Cu siguranta ati avut in viata voastra, icoane sau tablouri care v-au transportat in dimensiuni ale fiintarii de care nu erati constienti, poate un peisaj plin de mireasma, poate insasi subiectul unei case, poate niste ochi minunati.

Imi amintesc ca la 18 ani dupa un an foarte dureros, o mana draga mi-a adus o vedere cu Maica Domnului plangand, uitandu-se la Cer. N-am sa uit acei ochi plini de lumina care ma opreau ori de cate ori treceam pe langa aceasta mica iconita si cumva asa a tasnit ruga mea, apoi mica cautare, apoi a venit visul….zburand peste un foc deloc jucaus care vroia sa ma prinda, eu chemand-o cu tot sufletul pe Maica. Asa s-a deschis graiul divin in mine si peste timp imaginea aceasta a Maicii m-a ajutat sa transform o meningita in bucurie de viata si multe alte momente suferinde ce s-au activat in anumite triunghiuri limitative in ….unitati de Sens. Ceea ce am simtit de fiecare data conectandu-ma la ochii ei a fost o imbratisare calda, frumoasa, primitoare cu care se realiza mica sau marea trecere prin poarta acelei situatii.
In micul nostru vals multe intelegeri si dragalase daruri s-au asezat in Graalul interior.

De-a lungul timpulul un tablou transporator care mi-a atras atentia a fost cel al unei doamne insotite de o fetita plecate amandoua dincolo ……doar siluetele lor radiind dintr-un peisaj extrem de frumos. Este vorba despre un mic castel din Sighisoara in care am stat cateva zile si in care in timpul noptii am fost trezita exact de faptura din tablou, o sotie calduroasa insa neglijita de sotul care pe aceasi strada construise identic aproape un alt castelas pentru amanta lui.
Plecata cu multa durere amprentase intr-un fel foarte interesant tabloul care devenise si poarta de trecere.

Un alt tablou as spune semnatura pentru o casa a fost cel al unei doamne fugarita de tot trecutul ei, un tablou care m-a intampinat exact la intrarea in mica casuta de langa Parcul Carol, as spune un tablou-profil pentru casa, o deschidere de Sens care m-a ajutat sa simt povestea locului, sa eliberez spiritul care nu-si gasea locul, sa asez micutul apartament in frecventa pacii, caldurii, Unimii.

Insa cel mai mai frumos tablou pentru mine este cel din care chipului Mantuitorului straluceste, rotunjind fiecare clipa, dand sens pasirii noastre, luminand. Cand scriu ma scufund in ochii lui….lasand poarta sa se deschida si articolul sa se teasa de la Sine.

Si mai mult decat aceasta conectie am simtit in multe momente-cupa cum apare limpezirea, clarul se dezvaluie, portile se deschid.

Uneori simt sa vorbesc cu el prin ochi ca si cum as vorbi cu cel mai bun prieten, cupa deschizandu-se in interior, umplandu-se cu multa bucurie, grai plin de talcuire, plutire, drag de unime, zbor.

In viu cerurilor adeseori astfel de imbratisari cosmice devin fuziuni, topiri, scufundari, rotunjiri de Sens.

Un lucru amuzant si plin de talcuire mi l-a dezvaluit chiar doamna care ma ajuta la curatenie, o micuta traitoare de Sens care s-a lepadat de ortodoxie si a imbratisat o anumita grupare, ea nefiind in aceasta etapa implinita cu alegerea ei si care imi repeta constant….ochii aceia Camelia….se uita la mine si imi graiesc insa nu stiu deocamdata ce-mi spun.
….

Cautati icoana care va cheama si asezati-o in camera unde va faceti rugaciunea sau practicati reiki-ul sau contemplati. Concentrati-va in anumite momente pe ea, considerand imaginea, poarta de trecere. Ce simtiti?