Într-o dimineață acum mulți ani am plecat spre Bistrița să ajung la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana însă am ajuns la o altă Bistrița la moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul. Era în august pe 16 și deși nu era sărbătoarea Sfântului …moaștele îi erau dezvelite pentru un preot venit din Franța și soția lui și eu am aterizat ca a treia persoană și părintele vazundu-mă m-a îndemnat să le ating și o cascadă de bucurie, lumină și freamăt m-a traversat și în aceea perioadă veneam după câțiva ani în care nu mai scrisesem mă dedicasem carierei si deși profesional eram foarte bine sufletul meu se lupta cu o noapte grea marcată de vinovăție, tristețe, neîncredere și acele Izvoare divine parcă au activat deodată o primăvară interioară la care sincer nu mai speram, căci pentru acel timp Luminile toate de pe Cerul meu interior păreau Stinse.
Doar ce ieșisem dintr-o relație costisitoare energetic și procesele nu mă slăbeau dar nu mă frământau pierderile bănești cat vinovăția, sentimentul ca nu am făcut tot ce aș fi putut face, durerea ca divorțez, neliniștea că-mi las poetul să moară de foame și eu plec pe caii mei spre alte zări. Și aveam atât de multe lupte interioare ca nici premiile, nici proiectele frumoase,nici oamenii care mă susțineau nu mă mai făceau Să Zâmbesc.
Și de când am intrat în Bistrita si lacrimile au îmbrățișat locul am simțit Pacea Dumnezeiască, Primirea, Bucuria Cerurilor. Și am rămas 3 zile și mi s-a întors darul scrisului și am reușit să scriu în 3 nopți aproape o carte dar nu acest lucru a fost important ci mana Sfântului pe care o simteam de fiecare dată la 24 oo fix sculandu-ma sa merg la Slujba de Noapte, întărirea, bucuria, toate experiențele care căpătau Sens, răspunsurile pe care le primeam, nouă așezare, TrezVia. Aș spune ca am plecat de acolo Știind ce am de făcut cu o încredere și o tărie care nu-mi aparțineau ci erau ale Sfântului așezându-mă blând, iubitor și călduros ca un tată minunat ….pe Cale. Venisem cu o mare vinovăție și dorindu-mi să mă recăsătoresc cu același poet ca să nu-l las să se lupte cu poverile vieții eu fiind în aceea relație Barbata și am plecat știind ce am de făcut cu toată dezvelirea intențiilor și faptelor lui, eliberată și așezată pe Drum fără nici o povară.
Am simțit atunci nu doar ca Sfântul mi-a dăruit o nouă Viață dar și ca Credinta Vie face Minuni și ca Muntele Greutăților se poate transforma în Bucurie doar să ne așezăm în genunchi și cu lacrimi sincere să vorbim cu Sfinții care ne Cheamă. Acele trei zile de Recunoastere, Dezvelire, Așezare situate între 27 și 28 de ani au marcat începutul unei noi etape, marea eliberare, întoarcerea la Viul Domnului, Inflorirea. Ceea ce a fost incredibil în acele momente și chiar în mănăstire vine abia Acum…în fiecare seară înainte de a mă culca printre lacrimi și după multă rugăciune..mi se revelau din Cartea Vieții anumite file pe care le uitasem și fiecare pagină era încărcată de Sens, Tâlc, Reamintire. Și eram copleșită de o ploaie de Trăiri care îmi dezveleau Noul Cer și de nenumăratele revelații care se așezau ca piesele de puzzle la locul Lor pregatind nouă Etapă. Și așa am plecat un alt Om de la Bistrița de Vâlcea, cu sufletul în primăvara divină, cu darul scrisului cântând din nou în mine, cu bucuria regăsirii și pacea dumnezeiască ce nu este liniștea confortului ci aceea Așezare în Dumnezeu care le Susține pe Toate!..
Îi mulțumesc Sfântului Grigorie Decapolitul pentru toate minunile de atunci dar și pentru altele de mai târziu si vă reamintesc ca oricând vă puteți caza la Bistrița de Vâlcea și vă puteți bucura de Comuniunea cu un loc minunat și cu Sfântul.
Minuni pe care le-am trait. Manastirea Bistrita. Sf Grigore Decapolitul
