Aveam 18 ani eram ultimul an in Liceul Pedagogic si trecusem deja pe parcursul a 11 luni prin 3 morti, 3 accidente si nenumarate diagnostice care nu se imbratisau, nu imi atingeau vindecarea, nu dezveleau cauza. Parintii mei nu stiau ce sa-mi mai faca, ploaia de medici ii asprise pentru ca pilulele erau din ce in ce mai puternice insa fara efect pentru ceea ce parea in interior un vierme imens infasurat in jurul fortei mele, o aripa neagra ce stingea totul pe Cale.
Imi priveam ochii pustiiti, parul cazut, corpul tragand spre alte lumi….si nu intelegeam de ce viata plecase de aici. Ce forta o smulsese? Unde se dusese? Cine gresise?
Cu doar un an inainte viul fiecarei clipe il simtisem din plin…. in rezultatele scolare, in olimpiade, in iubire….
Acum un foc imens parca arsese totul si eu ramasesem un mic desert in durere…..
Nu mai visam la facultate desi ceva din mine tragea catre acel moment…..Ma simteam risipita, pierduta, vlaguita…
Un om frumos mi-a adus o fotografie cu Icoana Maicii in Lacrimi chiar de nasterea ei…..pe 8 sept.
Treceam pe langa ea si ochii ei ma chemau de fiecare data. Ne intalneam in lacrima desi nu stiam la vremea aceeea sa ma rog….Ma opream insa in mine si vorbeam cu ea…..linistita, curgatoare, imbratisand-o cu Totul.
Ceva din mine se refacea ca o cupa imensa sparta……in dragul regasirii, in atingerea Cerurilor, in marea ei Blandete.
Intr-o noapte am visat ca zburam peste un foc imens care vroia sa ma prinda ca un grup de maini puternice, rele as zice malefice. Focul ma atingea cumva insa nu ma ardea pentru ca eu o chemam pe Maica plangand si in plutire….ceva din raul permis…parea ca vine dar se si retrage. Ma zbateam, duelul era aprig…si zborul nu prea inalt insa mentineam un sunet auriu in suflet, vers si blandete care parca linistea flacarile, le imblanzea, le atingea buclele cu un soi de dulceata.
Toata noaptea m-am luptat cu flacarile chemand-o cu tot sufletul pe Maica.
Spre dimineata am simtit Bratele ei in care parca m-am scufundat si Mireasma. Acasa.
Fuziunea aceasta mi-a ramas in ochii sufletului ca un balsam ceresc, tandra regasire, vis si zbor.
M-a trezit altfel cu parintii cosmici alaturi, stiind ca voi reusi la facultate si ca Drumul e aproape.
Desi ma simteam inca slabita, examenul de intrare parca a fost sustinut de altcineva, un curent minunat parca a insailat raspunsurile si dupa aceea in chiar autobuzul cu care ma duceam spre gara, cineva a soptit. ……Frasinei….
Am simtit ca era pentru mine aceasta calatorie si asa a fost…timp de 5 ani, manastirea cu toate bucuriile ei s-a varsat in sufletul meu, daltuind o alta viata.
Mergeam si imbratisam copacii, dormeam pe iarba intre doua masluri, atingeam cu privirea, norii, soarele, verdele, iubeam Totul.
Atunci niste flori interioare s-au desfacut dezvelind -o pe Mama Divina, o mama minunata alaturi de care imi rescriam sufletul in lumina recunoasterii de Sine.
Am inceput sa scriu la masa tacerii, sa postesc, sa rotunjesc intalnirile cu oamenii in trialog si mai ales sa-mi accept si sa-mi iert parintii lumesti.
O aripa se trezise in mine si ea aducea freamat, veselie, putere…
O gasisem in adevar pe Mama…
Ii priveam ochii pe Cer…aceeasi ochi din care tasnise Chemarea si impleteam zinic in cosita lucrarilor, lacrimile noastre…
Aceasta mama a inceput de atunci sa mi indrume pasii catre sufletul mamei fizice….Sunt prea multe avorturi….Ridica-i la Ceruri.
Si asa s-a apropiat postirea si spovedania si de parintii mei.
Apoi s-au strans si alte intelegeri…Dusa cu forta la o ghicitoare, am iesit de acolo….nu in apele a ceea ce mi se spusese…ci altfel. Primind scenariile vietii, intelegand Drumul.
Mentinusem in mine ochii ei si ….abia acum primisem Zborul.
Am reusit sa i transmit acest lucru mamei fizice si nici nu s-a mai dus vreodata la ghicitoare.
Apoi a venit urmatoarea provocare…Nu ma simtea implinita in facultate ci trista, golita, ratacita.
M-am hotarat sa o parasesc timp de un an ca sa aflu care este Calea.
Refuzam examenele, nu ma mai duceam la seminarii, cautam prin Maestri, Oameni, dulcea Postire, Raspunsul….
Si el veni…
Era in februarie, aveam 22 ani si o meningita a tasnit din mine parca hranita de ratacirea mea, parca chemata de suparare. Intr-o secunda de Clar am inteles…..Daca nu ma deschideam eu..nici un medic nu mai putea sa ma salveze. Era vineri si am reintalnit in mine chipul Maicii, dulceata ei, insasi Chemarea. Ceva in mine s-a aprins ca un rug in care durerea se transforma, ca un foc care doar in Ceruri ardea.
Usor parca glasul s-a dezmortit si cuvantul se rostea de la sine cu lacrima….Rugaciunea curgea ca o ploaie cereasca atingand Harpa Interioara cu multa Iubire.
In a treia zi durerea imi parasi corpul, obrajii se inviorara si viata se intorsese aducand cu ea in viul ei multa Talmacire.
Undeva in interior stim ca se va scrie prin mana zburatoare o noua stiinta a sufletului, o altfel de Psihologie.
Ma bucuram in dezvelire…chiar daca penelul cu mult mai tarziu s-a animat.
Borna de atunci avea sa fie, farul interior pe care l-am urmat, bland, frumos cu smerenie pana cand chiar si hartia a cuvantat.
Apoi cupa s-a umplut….si au revenit si provocarile mici si mari….insa avand de Atunci….doar mireasma, tandra plutire, zbor.
Imi amintesc de o intalnire simpla frumoasa intr-o zi de vineri cu o mamica radioasa care s-a minunat de laptele meu ….atat de mult incat laptele a plecat…. si timp de trei zile Sarra a tipat, n-a vrut sa manance altceva, durerea m-a coplesit…..timpul parca m-a ranit…si eu nu mai stiam ce sa fac.
Duminica am simtit in jurul orei 12 00 ca aceeasi ochi unsi cu lacrima ca ma chemau…Am intrat in rugaciune pana la 12 00 noaptea atinsa de valul Maicii…. si izvorul s-a intors pentru iubita mea Sarra de doar 2 luni….inundand si alte tinuturi ale intelegerii.
Iti multumesc Maica,
Iti multumesc,
Iti multumesc,