N-am vorbit prea mult despre bunica mea care a pasit dincolo pe 28 iunie anul acesta insa in adevar va marturisesc ca intelegerea mea legata de bunici cu ea a inceput, ea mi-a extins-o, ea mi-a bucurat-o cu mii de nuante.
Bunica mi-a revelat taina florilor, rasaritul, apusul, rodirile pamantului, semanatul si culesul, graiul pomilor, statul la umbra si dospitul, boltile cu daruri si multe alte lucruri pentru care ii multumesc cu tot sufletul.
In bratele ei sezand in mare drag am simtit sufletul universal, bunica cosmica cum imi vorbeste desirand toti mosii pe lana cosmica, prezentandu-i si punandu-i in lucrare, covoare noi tesand, iubind, dezvaluind, imbratisand.
Pentru mine diminetile la tara erau tandre, nelimitate, aurii-roz iar apusurile erau intelepte, sfatoase, aducatoare de Sens.
Niciodata n-am plecat cu teleguta sau altfel fara sa nu aduc in poala sufletului, roadele campului la care am conlucram Toti.
Si pentru ca participam in Unime la o mare constructie va spun cu tot dragul ca de multe ori am mers cu bunica la caramidarie si am simtit lutul in palme si soarele sarutandu-l si am saltat multe dreptunghiuri pana cand ceva s-a facut, ceva in noi ca un zid lucrator in care si bunica si nepotii si parintii au participat, tacand si lucrand la nasterea unei noi familii.
Bunica mea avea darul placintelor, al painii calde-aurii, al imbratisarii trilulite, al papusilor din prosoape si al dulceturilor din petale de transafir, al salbelor din crizanteme, al bucuriei de tot si toate, al calatoriilor nazdravane.
Tinandu-ma de rochia ei, mirosul bunicii ma boltea.
Copil find mergeam la strabunica care locuia peste drum si in frumusetea regasirii alaturi de ei pregateam porumbul pe gratar sau ciocantina topaita ( cu sare floare in caldare…) sau alte dragalasenii gustative privindu-i minunata cum se iubeau, cum povesteau despre razboi si rascoala, despre rusi si nemti, despre americanii care nu mai veneau, tot timpul razand, plini de verva si har, avand multe povesti in cuptorul sufletului, toate rumenite in focul iubirii, in mare drag spuse.
Strabunicii mele i se spunea Vitoria Lipan iar strastrabunicii dupa fapte am numit-o, Preoteasa.
Punand vestea peste poveste si unindu-le in har am descoperit peste timp ca tot ce au construit ei cu drag, truda si lacrima a rodit in mine si in stranepoti, clopotind peste voi prin articole si ateliere, radacini, tulpina, floare si cant toate la un loc, Unimea graind-o.
Si darurile lor se tin de mana, de la Preoteasa am luat valsul cu Cerurile, de la Vitoria, taria ….de la bunica, mirosul si imbratisarea Pamantului si le cresc la Centru, iubindu-le si multumindu-le pentru minunea aceasta de a fi aici si Impreuna-Una.
Cand eram mai mica …si cineva ma intreba ce vreau sa fiu cand voi fi mare, spuneam simplu, Bunica.
Acum zambesc gandindu-ma ca imi place acest rol….sa scot articole-painici din cuptorul Gratiei, sa construiesc din caramizi sarutate de Soare, ateliere, sa fac dulceturi din trialoguri si initieri, sa tes covoare de intelesuri.