si ea vine din FIRUL care ne leaga pe toti in UNUL. Darul se elibereza prin constientizare, afirmare, cautare, chemare, vis, tatonare, inspiratie, intelegere, transformare. De cele mai multe ori o schimbare bine facuta care determina alinirea faptelor noastre la vocea interioara spovedeste un dar sau mai multe. Parca un val le-a ascuns si acum in vitrina proprie, se reveleaza. Darul e imbratisarea cerurilor dupa ce le-am vazut si el deseneaza pe suflet, bucurie, avant, liniste, pace, iubire, implinire.
Atunci cand ne lasam prinsi de limite, atasamente, pretentii, asteptari, boli, suparari pe destin si pe Dumnezeu, neiertari, traim sub paturi iar potentele noastre stau uitate, adormite, neeliberate. Urmariti in aerul dintre doua activitati, ce va spune Universul sau ce va arata. De multe ori suntem condusi catre ceea ce in noi, de o mica felie de tacere in care ne atingem cu Gratia.
Darul ne vegheaza, e ca un far care ne lumineaza drumul dar nu se lasa vazut. De multe ori ii urmam raza prin faptele si intentiile noastre insa nu-l recunoastem. Asteapta sa trezim din noi divinul si apoi ni se arata in toata frumusetea lui. Fiecare potenta e insotita de ingeri, ghizi, calauze pe care e de dorit sa le rugam sa ne dea accesul la darul/ darurile pe care l-am/le-am zarit in noi. Exercitiul nevointei, smereniei, intoarcerii ne ajuta sa vedem complet chipul hristic al darului, si sa cunoastem astfel freventa innoirii noastre.
A fi inseamna a dezvalui, a intregi, a desavarsi. Momentul acesta din univers care ne duce cu o viteza ametitoare catre initialul trezit si care trebuie redobandit, ne invita la multa schimbare prin care se slefuiesc de fapt daruri pentru a ne insoti in jocul divin unde fiecare insaileaza in firul mare calauzitor, potentele sale inflorite.
Darurile noastre pot fi: sa trezesti, sa vindeci, sa pui pansamente pe rani, sa fii mama universala, sa activezi si sa traiesti marea cunoastere, sa manifesti intelepciune, sa atingi gandul pur, sa vezi in clar, sa fii smerit, sa asculti Gratia, sa razi, sa intelegi mesajele pe care ti le trimite universul si sa le integrezi in viata ta, sa aliniezi gandul, cuvantul, fapta ta la planul divin, sa scrii in versul divin, sa te asezi si sa asezi, sa dezvalui harta spirituala alumii, sa contribui la dezvaluirea chipului tarii noastre, sa te bucuri, sa aduci pacea si linistea in suflete, sa generezi armonia, sa aliniezi cupluri pentru a translata impreuna, sa gasesti SENSUL PUR in tot ce ti se intampla, sa pui frumos in viata ta si a altora, sa auzi melodiile celeste si sa le transpui in partituri, sa alchimizezi limitele, sa eliberezi potente, sa calibrezi oamenii pe frecventa intregirii lor s.a.
Numesc MARELE DAR invierea nostra hristica din aceste vremuri care se face in spirit si care ne elibereaza din ciclul karmic, asezandu-ne in legea mare a iubirii. NOUL PAMANT ne imbratiseaza iar vechiul se disolva in zgomot, neputinta si durere aducand in cercul regasirii, treziei, intregirii, punctul din care am pornit,….. UNUL.
Gratia sa fie cu voi si noi-UNUL!!!!