De ziua Sfintei Parascheva am simtit sa fac o calatorie simpla si frumoasa la Pucioasa, sa patrund in tesatura unui loc, sa cunosc o casa, sa ajut o scanteiuta sa irumpa.
Drumul a fost plin de culoare toate gradinile ingramadindu-se parca in sufletul meu inundandu-l cu multa mireasma, talc si mai ales bucurie. Zâmbeam si ma bucuram de grairea aceea simpla a Toamnei care Dintotdeauna( Din Tot cu Dumnezeu Una) m-a coplesit.
Când vin rodiririle începând cu septembrie ma simt invitata la ospat, o sarbatoare interioara care incepe cu mult zambet si se inchide in frumoasa rostire.
M-am umplut de bucurie astfel ca aproape pluteam atunci când casuta, ochioasa si plina de verva mi s-a spovedit. Si era atata istorie in valurile ei, atata tanguire si totusi atat de mult talc.
Cateva pagini din cartea patrunderii ei in plan erau insangerate insa prima, cea din care a glasuit si care mi s-a dezvelit din aproape in aproape era o tasnire de lumina sub forma infinitului pe orizontala si pe verticala, o micuta poarta ce se pregatea sa vorbeasca in reteaua locului, aducând in grai lumesc, bucurie, pace, iubire pentru locuitorii ei si deschidere, forta, elan pentru cei care urmeaza sa fie atinsi de aceasta rodire.
Exista o carte a vietii fiecarui loc si aceasta deschidere in vers divin nu are o singura pagina ultimii 30-50 de ani. Când incepi sa limpezesti fila cu fila, taina locului te invaluie aducandu-ti la Centru in Clar, insasi Povestea.
Era o vreme când domnitele mergeau adesea la Manastire pentru a primi îndrumarea duhovnicului si a se sfatui cu el in privinta maritisului sau pentru alte lucruri importate desigur, nu din cele fara semnificatie.
Aici pe locul care m-a chemat se afla o casa minunata cu o gradina parca rupta din Povesti. Sufletul care zburda printre multele flori era radiant cu adevarat, plin de bucurie, iubire si blandete si de altfel totul parea sa curga catre un viitor plin de cantec.
Insa fara veste provocarea veni, tatal urmând sa-si marite fata nu cu cel iubit pentru care se facusera pregatirile ci cu cel sa spunem impus de niste vremuri mai aspre in care astfel de socoteli aduceau averi mari, pozitie la curte si multe alte avantaje.
Aceasta floare insa avea sufletul pregatit petru altcineva si dorul ei era mare.
In ziua nuntii, tatal muri fara veste lasand lucrurile in voia sortii. Fata se retrase in adâncul ei si cerand de la duhvnic indrumare, posti cu lacrimi 3 luni pana când poarta se deschise, ducând-o catre o frumoasa intelegere.
Sa-l slujeasca pe Dumnezeu in Tot si Toate!
Apoi il primi in suflet pe Omul pe care il iubea si cu care se casatori abia peste 3 ani respectând pasii ceresti si pe cei lumesti.
La putina vreme insa sotul muri atins de aripa unei boli care il secera foarte rapid, neanuntata lasand mult gol, deznadajde si mai ales o tristete care curse parca sub forma de rauri in toata gradina si toata casa……inundand locul cu multa durere.
Din aceste lacrimi se nascu o fetita pe care mama abia daca o observa multa vreme. Mai degraba florile, cerul si soarele ii vorbeau decat acel suflet botit de suferinta care nu isi desfacea nicicum aripile din gheara pierderii.
Pe cararile rabdarii, fetita insotita de bone si prieteni minunati obisnuia sa mearga la o mica fantanita situata in mijlocul curtii si sa isi oglindeasca acolo chipul rugandu-l pe Dumnezeu sa-i intoarca Mama in zambet, drag, liniste.
Si când parintele-calugar venea….mai intai il ducea la Fantanita sa ii arate graiul ei ceresc desenat pe Apa si apoi il conducea la Mama.
Insa sufletul cel duios nu reusi sa irumpa din plasa durerii si facu Trecerea iar rasaritul de aripi ramase singur crescand alaturi de parintele-calugar si de oamenii frumosi de langa ea, parasind in varsta maritisului acest loc, lasandu-l in paragina cu toata durerea povestilor prin care si ea trecuse.
Inainte insa de a pleca fiecare piatra, copac, floare stia cantecul ei, durerea mamei, talmacirea preorului.
Când poarte se inchise faca o promisiune sa se intoarca cândva si sa faca locul sa zambeasca, aducând din nou bucurie, frumusete, cantec, gradinii si casutei.
La distanta de cateva generatii, o familie frumoasa pe firul chemarii ajunse aici, unul din membri fiind chiar fetita revenita adusa de Promisiune in taina regasirii, bucuria locului înviind-o.
Privesc aceasta fila care se scrie de la Sine si ochii mi se duc spre leaganul, bancuta si fantana unde statea copila, cei trei stalpi de lumina in centrul carora, frumoasa tasnire sub forma de infinit, irumpe.
Si locul se innoieste……sub mana cereasca a unei fiice care are harul picturii, sub ochiul unui tata care stie sa puna piatra de temelie si sa dea trainicie, patrundere, intelepciune locului, sub versul unei mame care si-a regasit Gradina.