Iubesc creatorii care au sculptat, pictat sau modelat Cerurile intr-o altfel de cuvantare atingand marmura cereasca sau pensula divina sau lutul de lumina, valsand cu tacerea, innobiland aerul cu sufletul, rodind pe razele iubirii de Tot si Toate…..

Cand ii simt ma opresc intr-un soi de amutire ca si cum in tacere intre mine, Creator si Cuvantator, in triunghiul creeat, o alta pictura ar grai, un talc anume s-ar naste.

Acest lucru mi se intampla si langa moaste. Ma opresc rotunjind aerul si ma asez alaturi de Sfant si Fratii dospitori, atingand Cerul.

Cand calatoresc ma opresc fara cuvinte in mijlocul bisericii, site-lui sau poienii si las varsarea de Sens sa cuvante in mine.

Ceilalti cred ca nu sunt o buna cotcodacioasa sau un prieten vorbaret si uneori ma privesc rece alteori aspru alteori masa tacerii i-a atins si pe ei si inteleg ca dezvelirea pe hartile ceresti cere multa dospire in liniste.

Brancusi a fost un mare initiat si ca el toti mosii si stramosii nostri care ne-au lasat scrieri, inaltimi, povesti, desene, scupturi, ei toti au creeat la masa tacerii, dezvelind Dumnezeirea nostra, Forta Omului dintru Adevar, Stralucirea.

Uitandu-ma in creatii vad elementele de vesnicie care isi dau mana nu in haina esteticului ci in bucuria regasirii, sfinti si pictori, scultori si cavaleri, preotese si scriitori, Impreuna-Una la Masa Grairii Divine.