Dupa Frasinei in aceeasi zi de 6 august 2020 am vizitat castelul de lut din Valea Zanelor o bucata de poveste cu o voce unica ce iti deschide inntr-un mod minunat, sufletul urmand ca pe seara sa ne cazam in castelul baronului Samuel von Brukenthal din Avrig, un hotel cu chip vechi ce te primesti retinut si calduros in acelasi timp.
Nu acesta era planul nostru insa asa s-au tesut drumurile cu fire ceresti. Trebuie sa ajungem la Paltinis insa aterizarea noastra a fost chiar mai placuta …intr-o gradina superba atinsa de istorie, dans, multe flori ….unde simteai ca vechiul isi da mana intr-un mod foarte placut cu noul, creeand punti peste timp, dezvelind istorii incredibile, aducand fiorul unor vremuri pline de intrigi, agitatii, ambitii ce se lasau acum spalate de soare, culoare, bucurii.
In castel simteai ca nu toate capitolele erau inchise: percepeai luptele ascunse, atasamentele, orgoliile, istoriile amoroase, ochii care nu plecasera. Erai ca intr-un acvariu…privit de dincolo de cei care inca nu se desprinsesera. Am privit cu ochi ceresti …locul lasandu-l sa ma inunde cu vioiciunea, magia, freamatul lui….si ceea ce am perceput….plimbandu-ma prin gradini….a fost o prezenta feminina, o femeie ingradita de alegerile ce nu-i apartinusera, ofilita de o poveste neimpartasita, atinsa de neiubire, prinsa intre lumi de propria-i durere…..De undeva din arhiva locului am putut sa vad ca fusese vrajita, pacalita de casatoria cu baronul, impinsa de parintii ei, insa niciodata nu fusese fericita. Era bogata si prin ea baronul si-a construit visul, puterea, radianta …insa chipul ei nu a stralucit niciodata. Parea ca vremea o uratise foarte rapid si lipsa de dragoste ….ii inasprise pasirea. Dupa moartea la putina vreme a unicului fiu……durerea a crescut……cladirile, locurile, gradina capatand chipul ei cernut, indurerat, atins de moarte. Baronul calatorea bucurandu-se de atentia Mariei Tereza si de idile ascunse, inmultind cu farmecul lui averea primita de la sotie,….iar ea se stingea lasandu-si suferinta in fiecare colt de casa, pe aleile gradinii, in tot si toate.
A fost lesne de inteles de ce castelul a fost o vreme parasit, uitat…..abia in ultimii ani locul capatand o ungere aparte, o caldura, o radianta.
Mergand pe aleile lui ….in tine se impletesc florile, raul, soarele dar si o durere statuta, vie, de departe.
Am pasit in timp divin si am rugat ghizii mei sa o intrebe daca vrea sa mearga in lumina….si raspunsul ei a fost da…..si 7 porti de lumina s-au deschis si mai multe ingeri i-au imbracat pasirea….pregatindu-i zborul.
Am plecat din castel…gandindu-ma la cum puteam fi ferecati in propriile alegeri chiar cand ele iau chipul unui castel…si cat de liberi putem fi……..in triunghiul discermanantului, intelepciunii, clarului atunci cand nu ne grabim, nu ne lasam influentati, ne aliniem la Voia Divina urmand-o in tot si toate.
O tacere radianta m-a imbracat la plecare…ca o mantie de peste timp si o bucurie a razelor christice a tasnit din interior, salutand intoarcerea ei, taramul lui Acasa.
…….
Aici in castel stand seara in gradina ….Stefan si Sarra mi-au spus…stii mami…adeseori noi simtim ca am mai fost in anumite locuri, le recunoastem chiar daca nu am trecut pe aici in viata aceasta. Si acesta este unul dintre ele…vine asa un aer de departe si parca ceva se repeta…..ceva stiut.