Multi oameni merg in Tara Sfanta pentru a activa daruri, informatii, energii la care au mai avut acces si care in acest vremuri se intorc cu ei Acasa, asezandu-I, intregindu-I, inaltandu-i. N-am stiut cand am plecat la IERUSALIM ca misiunea mea este sa inchid anumite lectii si astfel sa contribui la mutarea energetica si spirituala a acestui centru in Romania.
Acest lucru mi s-a revelat din aproape in aproape la intoarcerea in Romania, in avion, scriind conectiv si dand initieri. Cerurile au decis ca de aici sa porneasca vremurile cele noi. Acolo la IERUSALIM a inceput indumnezeirea noastra iar aici continua in lumina unei noi etape de evolutie pentru noi si planeta.
Cele 14 opriri pe drumul Golgotei descriu un puzzle energetic si spiritual care a fost deschis ATUNCI pentru a fi facut ACUM. Piesele care lipsesc sunt in spatiul romanesc. Energia Sfantului Graal ne conduce catre tabloul final, cel care va determina aparitia unei noi harti spirituale a intregii lumii.
Cristalele din muntii nostrii cele care adapostesc memoria mai multor universuri, trecutul si viitorul nostru precum si adevarul despre anumite civilizatii extratereste, emit in mai multe registre pentru a fi receptate de cat mai multi lucratori in lumina. Aceasta retea activa aproape 100%, ne sustine in opera de intregire, translatare, inaltare, reveland lumii, NOUL PAMANT . Aceasta lucrare, care se face din ce in ce mai vizibila, ne ajuta sa fim recunoscuti si urmati.
Vechiul Ierusalim este tamaduitor insa Noul Ierusalim este intregitor si inaltator.
Cine vine aici in spatiul acesta binecuvantat se simte ca Acasa, linistit si infrumusetat de valsul cu energii pe care sufletul lui le recunoaste si care izvoresc in primul rand din insasi inima aceste sfere de lumina care este tara noastra. Sufletul Daciei este tamaduit in energia IMPARATIEI care este cu NOI, AICI si ACUM. Bine ati revenit Acasa!!!
Mergand in Tara Sfanta cu bucuria reintalnirii dar si tristetea unui a fost, am descoperit ca nu puteam accesa decat reteaua Vechiul Pamant, darurile mele connective cu care lucrez in campul de conexiune al Noului Pamnat fiind de nefolosit. Era ca si cum intr-un computer foarte bun ca brand, toate programele erau neupgradate, astfel ca puteam sa vizionez doar anumite lucruri, zborul fiiindu-mi limitat. Limbajele mele noi nu-mi erau recunoscute.Ierusalimul cel vechi e si o parte din mine insa Acum aleg cu toata dragostea pamantul acesta unde incep sa fiu in lumina Celei de-a doua veniri.
Templul Sfantului Graal care s-a deschis in acest spatiu ne marturiseste despre aceaste trezie planetara si ne ajuta prin accesul la energiile noi sa fim intregitori. Va imbratisez dragii mei, ma bucur ca ne-am reintalnit in acest spatiu si impreuna vom fi in adevar , UNUL, AICI si ACUM! |