Se consideră că ne petrecem cam jumătate de timp cu informaţii care sunt în legătură cu lobul stâng, cum ar fi analiza, judecatile, abstractizarile şi tot felul de cunoştinţe dar care pentru oamenii spirituali nu prezintă nici o importanţă. Mă refer la acest aspect pentru că atunci când am căzut ne-am divizat în două (în realitate în trei, dar două sunt principale) componente, pe care le numim masculin şi feminin. Lobul drept, care controlează partea stângă a creierului, este aspectul nostru feminin.
Este locul unde trăieşte aspectul nostru psihic şi aspectul emoţional. Această componentă ştie adevărul: există un singur Dumnezeu şi unitatea este în tot ceea ce există. Acest aspect nu poate da explicaţii, dar ştie ce este adevărat. în consecinţă, nu sunt probleme în ceea ce priveşte componenta noastră feminină. Problema se află în lobul stâng al creierului, componenta noastră masculină.
Datorită modului de orientare a creierului masculin – ca o imagine în oglindă a creierului feminin – acesta are componenta logică în faţă (dominatoare), în timp ce creierul feminin are componenta logică spre spate (mai puţin dominatoare). Lobul stâng nu are experienţa unităţii când el observă.Realitatea din jur, tot ce vede este diviziune şi separare. Din această cauză aspectul nostru masculin are atâtea probleme aici pe Pământ. Chiar şi cărţile noastre sacre cele mai cunoscute cum este Coranul, Biblia Ebraică, Biblia Creştină au fost înţelese ca descriind aspecte aflate în opoziţie. Lobul stâng concepe că există Dumnezeu, dar că există şi diavolul, care poate nu este la fel de puternic cum este Dumnezeu, dar are o influenţă imensă. Astfel, însuşi Dumnezeu este perceput în termeni de dualitate, ca un pol al eternei opoziţii între lumină şi întuneric. (Aceasta nu este adevărat pentru toate secteleaparţinând acestor religii. Câteva dintre ele consideră că există numai Dumnezeu).
Până când lobul stâng nu va putea să vadă unitatea în tot ceea ce se află, să
ştie că există cu adevărat un singur spirit, o singură conştiinţă care se mişcă în absolut orice din ceea ce există, până când nu va recunoaşte unitatea fără urmă de îndoială, mintea va sta separată de Sine, de întregime şi de potenţialul maxim pe care îl are. Dacă persistă încă cea mai mică îndoială în ceea ce priveşte unitatea, acest aspect al lobului stâng ne va trage înapoi şi nu vomputea umbla pe apă. Amintiţi-vă că însuşi Toma a mers pe apă doar pentru scurt timp (atunci când i-a cerut Iisus), pentru că o celulă mică din degetul său mare i-a spus: „Stai puţin, eu nu pot face asta” şi Toma s-a scufundat în apa rece a realităţii divizate.
Există o singură imagine, una singură care a creat tot ceea ce există, iar această imagine este identică cu cea care a format câmpul electromagnetic din jurul corpului vostru. Această geometrie care se găseşte în câmpul vostru se află peste tot – în planete, în galaxii, în atomi şi în toate celelalte. Ne propunem să examinăm această imagine cu mare atenţie.
De asemenea, vom examina istoria Pămîntului, deoarece este strâns legată
de situaţia actuală. Pentru a înţelege cum am ajuns aici, este necesar să cunoaştem procesul prin care am ajuns în acest punct. Toate sunt strâns legate între ele.Aceia dintre voi care utilizează în principal lobul drept al creierului ar putea să se simtă înclinaţi să sară peste aceste pagini cu explicaţii intelectuale,care fac în general deliciul lobului stâng. Totuşi este important să parcurgeţi tot materialul, căci echilibrul între intelect şi intuiţie este premiza unei bune sănătăţi spirituale.
Când lobul stâng vede unitatea absolută începe să se relaxeze şi corpus
callosum (veritabil pod de fibre între cele două emisfere ale creierului) se
deschide într-o manieră nouă, permiţând astfel integrarea celor doi lobi. Apoi legătura între lobul stâng şi cel drept al creierului se măreşte şi un flux deinformaţii trece de la un lob al creierului la altul. Altădată opozanţi, aceştia seintegrează şi se sincronizează puţin câte puţin. Dacă aţi fi conectaţi la electroencefalogramă, aceasta ar demonstra foarte bine acest proces. Această acţiune activează glanda pineală într-un mod diferit şi face posibilă activarea corpului de lumină Mer-Ka-Ba în timpul meditaţiei. Acum poate să înceapa întregul proces de regenerare şi de reconectare la nivelurile înalte de conştiinţă.
Este un proces de creştere.
Dacă studiaţi şi alte practici spirituale, nu este nevoie să vă opriţi dacă
doriţi să începeţi să lucraţi cu Mer-Ka-Ba, exceptând cazul în care îndrumătorii voştri nu vor să amestecaţi tradiţiile. Din momentul în care corpul de lumină Mer-Ka-Ba este reactivat şi se roteşte înjurai vostru, meditaţiile care se bazează pe adevăr pot fi extrem de folositoare, iar rezultatele vor fi foarte rapide. Cu riscul de a mă repeta, insist pe ideea că, corpul de lumină Mer-Ka-Ba nu este contraindicat şi nici nu contracarează o altă formă de meditaţie din nici o religie fondată pe existenţa unui singur Dumnezeu.
Până aici am abordat doar ABC-ul spiritual. Aceştia sunt doar primii paşi,
dar ei sunt cei mai importanţi pe care-i cunoaştem.

Sursa: Drunvalo Melchizedec

Centrul Frecventa OM http://pages.frecventaom.ro/centrul-frecventaom

Samadhi Tank http://pages.frecventaom.ro/samadhi-tank

Terapie Craniosacrala http://pages.frecventaom.ro/terapie-craniosacrala

Terapie Bowen http://pages.frecventaom.ro/terapie-bowen

Mind MI http://pages.frecventaom.ro/mindmi

Luviom si MindSynergy http://pages.frecventaom.ro/luviom-mindsynergy

SCIO http://pages.frecventaom.ro/scio

Cristaloterapie http://pages.frecventaom.ro/cristaloterapie