IO este omul care a spart coaja de ou, cel trezit care s-a unit cu Isus Hristos( Isus, O Omul) si care in taina Unimii, se dezvaluie ca fiu al Luminii. Este fuziunea, contopirea cu Cerul, insasi casatoria sacra. Treimea inferioara( minte, inima, corp) devine Graalul, Cupa in care Sfantul Duh Coboara. Altfel spus Omul unit cu Isus Hristos.
E un cod christic format din geometrii de lumina. Il primim la timpul potrivit de la triadele care ne sustin in evolutie. O roada a triunghiului divin. Nu se capata cu bani si nici prin mostenire. In procesul de dezvelire acest IO apare cand am atins corpul atmic si am activat maestrul-preotul-initiatul sau maestrul-sfantul-geniul sau maestrul-omul frumos-dezvelitorul. Aici in adevar la nivelul cerului 8 fuzionam cu constiinta triunica si primim aceasta imputernicire, acest vesmant celest, aceasta radianta. I-il este Isus Hristos care imbratiseaza de pe varful muntelui divin, Omul intregit, centrat, luminos, Cruce Divina in Actiune.
Impacand triunghiurile in noi adica eul superior( cauzal, budhic, atmic) cu eul inferior( fizic, mental, astral) ne dezvelim acest chip de lumina.
Descentrati ca patrate sau cuburi nu putem deschide portile Cerului. Doar ca triunghiuri de lumina, cruci divine in actiune si sfere putem deschide portile catre Isus Hristos.
In geometria sacra I ul este Crucea si O-ul este sfera care se dezvaluie la intersectia dintre verticala cereasca si orizontala lumeasca. Si cand aceasta sfera-Om s-a unit cu Crucea, traim acest IO.
……..
Ce ne spun istoricii?
Toţi marii domnitori ai Ţării Româneşti şi Moldovei foloseau această expresie atunci când emiteau acte din cetatea de domnie şi nicidecum nu însemna „eu”.
„«Io» nu înseamnă «eu». Este o expresie de natură creştină. Înseamnă numele lui Dumnezeu. Numai actele de cancelarie semnate de domnitor începeau aşa“, explică istoricul George Coandă.
Prima consemnare a acestei expresii apare în Moldova, la 1392, când Roman I se intitulează într-un act al său „marele şi singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman, voievod stăpânind Ţara Moldovei de la munte, până la mare“.
În cazul Ţării Româneşti, domnitorul în dreptul căruia apare această expresie pentru prima dată este Nicolae Alexandru, pe a cărui piatra funerară de pe mormântul de la mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung apare: „În luna noiembrie 16 zile, a răposat marele şi singur stăpânitorul domn Io Nicolae Alexandru Voievod, fiul Marelui Basarab, în anul 6873, indictionul 3. Veşnica lui pomenire”.
„Io“ provine din grecescul „Ioannes“ (Ιωάννης), care înseamnă „unsul lui Dumnezeu” sau „cel ales de Dumnezeu”, ceea ce justifică prezenţa sa într-un titlu domnesc.
Documentele vremii păstrează titulaturile voievoizilor. „Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului”, se arată într-un document al lui Mircea cel Bătrân.
De asemenea, Mihai Viteazul se autointitula în documentele oficiale: „Io Mihail voievod ungro-valah al ţărilor ardealeană şi moldoveană“
Expresia „din mila lui Dumnezeu“ sau echivalente arătau în Evul Mediu că domnitorul ajuns pe tronul tarii a fost confirmat de biserică.
Forma “Io” este o prescurtare a cuvântului Ioan frecvent întâlnit în textele medievale. El este preluat din limba greacă şi apare în titulatura domnitorilor români, dar şi la vecinii bulgari şi sârbi. Numele titlu Io = Ioan se traduce prin “cel dăruit de Dumnezeu”, “unsul lui Dumnezeu” sau “cel ales de Dumnezeu”.
Alte consemnări ale acestei titulaturi
Patriarhul bizantin al Constantinopolului, Sfântul Fotie îi acordă pentru prima dată acest titlu lui Boris conducătorul bulgarilor atunci când acesta acceptă creştinarea poporului său în anul 864. Şi tot din această perioadă, “Io” începe să apară în documentele de cancelarie.
În ceea ce priveşte cele două state medievale româneşti, Moldova şi Ţara Românească domnitorii se considerau stăpâni de drept divin invocând moştenirea imperială bizantină prin vocabula “Io” din titulatură ocupând tronul “din mila lui Dumnezeu”. În documentele noastre, vocabula apare abia din veacul al XIV-lea, din vremea lui Basarab I, în timp ce în Moldova, “Io” apare pentru prima dată într-un act din 1392 emis la curtea lui Roman voievod pe care îl puteţi citi integral aici.
Alte ipoteze emise de istoricii români în legătură cu “Io”
1. “ Io” pleacă de la numele împăraţilor vlaho-bulgari care au format dinastia Asăneştilor. Este vorba, fie de Ionita Caloian, fie de Ioan Asan. Aceştia însă, stăpânesc teritorii cândva bizantine între secolele XII-XIII, ori după cum am văzut, titulatura era folosită din vecul al IX-lea. Printre adepţii teoriei se numărau Dimitrie Cantemir, Samuil Micu, B. P. Hasdeu, D. Onciul, A. D. Xenopol, Grigore Tocilescu etc.
2. “Io” este un simbol religios mistic. Teza este susţinută între alţii de istorici precum V. A. Urechia şi “profetul” protocroniştilor, Nicolae Densusianu.
3. “Io” este un vechi obicei sau o datină de folclor religios. (I. C. Filitti)