Din valsul cu Cerul am primit acest dar al conectivității prin cuvânt, scrisul-Graal care are mai multe chipuri, este eliberator, asezator, înălțător. El trece prin mine aducând din vers divin, șaptele înțelepciunii, rauriri cerești ce isi au țâșnirea în Ceruri diferite. Și aproape întotdeauna după cel putin o zi de post, Clarurile cresc și porțile cerești se deschid  simplu și firesc pe o tema pe care am absolvit-o sau pe un subiect ce are nevoie de o îmbrăcăminte divina. Uneori vin iluminari care îmi dezvăluie aceste esențe alteori în balsamul nopții cu arhanghelica Gabriela alături, firele cerești tes prin mine covoare revelatoare și transformatoare. 

Și mă minunez și eu de aceste perdele de lumina care trec prin mine născând noi și noi înțelegeri. 

În sine articolele inspirate de pe Frecventa Om sunt roadă fuziunii dintre spirit( tatal ceresc) și suflet( mama divina) eu fiind copilul receptiv…prin noi canalele activându-se și alte daruri cerești sau fapte divine cum ar fi călătoriile spirituale, taina botezului, taina cununiei, cărțile de lumina, initierile, atelierele conective etc

Și orice om poate accesa ca receptacul divin, aceste graimi divine dacă cu hărnicie( de la Har vine cuvântul) s-a aplecat sa deslușească cuvântul Domnului. 

Noaptea  este un foarte mentor pentru ca după ce te-ai pregătit seara limpezindu-ne în Triunghiul iertării, rugându-te pentru țară, oraș familie și mulțumind, te poți înaltă în timpul somnului pana la Templul Înțelepciunii sau pana la Grădina Maicii, pentru a primi prin vis sau scris sau dezvelire, anumite graimi divine. Dacă va culcati la 22 00-22 30 puteti merge foarte sus incarcandu-va și toate organele dar și sufletul cu stări radiante. Somnul poate fi o călătorie inaltatoare în măsură în care plecați cu sufletul liniștit și conștiință limpede. 

Și învățați ca măcar la fiecare 3 zile sa întrebați: care sunt faptele divine, poveștile înălțătoare pe care le pot face pentru binele cel mai înalt al familiei mele, al comunității, al meu?!!!

La nivelul gândirii lineare și duale avem axa corect-gresit, alb-negru…..aceasta fiind doar baza pentru triunghiul al cărui vârf este Binele cel mai Înalt. 

Sa presupunem ca nu știți ce fapte bune sa faceți pentru ca cineva drag v-a dezamăgit. Activati un triunghi de lumânari consacrate la trei sfinti ex Sf Fanurie-Sf Alexandru-Sf Ana și cereți timp de trei zile îndrumare pentru faptele divine ale lunii. Și veți primi….dezvelirea prin vis sau prin intuiție la timpul potrivit. 

Dacă sunteți invitata sa fiți Nasa și nu știți…activati un triunghi de lumânări dedicate unei triada de sfinți și cereți dezvelire. Și veți primi în cel mult trei zile…răspuns. 

Faptele divine nu sunt apanajul minții fudule și al inimii agitate ci vin din căsătoria sufletului și a spiritului, la aceasta taina neputând ajunge decât cu ajutorul sfinților care sunt și Înțelepții care ne inspira, ne călăuzesc, ne susțin în a ne onora o tema de viață sau mai multe. 

Sa presupunem ca aveți o tema de viață grea, nu aveți copii și va doriți foarte mult și nu știți ce fapte divine sa faceți și fata de care copiii?!….Postuti lunea, miercurea și vinerea, activati o triada de sfinți aprinzând lumânări su rugându-va la ei dați grai un mantre simple( Sunt Iubire, Bucurie, Pace, Sunt Tot ceea ce Sunt, Eu Sunt) și cereți dezvelire pentru faptele divine pe care vreți sa le faceți. Și veți primi răspunsul…la timpul potrivit. 

Faptele divine nu vin când vrem noi și nici cum vrem noi de multe ori trebuie sa ne înălțăm pana la ele cultivând postul-spovedania-impartasania sau rugăciunea-postul-virtutile. De ce? Pentru ca ele nu sunt emanații egotice aflate la baza muntelui ci sunt străluciri divine la care e de dorit sa ajungem unind Cerul cu Pământul, cu eforturi conștiente făcute cu suflet mare. 

Dacă cineva din familia voastră s-a sinucis și nu știți ce sa faceți pentru sufletul lui, e important sa aprindeti o lumânare în orice biserica la Adormiți pentru Primii oameni care ies din Iad, sa citiți Paraclisul Salvării Sufletelor din Iad de către cei șapte arhangheli și sa faceți milostenii pentru acel suflet. Și acestea sunt fapte divine care ajuta cel suflet sa treacă prin vămi. 

Consiliul Înțelepților sau cei 24 de sori sau cele 24 de tronuri nu este o poveste ci Domnii Destinelor chiar exista, s-au inteleptit și ei pe acesta planeta și la fiecare trei nopți, la final de an de pe 1 dec pana pe 24 dec, final de viață, școală planetara sau ciclu ne vizitează pentru a ne susține în procesul de inteleptire. Și acest consiliu este format din 12 înțelepțe și 12 înțelepți care ne primesc în Triade de lumina noi intrând în Centru pentru a recepționa Initieri, Dezveliri, Înțelepciuni. 

Adeseori când va rugați la o triada de sfinți, sunteți chemați în timpul noptii de către Înțelepți pentru a primi un insight, un răspuns, o soluție înălțătoare. Așa ne inteleptim…..primind în Graalul interior…..înțelegeri la care nu ne am gândit, cin vin din înalt, generând în noi…Salturi. 

Pentru a va activa capacitatea de recepție și a va deschide mă mult rauririlor intelepte, postiti lunea miercurea și vinerea, activati spirala ascendenta  a temelor, puneți-vă întrebări, dați grai triadelor de lumânări,  mulțumiți, călătoriți în locuri binecuvântate pentru a spală câmpurile, centrii, sufletul. 

Și Îndrăzniți sa vedeți răsăritul divin și sa va bucurați de hora înțelepciunii!!!