Stateam in gradina castelului numit Maria in viul ierbii, contempland. In soapta dimineatii m-am trezit pe un pat cu flori inmiresmate tinut de franghii formate din sfere de lumina care se prindeau de Ceruri. Patul se legana usor si in miscarea lui cuvantatoare, un somn dulceag parca imi hranea Centrul.
Parfumul florilor curgea prin fuloare colorate legand intre ele, temele zilei. Nu puteam sa spun nimic, ma simteam coplesita, adancita, contopita cu florile si Cerul, intr-o dulce leganare.
Intuiam ca fiecare loc din interior este limpezit de ochii Cerului si apoi umplut cu mireasma pentru a deveni aceea gradina care se intoarce Acasa, in bratele Paradisului, cu drag lacrimand.
Si ramasesem martor tacut, cu casa deschisa, navigand printre florile aprinse de vazduhuri.
Deodata o sfera s-a desprins, mi-a atins ochii, a valsat in glas ceresc, apoi s-a intors la locul ei, stralucind. Au urmat alte sfere, descriind lucrari diferite dar care se impleteau pana cand valsul a cuprins totul si in glas ceresc, am simtit Beatitudinea, Parfumul, Totul.