Cum a venit aceasta chemare numita Nepal?
A venit pe nesimtite. Voiam sa merg intr-o tabara de meditatie Vipassana (la sugestia unei prietene), insa nu simteam ca trebuie sa merg in Romania. Am cautat diferite tabere Vipassana de 10 zile de tacere si mi-a facut cu ochiul cea din Nepal – din mica ei curte se vedea mareata Himalaya. De la momentul in care am decis ca mergem, toate lucrurile s-au aliniat, inclusiv pretul usor restrictiv al biletelor de avion.
Cred ca e foarte greu sa descriu, pur si simplu am mers. Jumatatea mea a acceptat, iar vacanta de trei saptamani a deschis portile multor initiative in anul ce a urmat. Ca si cum m-as fi incarcat de informatie, careia i-am dat download apoi in registrul romanesc.
Ce a activat ea in teritoriile sufletului?
Liniste, observatie, introspectie, constientizare de sine, acceptare. Cred ca acestea au fost cuvintele de baza ale excursiei.
Multe lucruri le faceam in liniste – pare ca si cum din liniste iti iei puterea, echilibrul – nu doar in cele 10 zile, ci si cand urcam scarile spre diverse temple, sau mergeam pe stradutele din Kathmandu.
Observatie, introspectie, constientizare de sine – timp de 10 zile cat am stat in tabara, dar si inainte si dupa, gandurile parca isi schimbau felul in care curgeau. Erau mai organizate, mai creative, mai pline de forta, mai pline de acceptare si intelegere.
Acceptarea sub toate formele ei – este atat de multifetata. Acceptare a murdariei, a simplitatii pline de cutume si reguli, a starilor de febra, a nerabdarii, a linistii, a Tot si Toate. Acceptare a faptului ca totul trece si se transforma si a neatasarii de formele trecatoare, care nu sunt doar cele fizice. „Everything is anicca” = Totul este in proces de schimbare. Acceptarea este aceea care nu este pasivitate, ci aceea care intelege si care gaseste solutii. Acceptarea nu inseamna sa accepti agresorul, ci sa il intelegi si sa-l ajuti, nesupunandu-te lui.
Pentru a urca pe muntii cei inalti, interiori sau exteriori, trebuie sa treci prin valea acceptarii, caci nu poti fi altfel in fata fortelor naturii, decat foarte umil.
Ce daruri s-au intors pe aripile timpului?
In Nepal am fost in cuplu. De aici am invatat ca pentru a fi uniti este nevoie de prezenta constanta in relatie (implicarea prea profunda in lumea businessului – aceea a cifrelor fara SENS – ne departeaza usor de sinele nostru si de noi). Am invatat ca este foarte usor sa fiu in acest cuplu, caci ma simt libera si in siguranta.
Ca daruri? Cred ca darurile erau acolo in stare latenta, iar excursia in Nepal a mai pus un strat peste ele – calm, introspectie, regasire de sine in lucrurile marunte. Darurile le poti avea oriunde in lumea asta, caci ele, de fapt, sunt in tine. Daca nu esti echilibrat in interior, nimic din exterior nu ti se va parea echilibrat si vei incerca sa gasesti defecte.
In timp, aceste daruri au stat la baza multor decizii si actiuni.
Cum vezi corespondenta infoenergetica dintre Romania si Nepal?
Cred ca au o amprenta energetica asemanatoare. Amandoua sunt tari de reculegere si regasire de sine, care nu au invadat, auto-suficiente si care si-au invatat lectia umilintei. Mai cred ca amandoua inca sufera si ca nu se iubesc suficient, iar regulile si cutumele le omoara zborul. Ambele au nevoie de catalizatori care sa puna in miscare energia pozitiva, feminina, care este in stagnare.
Nepalul il simt ca se afla in iarna sa, e foarte static, prins in cutume, mirosind statut, insa cu multe arhive de desfacut. Am simtit ca acesta respinge divinul feminin, pe care il idolatrizeaza, in acelasi timp.
Romania o simt ca se afla intr-o primavara, in care din vechi se iveste noul, in care simt mirosul florilor de primavara.
Ce ai vrea sa asezi in coroana de daruri a tarii noastre din multele insight-uri si bucurii pe care le-ai trait in Nepal?
Introspectia si observatia. Le consider foarte importante in procesul descoperirii Adevarului personal si universal. Cred ca acestea doua stau la baza lucrului cu sine constant. Nimeni nu te poate ajuta sa treci la nivelul urmator, cu exceptia ta. In plus, asumarea individuala a lucrului cu sine, adica introspectia si observatia insotite de actiune personala. Mai ales pentru cei care isi asuma roluri de leadership, responsabilitatea este atat fata de el, cat si fata de ceilalti, fata de TOT.
In Pokhara, in apropiere de lacul Pewha si de mica insula ce gazduieste un templu al zeitei Barahi, m-am intalnit cu un tanar adolescent, Resham, care era interesat de leadership. Asta mi-a dat incredere ca si in Nepal sunt semintele actiunii si simt ca am hranit putin samanta aceea. Aceasta mica sincronicitate mi-a dat speranta ca ceea ce fac, trainingurile de leadership, pot sa devina, in timp, actiuni universale si ca au un limbaj universal. Toti raspundem, in timp, acelorasi chemari.
(Resham este un nume nepalez destul de comun, iar tanarul a spus ca il cheama ca in cantec. Aici linkul cantecului, pentru a intra in atmosfera nepaleza: https://www.youtube.com/watch?v=qwDBE-87NWE )
Ah, si starea de BUCURIE, desigur! Filtrul natural prin care putem vedea lucrurile. Nepalul are puncte la bucurie, fetele lor nu sunt incruntate si suparate, ci bucuroase, desi poate ca locuiesc 7-8 persoane intr-o camaruta. Asta cred ca a uitat putin Romania – bucuria! Imi doresc sa ii vad pe romani infruntand “normalitatile” vietii cu zambetul pe buze.