Am crescut intr-o familie in care prima tabara era formata din mama si cele doua fete iar a doua din tata si am avut nevoie de multa impletire cu Cerul ca sa scap de proiectia negativa a mamei asupra tatalui, sa dau jos valurile negre in care era imbracata tabara adversa sa trec de acel razboi exterior si sa simt Unimea in mine si apoi in familie.
Si auzeam adeseori copil fiind…ahhhaa tii cu tatal tau. Si se pornea potopul de suparari….de nu mai stiam unde este adevarul si ce sa fac. Intuitiv voiam sa stau in afara celor doua barci sau a celor doua tabere pentru ca ii iubeam enorm pe amandoi si de timpuriu am devenit duhovnicul mamei dar si preotul tatalui meu. Si stiindu-le sufletele si iubindu-i ma durea imens acest sindrom al taberelor de parca un front invizibil era deschis in fiecare zi in casa noastra iar eu trebuia sa aleg …si uneori eram santajata sa aleg o anumita tabara.
Undeva in jurul varstei de 18 ani cand am descoperit familia divina, am inceput sa fac pace cu parintii lumesti, intelegand supararile lor fara a mai fi in barca cu unul sau altul. Si am refuzat razboiul, taberele si lupta…….ascultandu-i fara sa ma mai las vrajita de argumentele unuia sau altuia.
E adevarat ca multe razboaie vechi continua si in cuplurile noi si ca e nevoie de multa lumina ca sa te scuturi de norii altor vieti sau de ceata din adolescenta construind pe o fundatie sanatoasa, a iubirii, a jertfei in familie, a intelepciunii nu a dualitatii, supararii, nevoii de a lupta si de a-ti arata muschii.
Observ acest sindrom al taberelelor in multe familii….si desigur ma uit la copiii pagubiti care sufera cand sunt trimisi intr-o tabara sau care privesc cu durere la razboiul parintilor nestiind in ce tabara vor fi aruncati…cu victima sau cu calaul? cu cel invins sau cu invingatorul? si ce vor face?
Si unii dintre ei isi iau din varste fragede rolul de aparatori si chiar fetite fiind isi bat tatal altii devin calai impietriti incercand sa se protejeze…altii se lasa coplesiti si isi sting in ei increderea in cuplu, familie, viata, fiind primele victime mancate de managerii-calai sau sotii-tati punitivi.
Priviti muntele familiei ca un triunghi, mantuirea fiind varful iar la baza fiind dualitatea. Fructificati virtutile fara sa va ganditi la ce nu face sau la ce nu invata celalalt. Lasati razboaiele la baza. Inaintati conectati la scopul cel mai inalt: iluminarea, indumnezeirea, intregirea, mantuirea. Nu va uitati jos la baza muntelui…continuati sa priviti varfurile orice furtuna ar veni, orice ploaie v-ar afecta entuziasmul, bucuria, freamatul. Soarele interior …..compus din virtuti va deveni si soarele familiei voastre.
In razboi cu celalalt nu facem decat sa ne distrugem pe noi si copiii nostri. Aceste tabere extensii ale Sinelui Inferior, afecteaza protectia divina a familiei, nimicesc muntele interior, bucuria zborului, unitatea familiei.
Si dupa conflictele ……dese din familie…ii aud pe copiii spunand…era mai bine doar cu mama…sau era mai bine doar cu tata nestiind ca orice aripa rupta nu te mai ajuta sa zbori sau vei zbura mult mai tarziu.
Si dansul meu ceresc a fost frant ….multi ani uitandu-ma la mama care avorta acasa si cadea pe un scaun intr-un fel de moarte…si eram coplesita ca as putea sa o pierd si era dupa mine unicul stalp….apoi mi se spunea ca asa sunt tatii…vin te seduc si apoi te lasa…..si toti barbatii sunt la fel. Si in capul meu pana la 18 ani ….exista un fel de insula a femeilor-victime si eu trebuia sa apar femeia care era luata cu asalt de barbatii-vanatori care veneau, profitau si apoi plecau.
Venind la facultate in Bucuresti….am reusit detasata de mama si de tatal meu insa bransata la Ceruri, sa-i vad cu ochi christici si sa-i consider minunati pe amandoi….si indepartand proiectia mamei…mi-am recuperat tatal dar si increderea, fermitatea, curajul, puterea. Tatal meu nu mai este printre noi…insa ii multumesc in fiecare dimineata in rasarit pentru obiceiurile sanatoase pe care le a lasat in solul divin al familiei si pe care eu le fructific Acum privind la varful muntelui cu ei in trena pasilor, cu bucurie, recunostiinta si cu elan.
Cand tu devii Unime…poti sa-i privesti ca fii de Dumnezeu si pe ceillati…cand esti inca in dualitate si lupta te vei duce catre o barca sau alta, cultivand separarea, pierzandu-ti talantii in conflict.
Nu-i rupeti pe copiii vostri cu aceste razboaie interioare transformandu-i in victime sau calai. Ceea ce semanati acum se va intoarce impotriva voastra mai tarziu…cand calaul impietrit nu-si mai viziteaza mama sau cand victima coplesita nu se descurca nici la 60 de ani…inca mai are nevoie de tata ca sa-i dea bani si incredere.
Unimea se preda in familie…daca aici reusim sa mentinem unitatea, in miez…vom culege unitate in toate relatiile. Daca aici traim in separare si razboi…vom atrage razboi si in exteriorul familiei….in firma sau in relatiile cu prietenii, finii etc.
Ceea ce nu vedeti in copiii vostri cand ii atrageti intr-o tabara sau alta ….este concluzia pe care ei o trag si care va rasturna carul familiei lor la primul conflict. Ex: Familia nu conteaza, toate femeile trebuie batute, doar barbatii au dreptate, trebuie sa pleci cand suferi in cuplu , sa nu te mariti niciodata etc
Voi nu stiti in ce prapastii coboara ei decat atunci cand sentimentele de inferioritate i-au acaparat sau cand calaul nu mai poate fi oprit…a semanat deja prea multe razboaie.
Insa toate au inceput de pe frontul familiei …..dintr-o tabara sau alta de unde anumite concluzii s-au cristalizat devenind o filosofie de viata sau un pachet de credinte sau chiar varful fals pe care e de dorit sa-l urmezi.