Cuviosul Gherontie a văzut lumina zilei la 4 noiembrie 1934 şi vorbea cu drag de faptul că s-a născut în Ţara Făgăraşului, aproape în mijlocul ţării, în satul Viscri, comuna Buneşti, nu departe de oraşul Rupea, acum în judeţul Braşov. La botez a primit numele George, dar în familie i se spunea „Gheorghe sau Gheorghiţă”.
Din pomelnicul personal am aflat numele părinţilor săi, „măicuţa mea, Elena (Iliana) şi tăticul meu, Ioan”, dar şi al altor membri ai familiei. Ne vorbea cu multă preţuire şi recunoştinţă despre mama sa, pe care o considera un model de evlavie şi primul său îndrumător duhovnicesc. Tot din pomelnicul Cuviosului am aflat şi despre fratele său mai mare, Ioan, care murise de tânăr, dar şi despre sora lui mai mică, Rafira, care a rămas în casa părintească de la Viscri. Un loc special în rugăciunile sale îl avea „unchiul meu, Moise, pe mireneşte, sau Modest, pe călugăreşte”. Era vorba despre fratele tatălui său, părintele protosinghel Modest Aldea, fost stareţ al Mănăstirii Ciolanu şi apoi eclesiarhul Catedralei episcopale din Buzău.
Cuviosul a făcut doar patru clase, dar le-a făcut bine! Când ne recita câte o poezie, şi încă ştia multe la cei aproape 84 de ani câţi a avut la plecarea în veşnicie, ne spunea că o ştie „de la şcoala primară”. La fel şi unele rugăciuni în formă versificată, cum este „Doamne, Doamne, ceresc Tată”. Lucrurile sau faptele din copilărie care nu erau în relaţie cu cele sfinte le punea în categoria celor făcute cu o „minte copilărească”. La fel cataloga şi cuvinte sau fapte ale celor din jur, care nu dovedeau o maturitate duhovnicească şi intelectuală. Ne povestea cum mergea la colindat prin sat, dar şi „ceva de râs” cum, într-o zi, în joacă, din prea multa alegare prin clasă, împreună cu un băiat, au făcut să cadă un portret de pe perete, motiv pentru care învăţătorul i-a pedepsit.
Din frânturile de viaţă pe care le scotea la lumină, când şi când, am mai aflat că nu o dată abandona treburile gospodăreşti sau pe cele agricole pentru a se dedica rugăciunii sau pentru a pleca pentru un timp la mănăstire. Mărturiile rudelor sale vorbesc despre faptul că la vârsta de 16-17 ani avea deja puterea duhovnicească de a ţine post aspru până seara, chiar dacă mergea toată ziua la sapă. Despre perioada de dinainte de plecarea în armată, Cuviosul ne-a spus că îl vizita la Episcopia Buzăului pe unchiul său, protosinghelul Modest, dar avea şi anumite perioade de şedere la Mănăstirea Ciolanu, mijlocite de acesta. Au fost ani de creştere duhovnicească intensă alături de părinţii îmbunătăţiţi.
Cu acest fel de a fi şi-a început Cuviosul stagiul militar. Era perioada de început a anilor ’50 ai secolului trecut, anii de vârf ai stalinismului în România. Este binecunoscut faptul că o viaţă religioasă intensă şi o mărturisire publică a adevărurilor de credinţă erau considerate în epoca respectivă adevărate atacuri la adresa ateismului oficial, iar „vina” era atunci foarte gravă.
Despre viaţa de soldat, ne-a spus că i-a fost marcată de suferinţele pe care le-a avut de îndurat ca urmare a preocupărilor sale religioase profunde, în special a faptului că nu era lăsat să se roage. După aproximativ trei luni de armată, s-a ajuns la un punct critic, după care a şi fost lăsat la vatră. Pentru a nu fi lăudat sau considerat un erou al credinţei, nu a dorit să ofere prea multe detalii. Ne-a spus mereu: „Eu nu puteam fără rugăciune!”.
Cel mai adesea, Cuviosul schimba elegant discuţiile de felul acesta înspre lucruri secundare. Prefera întotdeauna să se autoironizeze. Ne arăta cum se bătea pas de defilare, îşi amintea câteva fragmente dintr-un cântec ostăşesc sau, cel mai adesea, ne vorbea despre glumele pe care le făceau la adresa lui colegii săi, ca urmare a faptului că primise în primele săptămâni de armată o haină care fusese a unui sergent ce-şi terminase stagiul militar, la care urmele lăsate de soare pe epoleţi trădau gradul celui care purtase anterior haina.
A avut poarta deschisă atât la chilia părintelui Modest de la catedrala din Buzău, cât şi la Mănăstirea Ciolanu. În această perioadă a avut experienţe duhovniceşti care l-au marcat şi l-au întărit în credinţa existenţei lumii spirituale. Mereu ne amintea de faptul că vrăjmaşul diavol a încercat să-l sperie şi să-l îndepărteze de pe calea credinţei. După anul 1956, când a murit pe neaşteptate unchiul său, Cuviosul Gherontie a dus pentru trei ani o viaţă în care alterna vieţuirea în mănăstire cu susţinerea familiei la lucrul câmpului, cu atât mai mult cu cât începuse şi prigoana împotriva ţăranilor, cu sistemul cotelor obligatorii şi colectivizarea forţată.
Una dintre cele mai dificile perioade din viaţa Cuviosului Gherontie a fost cea care a urmat apariţiei Decretului nr. 410 din 28 octombrie 1959. Călugării care refuzau să părăsească mănăstirea, deşi erau excluşi din monahism în baza respectivei legi, au fost arestaţi, condamnaţi sau trimişi în domiciliu obligatoriu. În acel context, Cuviosul a fost dus la închisoare. Ştim că acolo şi-a luat nebunia pentru Hristos, după unul dintre momentele în care i s-a arătat Maica Domnului, care i-a spus să-şi ia această cruce, pe care o să-l şi ajute să o poarte. Ulterior a ajuns la psihiatrie, de unde a fost eliberat.
Nu dorea în niciun caz să fie lăudat pentru anii îndelungaţi de aspră nevoinţă, impuşi de acest mod de trăire a credinţei, şi nici să spună care au fost suferinţele sau umilinţele la care a fost supus din partea autorităţilor comuniste. Folosea de multe ori un joc de cuvinte pe care nu aveam cum să nu le punem în relaţie cu pătimirile lui. Aproape de fiecare dată ne spunea atunci când era vorba de oraşul nostru: „Dragă, eu vreau la Alba, nu la neagra!”. Nu ai nevoie de o prea mare documentare pentru a şti ce însemna „la neagra”, în limbajul persecuţiei regimului ateu.
Din mărturiile sale, am aflat că era nevoit să alterneze perioadele în care se afla la mănăstirile pe care a început să le frecventeze şi unde era primit, într-un fel prin rotaţie şi pentru doar câteva zile la fiecare, cu zilele sau săptămânile în care se afla acasă, pentru munca în agricultura socialistă, alături de familie. Permanent îşi mărturisea credinţa şi le vorbea oamenilor despre nevoia de a ne aduce aminte că suntem trecători pe pământ. Acestea i-au devenit coordonatele vieţii pentru mai bine de trei decenii! Referitor la această perioadă, Cuviosul ne spunea că a urmat cuvântul Mântuitorului: „Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă!” (Matei 10, 23).
Un moment foarte dificil, care putea să-i fie fatal, a fost cel în care i-a strigat lui Nicolae Ceauşescu faptul că, dacă nu va crede în Dumnezeu, va fi împuşcat de cei din jurul lui. Despre acest moment al vieţii sale a oferit cele mai puţine detalii, tot ceea ce ţinea să spună era faptul că şi-a făcut datoria, iar conducătorul de atunci al României nu va putea spune că n-a ştiut.
O altă serie de suferinţe au fost cele trăite de Cuviosul în urma internării sale forţate în spitalele de psihiatrie. Credinţa sa puternică, mărturisirea publică a credinţei, însoţită de descrierea unor experienţe mistice personale au îngrijorat familia, care nu-l putea înţelege, şi au intrat repede în atenţia unor reprezentanţi ai regimului politic ateu, iar internarea la psihiatrie reprezenta o măsură comodă de a-l elimina discret din spaţiul public. Despre acest capitol dureros din viaţa sa, amintea doar faptul că a fost „la mai multe balamucuri” şi oferea unele detalii despre două dintre acestea. De fiecare dată, însă, căuta să scoată în evidenţă modul minunat în care a reuşit să-şi păstreze credinţa, sănătatea şi chiar viaţa cu ajutorul rugăciunii, în pofida tratamentelor la care a fost supus, dar şi puterea şi lucrarea lui Dumnezeu, căruia Îi mulţumea mereu că l-a scos din acele încercări dificile. „Dar tot rugăciunea. Eu nu pot fără rugăciune. Şi acolo mă puneam în genunchi ca şi aici. Şi ziceam rugăciuni. Mai erau unii, care nu erau aşa bolnavi. Mai erau câteva persoane, dar nu mulţi, care m-au văzut pe mine. Se puneau şi ei în genunchi. Da’ alţii nu aveau treabă. Fumau! Şi-apoi, da’, nici nu v-am mai spus că am mai fost şi m-au mai prins… şi la alte balamucuri.”
Prin anii 1998-1999, aparent din întâmplare, Cuviosul mi-a arătat buletinul. Era de tip vechi, cu foi. Credeam atunci că voia să verific dacă mai este valabil, să aflu în ce an s-a născut sau câţi ani are etc. Când l-am deschis, am văzut că avea dungă roşie, o linie groasă trasă, pe diagonală, care nu putea să te lase altfel decât fără cuvinte. Auzisem în anii regimului comunist că există persoane care poartă această pecete, dar nu mi-am imaginat despre Cuviosul că se poate afla într-o astfel de situaţie. M-a scos foarte repede din starea de uimire în care mă aflam, prin cele câteva detalii despre suferinţele îndurate de la regimul ateu pe care mi le-a oferit atunci, însă n-a dorit să-mi spună când i-a fost pus în buletin respectivul „semn”. Am înţeles mai târziu că şi l-a asumat drept confirmarea „oficială” a trăirii nebuniei pentru Hristos în anii comunismului românesc, dar şi după căderea acestuia, până la moarte. În aceeaşi cheie de înţelegere a acceptat să-i fie acordată, până în anii 2004-2005, mica pensie de handicapat neuropsihic, chiar dacă şi banii respectivi i-a făcut milostenie.
Faptul că fusese internat la „balamuc” îl prezenta aproape întotdeauna în relaţie cu faptul că primea pensie de „handicapác”, cum îi plăcea să spună. A convertit un stigmat care, în mod normal, transformă omul în paria societăţii, în cale de mărturisire la cel mai înalt nivel a credinţei, în cel mai eficient paravan posibil în lucrarea sa de vindecare, întru desăvârşită smerenie personală, a trupului sau sufletului multora!
În istorie, nebunia pentru Hristos a fost cel mai adesea puţin înţeleasă sau apreciată în raport cu nevoinţele şi trăirea celor care şi-au asumat această cruce. Pentru aceasta este nevoie nu doar de smerenie, ci şi de perseverenţă şi, mai ales, de un îndrumător, de cineva care a înţeles măcar în parte rostul pentru care aceşti oameni, atât de iubitori de semeni, de preocupaţi de rugăciune şi capabili de postiri severe şi îndelungate, se poartă aparent complet neglijent, adesea cu haine rupte şi vorbesc celor pe care îi întâlnesc pe calea vieţii despre lucruri greu de înţeles şi de acceptat, date fiind convenienţele lumii. Dar tocmai acest statut, al lepădării totale de sine şi al ascultării depline de Dumnezeu, l-a făcut şi pe Cuviosul Gherontie să poată să-i susţină pe cei din jurul său să-şi ducă propria cruce. Se ruga pentru întreaga lume şi încerca să-i ajute pe cei cu care vorbea să-şi trăiască viaţa în lumina adevăratei credinţe.
Nu a înţeles nimeni niciodată de ce mergea la o mănăstire sau alta, la o familie sau alta, de ce rămânea acolo o zi sau câteva luni, cum îi descoperea Dumnezeu tainele şi adâncul sufletului semenilor, cărora era în măsură să le vorbească despre problemele cu care se confruntă, chiar dacă li se părea că acestea nu erau cunoscute decât de ei înşişi. Cel mai adesea, dacă era vorba de patimi, lua asupra sa povara aproapelui, căruia îi spunea că el are de fapt problema respectivă. Între multele lucruri pe care le făcea şi le spunea, oferea răspunsurile la întrebările sau problemele cu care se confruntau cei din jurul lui. Dacă nu erai atent, dacă erau mai importante ghiduşiile pe care le făcea, dacă erai nemulţumit de felul lui de a fi sau de modul în care oferea răspunsurile, aveai mari şanse să nici nu-ţi dai seama când şi ce ţi-a spus ceva legat de adevăratele tale probleme, adesea neînţelese nici măcar de tine, dar foarte clare pentru el.
Minuni facute de cuviosul Gherontie:
În încăperea din pod, unde îl cazam pe Cuviosul, erau două mese mari pe care călcam. Când venea la Mănăstirea Dealu, îi puneam o plapumă peste una dintre ele şi acolo se ruga în genunchi şi apoi se culca, învelit cu o pătură.
Într-o seară, după slujbă, am mers în călcătorie şi am deschis încetişor uşa, pentru că l-am auzit rugându-se Vecernia cu voce tare. L-am văzut atunci ridicat o jumătate de metru deasupra mesei pe care se ruga! Am ieşit, iar când ne-am întâlnit mi-a spus să nu zic nimănui ce am văzut…
Erau multe maici care aveau evlavie la Cuviosul şi de multe ori povesteam despre el, despre pătimirile lui avute după ce a fost scos din mănăstire. Şi alte maici mi-au spus că l-au văzut ridicat de la pământ în timpul rugăciunii. Un mare sfânt!
Monahia Veronica Cojocaru
Cuviosul imi stia neputintele….
Într-un an, în Postul Mare, îl întâlnesc în faţa uşilor sălii de la parter, care dau spre curtea interioară. Sala avea încă două uşi la capete, pe lângă acestea care erau cam pe la mijloc.
„Da’ unde-i Cuvioasa Stareţă? O fi la birou?” Şi şi-a repetat frământarea de mai multe ori, cu vădită nelinişte şi cu mişcări destul de agitate, privind încoace şi încolo. Eu, calmă, şi (trebuie să recunosc) un pic amuzată, mă uitam la el ca la spectacol. Şi zic: „Nu ştiu, o fi la birou… Încercaţi…”
Biroul era în corpul de vizavi. Pentru a ajunge acolo, trebuia să traverseze curtea ocolind biserica. Drumul ar fi fost cam la fel de lung, indiferent pe care din uşi ar fi ieşit.
Cu aceeaşi agitaţie a continuat cu întrebările. „Da’ pe unde se ajunge? Oare pe aici?” (Şi arată spre uşile de lângă noi.) „Da”, zic. El (la fel de agitat): „Da’ oare n-ar fi mai bine pe acolo? (Şi arată spre una din uşile din capete.) Eu: „Da, se poate şi pe acolo!”. „Dar pe dincoace nu-i mai bine?” Şi arată spre cealaltă uşă. „Da, zic eu, pe oriunde.” Dar el şi-a continuat jocul. Deşi sunt destul de sigură că ştia foarte bine unde-i biroul. Disperarea de a o găsi pe maica stareţă nu-l părăsea. Dar orice răspuns i-aş fi dat, zicea: „Dar n-ar fi mai bine…?”
Până am gândit în sinea mea, un pic enervată: „Da’ du-te pe unde te-ai duce, că totuna e! Parcă mai contează pe unde o iei?! Că de când stai cu mine aici, şi de-o fi fost acolo, cred c-a plecat demult!”. Când am gândit aşa, s-a potolit cu asta. Mi-a luat un timp să-mi dau seama că rolul pe care-l juca era al meu. Mi-a pus degetul pe o serie de neputinţe, astfel încât să mi le conştientizez, să pricep cum se văd ele din afară, cum îi afectează pe ceilalţi, dar fără să mă rănească sau să mă judece.
Eu însămi de multe ori mă frământ pentru nimicuri pe care le transform în probleme din care nu mai pot ieşi şi pentru care-mi pierd toată pacea. Dacă merg cu astfel de probleme înaintea altora care nu le dau importanţă, calmul lor mă irită sau mă amărăşte. Iar dacă mi se dă o soluţie, în loc s-o primesc cu simplitate, spun, spre iritarea celui pe care l-am întrebat: „Dar n-ar fi mai bine aşa? sau aşa…? sau aşa…?”. De câte ori nu despic firul în patru, cum se spune, pe când, vorba mea: pe oriunde aş fi luat-o, ajungeam demult dacă n-aş fi stat pe loc.
Apoi a continuat: „Până la Paşti e gata biserica?” (Biserica era în renovare.) Zic: „Cred că da…”. „Cine-o mai trăi până la Paşti!”. Ştiu că-i o vorbă pe care a spus-o multora şi de multe ori. Dar în clipa aceea, am simţit-o ca pe ceva foarte personal. Eram într-un război sufletesc de multă vreme. Şi nu puteam birui. În clipele cele mai grele îl „strigasem” în gând să m-ajute. Îi cerusem (tot în gând) un cuvânt. Am simţit că ăsta-i cuvântul. Am crezut cu tot sufletul că nu o să mai trăiesc până la Paşti şi m-a cuprins o groază cum rar mi-a fost dat să trăiesc. Şi o conştiinţă intensă că nu vreau să intru în mormânt cu mizeria asta în suflet.
În seara Deniei Acatistului, la finalul slujbei, în faţa icoanei Maicii Domnului proaspăt restaurată, în biserica de curând eliberată de păienjenişul de schele ce o umpluse multă vreme, am cântat din adâncul inimii mele, slobozită şi ea dintr-un vechi păienjeniş de gânduri: „Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri izbăvindu-ne din nevoi aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi…”.
Monahia T.,Tismana
Cuviosul stia ca avem o cruce mare de dus….
L-am cunoscut pe Cuviosul Gherontie când copilul nostru care a murit avea opt luni. Era în anul 2010, prin ianuarie-februarie. Eu eram cu primii doi copii. Nu ştiu dacă la cel mare i-a spus ceva, dar când l-a văzut pe cel din braţe a zis: „Când va avea 5 ani, va fi mare în ceata drepţilor şi a sfinţilor!”. La 4 ani şi 2 luni, copilaşul a murit.
A doua oară, când ne-am dus să îl vedem, eram în biserică. Soţul meu, când l-a văzut ce gesturi făcea la rugăciune, a gândit: „Doamne, da’ ce-i cu nebunul ăsta aici? Ce face?”. Cuviosul s-a oprit, s-a întors ţintit către el şi i-a zis: „Da, dragă! Să ştii că îs nebun rău! Da’ nu sunt nebun degeaba! Sunt nebun pentru Hristos!”. S-a ruşinat soţul meu, de a crezut că o să-i cadă tavanul în cap!
Când ne-am întâlnit altă dată, Cuviosul i-a pus la gât primului băiat o cruce mare de vreo 15 cm. Apoi a zis: „A, nu tu ai nevoie! Tu ai nevoie!”. Şi a scos-o de la gâtul copilului şi i-a pus-o soţului meu. Într-adevăr, soţul meu era foarte bolnav, avea tot ficatul fibrozat, în stadiul III. Cu mai bine de un an înainte, medicii ne-au spus că nu mai au ce îi face, mi-au dat dosarul medical şi l-au externat din spital. Am toate documentele medicale. După ce Cuviosul i-a pus crucea la gât, soţul meu a început să îşi revină. Medicii s-au mirat când m-am dus să îi fac o reţetă. Unul dintre ei m-a întrebat: „Da’, ce, mai trăieşte?”. „Da, mai trăieşte!”, i-am spus. După întâlnirea cu Cuviosul, aşa cum am mai spus, boala a dat foarte mult înapoi. Cuviosul îi tot spunea de fiecare dată: „Să nu laşi rugăciunea!”.
Înainte de accident, mi-a pus şi mie o cruce la gât. I-am spus: „Am, Cuvioase, una din aţă!”. „Nu, dragă! Asta de lemn, că pe lemn S-a răstignit Domnul Hristos!”. Ne-a dat la amândoi o cruce, ca semn şi ca întărire pentru ceea ce urma.
Bianca Buşe,
Marghita, jud. Bihor
Acatistul Cuviosului Gherontie cel Nebun intru Hristos
Tropar glasul 8
Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând crucea ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Părinte Gherontie duhul tău.
Tropar glasul 5
Cele pământești părăsind şi jugul cel aspru al nebuniei pentru Hristos luând, Părinte Cuvioase Gherontie, cu rugăciunea pe îngeri ai ajuns, cu postul şi privegherea pe diavoli ai biruit. Pe mulți la pocăință îndemnând din Ierusalimul cel pământesc, la Ierusalimul cel ceresc te-ai mutat, lăsându-ne nouă Sfânt mormântul tău Cuvioase. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1:
Cu veselie duhovnicească să prăznuiască astăzi Biserica lui Hristos, pe crinul cel bine mirositor, odrăslit din Mănăstirea Ciolanu, pe răbdătorul şi înțeleptul Cuvios Gherontie, care din pruncie a luat jugul cel greu al nebuniei pentru Hristos. Răbdând multe scârbe şi osteneli, căruia cu dragoste să-I cântăm: Bucură-te Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie!
Icosul 1:
Învățat-ai Cuvioase dreapta credință de la binecredincioasa ta maică Elena, pe care adesea o vedeai rugânduse lui Dumnezeu cu lacrimi. Te-ai aprins de dragoste Dumnezeiască, încât te rugai lui Dumnezeu neîncetat. Iar noi cu dor îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că din maică bine-credincioasă ai odrăslit;
Bucură-te, că la Mănăstirea Ciolanu ai înflorit;
Bucură-te, că pe Dumnezeu lumii întregi l-ai propovăduit;
Bucură-te, că din Ţara Făgărașului ai răsărit;
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit;
Bucură-te, că pentru Hristos multe scârbe şi bătăi ai suferit;
Bucură-te, că Duhul Sfânt în tine s-a sălășluit;
Bucură-te, că din botez numele Sfântului Gheorghe l-ai primit;
Bucură-te, că Dumnezeu din copilărie te-a ales şi te-a chemat;
Bucură-te, minunatule, veselule şi porumbelule;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie!
Condacul al 2-lea:
Copil fiind, dat-ai fost de părinții tăi la școala primară din sat, unde nu încetai a te ruga lui Dumnezeu. Iar ispititorul pizmuindu-te, nesuferind râvna ta pentru Dumnezeu, îndemna copiii să te bată, care adesea îți umpleau gura cu buruieni. Iar tu Cuvioase cu bărbăție răbdând, cântai lui Dumnezeu Aliluia !
Icosul al 2-lea:
Râvnind Cuvioase viața de mănăstire, te-ai dus la unchiul tău, Părintele Modest, care strălucea cu virtuțile în Mănăstirea Ciolanu, l-ai rugat să te primească și pe tine să fii tuns în viața monahală. Iar el ți-a spus că ești prea mic, să mergi acasă, să porți grijă de sora ta mai mică și de credincioasa ta maică. Iar tu cu multe lacrimi părăsind Mănăstirea, te-ai întors acasă, încercând să te supui ascultării. Iar noi îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că unchiul tău, Părintele Modest, nu te-a primit în Mănăstire, că nu aveai vârsta potrivită;
Bucură-te, că maica ta Elena, te lua cu ea la munca câmpului;
Bucură-te, că adesea povesteai cum lăsai sapa pe câmp şi alergai la Mănăstire, că nu mai puteai de dorul după Dumnezeu;
Bucură-te, că unchiul tău, Părintele Modest, văzând râvna şi dragostea ta Dumnezeiască, te-a primit în Mănăstire;
Bucură-te, că în Mănăstirea Ciolanu te-ai călugărit, primind numele de Gherontie;
Bucură-te, că din multa ta râvnă după Dumnezeu toată noaptea ai privegheat în rugăciune;
Bucură-te, că ispititorul văzând râvna ta s-a luptat cu tine corp la corp;
Bucură-te, că ispititorul luptându-se cu tine, te-a amenințat că te omoară;
Bucură-te, că te-a strâns de gât şi a doua zi aveai zgârietură la gât din care curgea sânge;
Bucură-te, că tu nu te-ai înfricoșat;
Bucură-te, că răstignindu-te lumii, Domnului te-ai adus jertfă;
Bucură-te, că adesea îndemnai la răbdarea lui Iov, plânsul lui Efrem Sirul şi pocăința lui Andrei Criteanul;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie!
Condacul al 3-lea:
Îmbolnăvindu-se unchiul tău, Părintele Modest, a murit la spital. Apoi îngropat fiind la Mănăstirea Ciolanu, unde se făceau multe minuni şi tămăduiri la mormântul lui. Iar tu Cuvioase rămânând singur, mult l-ai plâns, punându-ţi nădejdea numai în Mila Preabunului Dumnezeu, cântai: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
În acele vremuri vitrege, au venit încercări grele şi peste Biserica noastră ortodoxă, venind un decret care a dat afară din Mănăstire pe toți călugării sub 50 de ani. Povesteai Cuvioase cum v-au băgat într-o încăpere cu două uși. O ușa ducea în duba securității, care ducea la Jilava, iar alta, trebuia să calci pe icoana lui Hristos şi astfel lepădându-te de El, erai pus în libertate. Era multă jale în Mănăstire, iar noi lăudându-te pe tine îți cântăm:
Bucură-te, că te-ai dus cu bucurie în dubă la Jilava;
Bucură-te, că nici un călugăr nu a călcat pe icoana lui Hristos;
Bucură-te, că erai tare bucuros;
Bucură-te, că la închisoare te rugai neîncetat;
Bucură-te, că păzitorii temniței văzându-te s-au mâniat şi la zarcă te-au băgat;
Bucură-te, că zarca era o închisoare în închisoare;
Bucură-te, că povesteai că numai rugăciunea te-a mai ținut viu la zarcă;
Bucură-te, că ţi-ai băgat mâna la tabloul electric, vrând astfel să scapi de chinuri;
Bucură-te, că Maica Domnului ţi s-a arătat deasupra tabloului şi a oprit curentul spunând-ţi: „Tu nu trebuie să mori acum, că ești din neamul nostru şi multă lume vei întoarce la pocăință”;
Bucură-te, că mare dar ţi-a dat Maica Domnului întărindute cu răbdare nemărginită;
Bucură-te, că tare te-ai bucurat şi mult te-ai mângâiat;
Bucură-te, că mai multe nebunii făceai, dându-te de-a tumba peste cap înainte şi înapoi încât păzitorii au încremenit;
Bucură-te, că ei au crezut că din cauza suferinței ai înnebunit;
Bucură-te, că te-au scos din închisoare şi te-au dus la balamuc;
Bucură-te, că ai mărturisit că la balamuc 70 la sută nu erau nebuni, astfel Dumnezeu te-a trimis să-i înveți rugăciunea;
Bucură-te, că ei foarte s-au bucurat;
Bucură-te, că Maica Domnului şi de acolo te-a eliberat;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie!
Condacul al 4-lea:
Toate nevoințele ascetice sunt grele şi se fac cu multă osteneală, mai ales ascultarea. Dar şi mai grea este nebunia pentru Hristos. Fiindcă nebunul pentru Hristos se face lepădătură tuturor, se smerește foarte tare şi calcă cu desăvârșire peste mândrie. El are o chemare deosebită de la Dumnezeu şi este foarte iubit de Dumnezeu, fiindcă pentru dragostea Lui ridică această cruce grea. Iar Dumnezeu pentru multa lui smerenie îi descoperă tainele Sale. Iar noi minunându-ne cântăm: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Nebunia pentru Hristos este cea mai înaltă trăire în Hristos! Nebunul pentru Hristos este o persoană foarte
înaintată duhovnicește, care din multa lui dragoste pentru Hristos ia această nevoință deosebit de aspră, a unei nebunii aparente, care este cea mai mare respingere a celor lumești în care el refuză şi un contact firesc cu lumea, pentru a se despărți în mod desăvârșit de ea. Această chemare excepțională puţini o au. Adesea Dumnezeu îl folosește ca prooroc, chemând oamenii la pocăință. Iar noi bucurându-ne că te-am cunoscut îți cântăm acestea:
Bucură-te, că pe mulți i-ai tras din adâncul pierzării de suflet;
Bucură-te, că te-ai asemănat proorocilor din Vechiul Testament;
Bucură-te, că pentru mântuirea multora, multe bătăi ai răbdat;
Bucură-te, că acestea nu te-au înspăimântat;
Bucură-te, că şi lui Ceaușescu i-ai spus să se pocăiască;
Bucură-te, că în trup fiind de multe ori ai auzit cântare îngerească;
Bucură-te, cel ce cunoșteai gândurile oamenilor;
Bucură-te, că ai fost răpit la cer, care cu multă grijă ai povestit-o unei monahii spunându-i să se roage să mai fii răpit unde ai mai fost, zicând că nu sunt cuvinte să se poată povesti frumusețile de acolo;
Bucură-te, că povesteai cu mult umor, cum trei zile ai fost răpit în rai, iar monahiile din acea Mănăstire credeau că ești bolnav în comă, chemând astfel doctorul să-ţi pună perfuzii;
Bucură-te, că a 4-a zi ţi-ai revenit;
Bucură-te, că şi mai mult te-ai nevoit;
Bucură-te, că erai tare fericit;
Bucură-te, că prin ostenelile şi nevoințele tale, toate darurile Sfântului Duh în tine s-au sălășluit;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie!
Condacul al 5-lea:
Mărturiseai Cuvioase cum după eliberare erai mereu urmărit de securitate şi adesea bătut, încât erai nevoit să rătăcești prin munți şi pustietăți la schiturile cele mai greu accesibile, trăind o viață supraomenească. Toată viața ta fiind un post continuu, rareori primind hrană, iar de multe ori gustând numai de trei ori zicând: că nu numai cu pâine şi apă va trăi omul, ci cu tot Harul, Darul, Graiul sau Cuvântul Domnului, cântând Sfintei Treimi: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Străin, pribeag şi călător prin lumea de păcate, ai umblat Cuvioase să întorci oamenii la pocăință, trecând prin lume fără casă, fără masă, fără toiag, după cuvântul Evangheliei, purtând uneori o pungă în care aveai o haină pentru săraci. Nu te-ai îngrijit Cuvioase cu ce te îmbraci sau ce mănânci, știind că Cel ce îmbracă crinii câmpului într-o preafrumoasă podoabă, cum nu te va îmbrăca pe tine? Sau Cel ce hrănește păsările cerului cum nu te va hrăni pe tine care te-ai lăsat cu totul în voia Lui? Iar noi uimindu-ne de atâta lepădare de sine cu dor îți cântăm acestea:
Bucura-te, om ceresc şi înger pământesc;
Bucura-te, om sărac, bogat în fapte bune;
Bucură-te, că vorbeai cu Sfinții ca şi cu niște prieteni;
Bucură-te, că pe mulți i-ai scăpat de nevoi;
Bucură-te, că cereai milostenie să-i ajuți pe cei săraci, adesea schimbându-ți hainele cu ei;
Bucură-te, că pentru Hristos toate le-ai socotit gunoaie;
Bucura-te, cel ce aduci bucurie acolo unde este întristare;
Bucură-te, că numai singură prezenţa ta, umplea sufletul de bucurie;
Bucură-te, Părinte scump al săracilor;
Bucură-te, că pe cele viitoare le vedeai ca şi cum ar fi de faţă;
Bucură-te, că sfinților din vechime ai urmat;
Bucură-te, că totdeauna spre cele cerești ai cugetat;
Bucură-te, că pentru toată lumea te-ai rugat;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie!
Condacul al 6-lea:
Ai umblat Cuvioase prin lume, trecând prin multe Mănăstiri, îndemnând la fapte bune spunând în felul tău
specific: credință, căință, umilință, pocăință, smerenie, milostenie, bunătate şi dragoste, care le cuprinde pe toate. Că multă dragoste aveai Cuvioase, multe neputințe ridicai, sute şi mii de metanii făceai, rugându-te pentru toți oamenii fără osebire, lăudând pe Dumnezeu cu cântare: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Umblând ca un pelerin, poposind din loc în loc, ai ajuns la o Mănăstire de monahii, unde rugat ai fost să viețuiești împreună cu ele, ai spus cu blândețe că: „nu pot să stau într-un loc, pentru că eu nu mă duc unde voiesc, ci unde mă trimite Duhul cel Preasfânt, făcând voia Domnului”, ostenindu-te mult pentru mântuirea multora, făcând multe nebunii pentru a-ţi ascunde Harul. Dar de multe ori erai trădat, pentru că lumina nu se ascunde sub obroc. Iar noi îți cântăm:
Bucură-te, că Mănăstirea Cărbunești te-a îndrăgit;
Bucură-te, că Arhiereii și Preoții te-au iubit;
Bucură-te, că Mănăstirea Albac te-a prețuit;
Bucură-te, că la Mănăstirea Tismana de multe ori ai poposit;
Bucură-te, că şi la Episcopia Devei erai dorit;
Bucură-te, lauda Tismanei şi a Gorjului;
Bucură-te, că şi astăzi din ceruri ești alături de noi;
Bucură-te, că la Schitul Dumbrava ctitor te-ai făcut;
Bucură-te, că pentru Dragostea lui Hristos viața în feciorie ţi-ai petrecut;
Bucură-te, spicule cu roade încărcat;
Bucură-te, că în genunchi te rugai neîncetat;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie!
Condacul al 7-lea:
Vrând să mergi la sfânta Biserică, Cuvioase, împreună cu o monahie, brusc te-ai oprit în loc şi te-ai aruncat în genunchi, spunând o rugăciune către cer cu mâinile în sus. Apoi ai întrebat, ce sărbătoare urmează? Monahia ţi-a spus că Sfântul Nicolae. Iar tu ai zis că nu toți vor mai apuca. Apoi ridicându-te şi făcând trei metanii ai spus că acum a trecut la Domnul Alexei al 2-lea, Patriarhul Moscovei, după care multe săptămâni l-ai pomenit la rugăciune, astfel te rugai pentru întreaga lume şi lui Dumnezeu cântai: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Cine nu te iubea Cuvioase? Sau cine nu se minuna de viața ta cea mai presus de fire? Că spuneai cele viitoare ca şi cum erau de faţă. Iar noi lăudându-te, așa îți cântăm:
Bucură-te, că toate cele zise de tine s-au împlinit;
Bucură-te, că toată fapta bună cu pilda vieții tale, pe toți iai învățat;
Bucură-te, că îndemnai la rugăciune şi milostenie;
Bucură-te, că toți te-au iubit cu osârdie;
Bucură-te, crin al raiului cel mult dorit;
Bucură-te, înfocatule de-a sufletului mântuire;
Bucură-te, comoara neprețuită a călugărilor;
Bucură-te, că s-a mai adăugat o floare rară la buchetul cel bine mirositor al Sfinților români;
Bucură-te, al credinței strămoșești păzitorule;
Bucură-te, al ţării românești apărătorule;
Bucură-te, al Tismanei mijlocitorule;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie!
Condacul al 8-lea:
Te-ai dus Cuvioase plângând la două monahii şi le-ai spus că în trei zile va cădea unul din clopotele cele mari ale Bisericii, iar ele n-au înțeles. Atunci ai zis că te-ai întâlnit cu moartea care înconjura cu repeziciune Mitropolia Olteniei. Iar ele nici așa nu au înțeles. Atunci le-ai spus că în trei zile va muri mitropolitul Nestor şi că multe schimbări se vor face. S-au împlinit toate cele zise de tine. Ai fost şi la înmormântarea lui cerând milostenie ca să ai motiv a te ruga pentru el. Iar noi te rugăm să-ţi aduci aminte şi de noi, ca împreună să cântăm Domnului: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Suferit-ai Cuvioase asemenea proorocilor din vechime, că îndemnat de Duhul Sfânt, provocai întâmplări ca să arăți cele viitoare. Astfel rugându-te cu mâinile în sus în faţa unei persoane care nu te prețuia, te-a lovit în cap cu două cărți puse una peste alta. Iar tu cu durere i-ai prorocit că de azi înainte nu vei mai lovi pe nimeni; şi „în cap m-ai lovit, creierii îți vor ieși”. Iar noi cutremurându-ne de cele întâmplate îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Cuvioase, că proorocirile tale, toate s-au împlinit;
Bucură-te, cu proorocii locuitorule;
Bucură-te, cu mucenicii mult-pătimitorule;
Bucură-te, că de tirani nu te-ai înspăimântat;
Bucură-te, că până la moarte ai suferit;
Bucură-te, că slava veacului de acum o ai trecut cu vederea;
Bucură-te, că slava veacului viitor ţi-a fost în ispite şi necazuri mângâierea;
Bucură-te, mărgăritar al Ierusalimului ceresc;
Bucură-te, comoara cerească a pământului românesc;
Bucură-te, că moartea cu bucurie o așteptai;
Bucură-te, căci cu mintea spre Hristos neîncetat priveai;
Bucură-te, că la limanul odihnei ai ajuns;
Bucură-te, că acolo vezi slava cea de nespus;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie!
Condacul al 9-lea:
Împărtășindu-te vinerea înainte de Adormirea Maicii Domnului, te-ai rugat Cuvioase în genunchi cocoțat pe un scaun în faţa icoanelor făcând multe închinăciuni şi o, minunile Tale Hristoase, tot spatele tău era bobiţe de mir, de mărimea bobului de mazăre, toate de aceeași mărime şi formă, cu toate că aveai cămașă şi vestă nu s-au amestecat, nici nu s-au luat pe cămașă. Iar tu Cuvioase erai bucuros cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Cine nu se va minuna de înainte-vederea ta Cuvioase, cea mai presus de om? Că ai spus înainte de a pleca în Grecia că primul microbuz nu se va mai întoarce, arătând prin aceasta că se va întâmpla ceva cu el. Fiind autostradă microbuzele mergeau cu viteză maximă, iar tu spuneai mereu că cei dintâi vor fi cei din urmă. La plecare ai făcut rugăciune pentru călătorie şi așa au scăpat cele opt suflete din microbuz cu viață. Au oprit la o benzinărie să alimenteze, iar când să pornească, au constatat că era cardanul rupt, roţile blocate, nu se mai învârteau deloc. Dacă se întâmpla pe autostradă, nimeni nu mai scăpa cu viață. Iar noi iubindu-te, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că rugăciunea ta mare puterea avea;
Bucură-te, că i-ai spus unei monahii înainte de a se întâmpla;
Bucură-te, că rugăciunea ta nu a îngăduit ca microbuzul să se prăbușească;
Bucură-te, că lângă tine se simțeau în siguranță;
Bucură-te, că minunile lui Dumnezeu înaintea tuturor le-ai arătat;
Bucură-te, că în dreapta credință ai rămas nemișcat;
Bucură-te, că de a ta credință toți s-au minunat;
Bucură-te, ocrotitorul nostru cel mult iubit;
Bucură-te, că roadele tale bine au plăcut lui Hristos;
Bucură-te, alesule din scutece spre mare folos;
Bucură-te, crinule de mic crescut în via lui Hristos;
Bucură-te, vulturul raiului cel preafrumos;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie!
Condacul al 10-lea:
În Veneția stând la masă cu grupul, gazda un om cu suflet bun, avea un prieten preot catolic, pe care l-a invitat la masă. Iar catolicul mereu încerca să-şi impună opiniile lui catolice publicate în ziarul zilei. Iar tu Cuvioase strigai mereu peste masă: „da, da, noi trebuie să ne păstram credința”, făcând mereu agitație, să-l încurci pe catolic. Iar ca să sustragi atenția tuturor de la discuție ai turnat din pahar vin negru peste faţa albă de damasc. Apoi ţi-ai luat farfuria în mână să mănânci, ca să nu stai la masă cu ereticii. Apoi te-ai aruncat în genunchi să faci rugăciunea de călătorie, cântând Domnului cu bucurie: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Tânăr fiind Cuvioase cu multă râvnă ai auzit de Sfântul Ardealului, Părintele Arsenie Boca, că multă lume mergea la el pentru sfat, îndreptându-i bine pe calea mântuirii, te-ai dus şi tu dornic de mai multă nevoință. Te-ai aruncat la picioarele lui cerând sfat şi binecuvântare. Iar el privindu-te ţi-a zis doar trei cuvinte: „resteu, resteu, resteu”. Iar tu Cuvioase văzând aceasta, ai plecat îngândurat: „ce sa fie aceasta? Ori mă va lovi cineva cu un resteu în cap şi mă va omorî, ori voi fi tare în credință ca un resteu”. Iar noi știindu-te cu adevărat te lăudăm zicând unele ca acestea:
Bucură-te, că erai mai tare ca un resteu;
Bucură-te, că mare credință aveai în Dumnezeu;
Bucură-te, căci la Părintele Arsenie Papacioc erai mult apreciat;
Bucură-te, că pe Părintele Teofil l-ai iubit;
Bucură-te, că la Părintele Cleopa adeseori te-ai spovedit;
Bucură-te, căci cu Părintele Ilarion Argatu multe taine împărtășeai;
Bucură-te, că ai mărturisit cum te-ai întâlnit cu el când ai fost răpit în rai;
Bucură-te, că unde îi vedeai icoana pe frunte îl sărutai;
Bucura-te, căci cu Părintele Iustin erai prieten apropiat;
Bucură-te, că pe toți marii duhovnici români i-ai lăudat;
Bucură-te, că pe Părintele Arsenie Boca la miezul nopții lai văzut rugându-se în chilie cu tine;
Bucură-te, că amândoi v-aţi rugat pentru lume;
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie!
Condacul al 11-lea:
Scăpat-ai Cuvioase pe un șofer de amendă într-o călătorie cu o mașină. Că oprindu-vă Poliţia, a cerut actele șoferului care nu erau în regulă, dându-i o amendă de 12 milioane. Iar tu te-ai dus la poliţist şi i-ai spus că: „dacă iartă, iertat va fi, dacă nu, iadul îl mănâncă”, spunându-i în șoaptă păcatele lui. Iar el văzându-se vădit nu mai privea decât în pământ şi îndată a anulat amenda, dându-i șoferului o hârtie stampilată cu care mai putea circula încă două săptămâni fără probleme. Iar tu lăudând pe Dumnezeu cântai cu bucurie: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Încă de când erai în viață ai spus Cuvioase: „când aveți nevoie de mine să mă chemați, că eu vin şi vă ajut”. Cu atât mai mult ne vei ajuta acum că te-ai dezlegat de legăturile trupului. Știm că avem în cer un mare rugător către Dumnezeu. Să vii Cuvioase la strigătele noastre precum veneai când erai în viață. Iar noi lăudându-te îți cântăm:
Bucură-te, că cerescul dar de a ajuta prin rugăciune pe cei ce te cinstesc pe tine, de la Domnul ai primit;
Bucură-te, că pe mulți de diferite boli i-ai tămăduit;
Bucură-te, grabnic ajutătorule;
Bucură-te, de minuni făcătorule;
Bucură-te, înțeleptule mai înțelept decât toți înțelepții;
Bucură-te, purtătorule preabucuros al Crucii lui Hristos;
Bucură-te, că cei înțelepți ai lumii sunt nepricepuți;
Bucură-te, că pe stăpânitorul acestui veac prin suferință lai biruit;
Bucură-te, căci câte minuni ai făcut nici nu se pot spune;
Bucură-te, că ai strălucit cu viața mai mult decât soarele în lume;
Bucură-te, Sfinte Precuvioase Părinte Gherontie!
Condacul al 12-lea:
Din multa ta smerenie ţi-ai dorit Cuvioase să ai mormântul în Ţara Sfântă, ca şi după moarte să fii străin între străini, să nu te slăvească nimeni. Dar tu singur ai spus că nu este voia Domnului. Şi astfel te-ai smerit şi te-ai supus voii Sfinte, căci cu mulți ani în urmă, ţi-ai văzut mormântul la Mănăstirea Tismana. Dar știind că plecarea ta la Domnul provoacă multă durere, ai hotărât să te săvârșești la Ierusalim, ca după vestea morții tale să nu rămână tristețe că ai adormit, ci bucurie că te-ai întors în ţară. A fost o mare bucurie şi binecuvântare pentru ţara noastră şi toți cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
A 8-a zi te-ai întors în ţară Cuvioase, iar trupul tău era neatins de stricăciune, arătând prin aceasta că a atins desăvârșirea. Cu mare cinste şi bucurie ai fost primit în Mănăstirea Tismana, unde şi multe minuni ai făcut, tot soborul așteptându-te ca pe o comoară neprețuită. Iar noi rămânând fără grai, de bucurie îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, mângâierea cea grabnică a celor ce te doresc;
Bucură-te, că trupul tău ne-ai lăsat nouă ca un adăpost sfințit;
Bucură-te, că întâmpinând moaștele tale, săltăm de bucurie;
Bucură-te, că sărutându-le luăm binecuvântare;
Bucură-te, că atingându-le ne umplem de sfințenie;
Bucură-te, că închinându-ne lor de boli ne izbăvim;
Bucură-te, mlădiță sfântă din neamul românesc;
Bucură-te, podoaba cinului călugăresc;
Bucură-te, că darul şi puterea lui Dumnezeu în tine s-au arătat;
Bucură-te, căci mulți cu lacrimi către tine s-au rugat;
Bucură-te, sluga lui Hristos, care bine te-ai nevoit;
Bucură-te, că nevoințele tale acum au luat sfârșit;
Bucură-te, darul Tismanei cel neprețuit;
Bucură-te, a îngerilor veselie;
Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie!
Condacul al 13-lea:
O, preadulcele nostru Cuvioase Gherontie, care pe Dumnezeu din toată inima l-ai iubit, te rugăm să mijlocești pentru noi păcătoșii către Preabunul Dumnezeu, să aflăm milă în ziua judecății, ca mântuindu-ne, împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).
Icosul 1:
Învățat-ai Cuvioase dreapta credință de la binecredincioasa ta maică Elena, pe care adesea o vedeai rugânduse lui Dumnezeu cu lacrimi. Te-ai aprins de dragoste Dumnezeiască, încât te rugai lui Dumnezeu neîncetat. Iar noi cu dor îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că din maică bine-credincioasă ai odrăslit;
Bucură-te, că la Mănăstirea Ciolanu ai înflorit;
Bucură-te, că pe Dumnezeu lumii întregi l-ai propovăduit;
Bucură-te, că din Ţara Făgărașului ai răsărit;
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit;
Bucură-te, că pentru Hristos multe scârbe şi bătăi ai suferit;
Bucură-te, că Duhul Sfânt în tine s-a sălășluit;
Bucură-te, că din botez numele Sfântului Gheorghe l-ai primit;
Bucură-te, că Dumnezeu din copilărie te-a ales şi te-a chemat;
Bucură-te, minunatule, veselule şi porumbelule;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie!
Condacul 1:
Cu veselie duhovnicească să prăznuiască astăzi Biserica lui Hristos, pe crinul cel bine mirositor, odrăslit din Mănăstirea Ciolanu, pe răbdătorul şi înțeleptul Cuvios Gherontie, care din pruncie a luat jugul cel greu al nebuniei pentru Hristos. Răbdând multe scârbe şi osteneli, căruia cu dragoste să-I cântăm: Bucură-te Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie!
Rugăciune către Sfântul Cuvios Gherontie:
Sfinte Preacuvioase Părinte Gherontie, care pe Hristos din copilărie l-ai iubit şi pentru dragostea Lui mult te-ai nevoit, multe scârbe şi ispite ai suferit, iar în viața cea duhovnicească cu darul lui Dumnezeu mult ai sporit. Nu ne uita, rugătorule fierbinte către Dumnezeu pentru toți monahii din lumea întreagă ca şi din ţara noastră şi pentru tot poporul de pretutindenea. Fii grabnic ajutător ca şi când erai în viață, ca prin rugăciunile tale să ne învrednicim şi noi de împărăția cea cerească, împreună cu tine şi cu toți sfinții în vecii vecilor. Amin.
Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!