Suntem invitați să ne împietrim in fața ecranelor, să zâmbim frumos și sterp la întrebările obișnuite, să fim lineari în gândire și fără vârfuri însă sufletul nostru, un colț de rai tânjește să zburde sau să lăcrimeze exprimând Viul din Noi, Bucuria așezată în interiorul nostru de Ceruri, Frematul cu care putem întâmpina o Pasiune, o faptă Înălțătoare, însăși Clipa.
Când te uiți la un om pătruns de Ceruri vezi mai întâi Sufletul și apoi gura, ochii, corpul și acesta este Viul care salută Viul, Trinitatea interioară care salută Trinitatea exterioară, Centrul care salută Centrul.
Și când suntem prinși în labirintul unei situații și plapuma grea a emoțiilor ne copleșește ..haideți să ne încălzim inima prin rugăciune sau contemplație sau faptă roditoare intru Hristos sau post și vom simți Freamătul, Mișcarea Insorirea Inimii căci un suflet aerisit poate primi Mirele-Spirit in orice moment și prin această căsătorie interioară…Gratia, Inspirația, Plinătatea!!!!
Expresiile inimă caldă, suflet mare, pâinea lui Dumnezeu toate Susțin un Caracter Mare și o Poveste Frumoasă dar oare știm să ne scuturam Inima și să-i cultivăm Radiantă ca să fie …Fremătătoare?
Adeseori subpersonalitatile pe care le Găzduim ne întinează inima cu cererile sau nemulțumirile sau reproșurile lor și biata Inimă se împietrește sau se întinează și ceea ce auzim este Mintea cuceritoare și nu Sufletul foșnitor.
Când vă rugați seara la Maică Domnului după ce v-ați făcut iertările în voi, rugați-o să vă dea o inimă caldă, fremătătoare, iubitoare căci fara un suflet mare nu putem croi nici sentimente înălțătoare nici fapte cu tâlc.
Și când cereți un copil sau un soț așezați în lista voastră …un suflet cald și o inimă fremătătoare care să Entuziasmeze( să îndumnezeiască clipa) cu Bucuria, Freamătul, Căldura lor..Totul!!!
Căci fără suflet viața este tristă, împietrită, apăsătoare însă în Viul Lui, totul e plin de Freamăt..Pădurea, Ochii unui Om, Florile, această Clipă!