul ca in ziua cind se va prezenta la ghiseul acestei banci sa fie recunoscut si intimpinat.

Omraam Aivanhov, Un nou inteles al evanghelilor