1. Ce te-a chemat in lumea terapiilor alternative? Dorința de a ști cum sa ajut oamenii în moduri cât mai simple, naturale, asa cum a lăsat Dumnezeu.
Am simțit cu toată inima ca vreau sa cunosc acele puncte magice puse în noi de natură care, stimulate, duc la ușurare și eliberare.
M-a fascinat ideea ca e nevoie doar de mâini și cunoaștere.
2. Scurtă prezentare a terapiilor practicate de mine:
TERAPIA BOWEN
Ce este Bowen? Un „dar de la Dumnezeu”, asta spunea Thomas Ambrose Bowen, omul care a descoperit această modalitate de a dialoga cu corpul uman.
Tom era un om simplu, tâmplar de meserie, cu o dorință imensa de a alina durerile celor din jur.
Provenind dintr-o familie numeroasă nu a dispus de posibilități pentru a urma cursuri de medicină, dar el simțea și vedea intuitiv corpul și nevoile lui.
Prima pacientă a fost chiar soția sa, pe care a vindecat-o de astm, ajungând apoi treptat sa vindece mii de pacienți pe an.
Această terapie consta în atingeri blânde care acționează asupra mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, fasciei, țesuturilor conjunctive, stimulând proprioceptoriisi fibrele senzoriale ale sistemului nervos periferic, activând „doctorul interior” al ființei, mecanismul de autovindecare.
Între fiecare dintre seriile de mișcări se fac pauze frecvente necesare corpului sa proceseze informațiile primite, comenzile.
Pielea relaxată este trasa ușor în direcția opusa mișcării necesare, apoi mușchiul este ghidat cu o presiune ușoară in direcția dorita.
Se exercită o intervenție minimă, blândă asupra corpului, nedureroasa, de aceea Terapia se potrivește tuturor, de la nou-născuți la vârstnici. Se adresează organismului la toate nivelurile și da rezultate în tratarea afecțiunilor acute, cronice, neurologice sau psiho-somatice.
Duce la un nivel de relaxare foarte profunda, activând: reflexul de contracție, proprioceptorii articulațiilor, fascia, sistemul nervos vegetativ, punctele Trigger, punctele de acupunctură și meridianele, memoria celulară.
Cateva afecțiuni în care tehnica Bowen si-a dovedit eficacitatea:
– umeri înțepeniti, dureri de genunchi, șolduri, spate
– sciatica
– scolioza, cifoza, hiperlordoza
– restricții de mișcare ale gâtului
– entorse, luxații ale gleznei
– infertilitate
– migrene
– astm, bronșite
– probleme renale
– enurezis
– constipație, probleme digestive
– depresii, stres, sindrom de oboseală cronică
– boli autoimune, alergii, scleroza multipla
– sechele după AVC, Parkinson
Sfaturi:
– pacienții sa nu primească alte tratamente manuale( masaj, acupunctură, presopunctura, fizioterapie) 5 zile după Bowen, pentru a putea beneficia de toate îmbunătățirile care vor avea loc în următoarele 5 zile de după tratament
– pacienții pot reveni pentru următorul tratament după 5-10 -14 zile, 7 fiind considerate ideale.
– pacienții sa facă exerciții moderate, mers pe jos și sa bea suficiente lichide (30 ml/kg corp)
– sa nu se expună la temperaturi extreme după tratament
FASCIATERAPIA
Este o terapie blândă, ce acționează asupra fasciei, acel țesut fin care învelește toate structurile corpului: mușchii, oasele, vasele, tendoanele, ligamentele, nervii, organele interne.
Ca urmare a stresului, anxietății fascia devine rigidă, crispat, în timp nemai fiind capabilă sa își recapete suplețea și mobilitatea naturale , aici adaugandu-se oboseala, disfuncții articulare, probleme digestive, circulatorii.
Terapeutul aplica o mișcare ușoară de tragere a fasciei, urmata de un timp de oprire numita „punct de sprijin”, care permite corpului sa reacționeze, eliberand tensiunea din fascie și relansand circulația sangvina și limfatica, apoi țesutul este întins în sens invers, pana la un nou punct de sprijin.
Această alternanța este replicata pe diverse părți ale corpului pana ce fascia e complet eliberată.
In cazul durerilor acute ar putea fi necesare 3 ședințe de tratament pentru o ameliorare semnificativă.
REJOUVENCE
Este o metodă manuală de tratament facial (masaj combinat cu presopunctura), bazat pe principiile fiziologice ale corpului de regenerare, împrospătare su revitalizare a tenului.
Mișcările sunt delicate, aplicate cu degetele, eliminând tensiunea acumulata și stimulând producerea de colagen și elastina, ca și hrănirea intensiva a straturilor pielii.
Inițial se aplica 6 ședințe la aproximativ 5-7 zile distanță între ele, apoi câte 1 sau 2 ședințe pe lună, pentru întreținerea rezultatelor obținute.
Beneficii:
– încetinirea procesului de îmbătrânire
– echilibrarea meridianele energetice
– îmbunătățire texturii, luminozității tenului
– reducerea ridurilor
– dispariția migrenelor
– aduce o relaxare profundă si claritate gândirii
– îmbunătățiri în paralizia Bell sau paralizia parțială a feței după AVC
– reechilibreaza sistemul nervos
– conferă tonus mușchilor și elasticitate pielii.
TERAPIA CRANIOSACRALA
Terapia CranioSacrala a fost dezvoltata de doctorul osteopat John E. Upledger în urma studiilor științifice pe care le-a condus la Universitatea de Stat Michigan, între anii 1975-1983, unde a fost profesor de biodinamica și cercetător clinic.
Terapia CranioSacrala este o metoda foarte blândă de îmbunătățire a funcționarii sistemului craniosacral, compus din membranele meningitei și lichidul cefalorahidian care înconjoară și protejează creierul și măduva spinării.
Folosind o atingere blândă, de numai 5 grame, terapeutul eliberează restricțiile din sistemul craniosacral, îmbunătățind funcționarea sistemului nervos central, inducând o relaxare profundă, posibile eliberări somato-emotionale.
Un tratament durează aproximativ o ora, terapeutul plasandu-si palmele pe picioarele, toracele, capul și coloana vertebrală a pacientului, în vederea eliminării tensiunilor acumulate.
De terapie pot beneficia copiii (inclusiv nou-născuții), maturii și vârstnicii.
Terapia nu interacționează negativ cu nici o alta forma de terapie.
Pot fi necesare o ședință sau mai multe, depinzând de fiecare individ în parte.
3. Ce triunghi de virtuți te ghidează in această etapă?
Ma simt ghidata de următorul triunghi:
Purificare – Compasiune – Transformare
4. Care este mesajul tău pentru umanitate?
Mesajul meu pentru umanitate este un cuvânt: ÎMPREUNĂ.
Doar împreună ne putem ridica, ajutandu-ne unul pe celălalt.
Suntem UNA.
Cu recunoștință,
Alina-Mihaela, Telefon: 0721.888.525, Alina Solomon