Calatoria pe care am facut-o la Alunis, Bozioru, Ulmet s-a deschis cu bisericuta din Alunis urmata de valsul cu pajistile, schiturile rupestre din zona Bozioru, Agatoanele, Varful Turtudui. Triunghiul de la Alunis l-am inchis abia duminica dimineata cand Diana ne-a luat de manuta si ne-a dus sa simtim energia din fostul templul al zeitei Cibela, locul in care sibilele se dezveleau, chiliile fostilor calugari si abia apoi am urcat pe micutul munte, varful triunghiului, jiltul lui Dumnezeu. Simteam ca sambata fusese doar o pregatire frumoasa pentru o revarsare de Sens, o initiere, o bucurie a sufletului ce urma sa ni se dezvaluie ca varf de triunghi, pisc de munte in chiar duminica aceea.

Si da …ziua de 29 septembrie 2019 s-a desfacut in pasii nostri cu multa liniste, caldura, bucurie. Eram cu totii in Unime, tacuti si totusi mustitori, savurand locurile pas cu pas. In templul zeitei ne-am facut iertarile, simtind in Graalul interior…. bucuria Maicii, cununile locului, frumusetea, intelepciunea, caldura divinului feminin. O poarta ne cheama tot timpul sufletul, bisericuta avand si ea 3 puncte energetice, respectiv un triunghi graitor, punctul culminant fiind in fata altarului. La baza o poarta desenata in piatra ne graia tuturor, in centrul ei aparandu-ne o entitate frumoasa cu mainile desfacute si ridicate, gestul ei revelandu-ne energia primirii, iubirii, bucuriei. Simteam cu totii ca in spatele acestei porti se afla un culoar…si ca dezvelirea abia incepe in triunghiul format din: mama care ne primea si energia fiului ( baza triunghiului) iar sus pe varf, energia tatalui, jiltul lui Dumnezeu. O intoarcere Acasa minunata care se facea cu multa bucurie, drag, recunoastiinta.

Cand am ajuns sus am simtit ca timpul fizic s-a oprit. Eram parca transportati intr-un loc sacru imbracat intr-un con de lumina. Prezenta treimica, divinul trinitar, constiinta ascensionata ne invaluia pe toti, conul cuprinzand intregul grup, varful fiind Marea Radianta. Un templu dintru Inceput …mi-am zis si pentru o clipa am vazut contractele noastre spirituale pe fiecare viata, pe fiecare ciclu, cand am venit pe aceasta planeta, suprapunandu-se ca trei sfere, graind prin darurile dintru Inceput, De Altadata, Din Acum. O intalnire pe razele unimii intr-un templu multidimensional care a avut corp atlant, zamolxian, ortodox…insa acum ii ramasese doar chipul celest cu tronul in mijloc.

Intrarea sibilelor ( cea care ne-a chemat pe toti) ducea aici…Era spiralata si drumul ei, atingea toate punctele triunghiului pana la varful acestei piramide. Ceea ce vedeam cu ochii fizici corespondea unui alt plan in care aici fusesera pregatiti, initiatii. Iesirea se facea sub forma unei cruci in centrul ei fiind jiltul imbracat de conul lui Dumnezeu, triunghiul divin.

Ne-am asezat fiecare, ingerii aerului fiind foarte prezenti. Soarele, vantul, invocatiile limpezeau drumul interior. Un spatiu plin de coloane aurite se dezvelea ochiului celest. Jiltul radia, deasupra lui fiind Soarele Christic. Pasirea noastra era atat de usoara incat parca pierdusem din densitate cu totii. Incepeam cu iertarile apoi invocatiile, trairile, limpezimea ne ghidau.

Trei raze coborau…una in crestet si celelalte doua in palme. La unii se activa un buchet de raze la altii ramaneau acesti trei indrumatori deghizati. Insa toti se imbracau cu energia soarelui christic.

Vesmintele aurite se asezau la fel intelegeri, bucurii, reamintiri, puteri ceresti, daruri radiante.

La final am simtit in imbratisarea conului ca am fost chemati aici. Contractul nostru prevedea aceasta intalnire cu glas divin, in adevar o initiere a unimii, o primire a Soarelui Christic.

Soare christic

Primeste-ma

Imbratiseaza-ma

Iubeste-ma

Eu la Triunghiul Celest vin

Cu toate fortele treimice ma inchin

Coboara in mine

Sunt Una cu Tine.

….

Centrul Frecventa OM http://pages.frecventaom.ro/centrul-frecventaom

Samadhi Tank http://pages.frecventaom.ro/samadhi-tank

Terapie Craniosacrala http://pages.frecventaom.ro/terapie-craniosacrala

Terapie Bowen http://pages.frecventaom.ro/terapie-bowen

Mind MI http://pages.frecventaom.ro/mindmi

Luviom si MindSynergy http://pages.frecventaom.ro/luviom-mindsynergy

SCIO http://pages.frecventaom.ro/scio

Cristaloterapie http://pages.frecventaom.ro/cristaloterapie

Masaj energetic http://pages.frecventaom.ro/masaj

Decas – Harta vocationala http://pages.frecventaom.ro/DECAS

Iubire, armonie, pace!!!