Dacă există un lucru pe care trebuie să-l ştiţi, acela este că toate gândurile, oricât de slabe şi
nesemnificative ar fi, constituie o realitate. Ele se pot chiar vedea şi există fiinţe care le văd. Evident, în plan fizic,
gândul rămâne nevăzut şi nesesizat, dar el este real şi, în lumea sa, cu materialele subtile din care este alcătuit,
constituie creatura vie, care acţionează. Necunoaşterea acestui adevăr este cauza multor rele: oamenii nu văd, nu simt
că gândul munceşte, că el construieşte sau că el distruge şi demolează, iar ei îşi permit să se gândească la orice, fără
să ştie că astfel îşi blochează drumul evoluţiei.
Cea mai mare putere pe care Dumnezeu a putut s-o confere este cea a spiritului pe care El ni l-a dat. Şi, cum
fiecare gând este impregnat de această putere a spiritului care l-a creat, evident că el acţionează. Ştiind aceasta,
voi puteţi deveni binefăcători ai umanităţii. De-a lungul spaţiului, până în regiunile cele mai îndepărtate, fiecare poate
să-şi trimită gândurile ca mesageri, creaturi luminoase pe care le însărcinează să ajute fiinţele, să le consoleze,
să le lumineze, să le vindece. Cel care face conştiincios această muncă pătrunde, puţin cîte puţin, misterele creaţiei
divine.
Ce bine ar fi dacă ştiinţa oficială s-ar decide să se ocupe de această problemă atât de importantă, care este
cea a gândului! Dar nu, pentru moment ea fabrică proiectile, bombe… Eu ştiu că anumiţi cercetători din SUA şi Rusia
studiază problema telepatiei. Să luăm numai exemplul uneia dintre experienţele americane. S-au ales două persoane
dotate cu facultăţi mediumice: una trebuia, prin gândire, să trimită mesaje, iar cealaltă trebuia să le capteze. Persoana
“emiţătoare” era păzită la Washington D.C de o comisie de experţi aflată acolo pentru a verifica şi controla: toate
mesajele trimise erau notate şi închise într-un fişet, pentru a elimina posibilitatea fraudelor. Persoana “receptoare” a
fost dusă la bordul unui submarin în Oceanul Pacific, deci la mii de kilometri şi la mare adâncime. Ea nota mesajele pe
care le primea şi era, la rândul său, supravegheată de o comisie care închidea mesajele, de asemenea, într-un fişet.
Apoi, când s-au confruntat mesajele trimise şi mesajele primite, s-a constatat un extrem de mic procentaj de erori.
Această experienţă a dovedit că omul este capabil să proiecteze unde foarte departe în spaţiu. Nu se cunoaşte
direcţia finală a acestora, la fel cum nu se ştie nici distanţa parcursă de razele soarelui sau ale unei stele, pentru că
razele unei stele de mii de ano continuă să parcurgă spaţiul. Acelaşi lucru se petrece şi în cazul gândirii omeneşti:
gândurile noastre sunt razele unui soare care este spiritul nostru. Soarele proiectează o chintesenţă de o putere
extraordinară, pe care razele sale – asemenea unor mici vagoane încărcate cu merinde şi comori – o transportă
departe în spaţiu. Iar spiritul nostru, asemenea soarelui, trimite raze, gândurile noastre, ce transportă binele sau răul cu
care au fost încărcate.
Această experienţă demonstrează că, spre deosebire de razele alfa, beta, gama şi razele X care sunt repede
oprite de apă, gândirea pătrunde în apă foarte adânc. Gândirea este deci mai pătrunzătoare decât aceste raze şi este
capabilă să producă efecte la mare distanţă. Aveţi un gând: deja el vă părăseşte şi se duce, undeva, în lume, ca sa
acţioneze asupra creierelor altor persoane. Prin gândirea voastră puneţi în acţiune tot felul de mecanisme pe care nu
le cunoaşteţi. Ce concluzie trebuie să tragem? Aceea că dacă se lasă libere gândurile negative, întunecoase,
distrugătoare, prin legea afinităţii acestea declanşează în minţile a mii de persoane stări corespunzătoare.
Chiar dacă noi nu ne dăm seama, aşa se petrec lucrurile. Astfel, devenim responsabili… Vom primi pedepse,
deoarece nimeni nu are dreptul să influienţeze negativ o fiinţă omenească, sau să distrugă ceea ce este bun în
ea.
Dacă oamenii ar fi destul de sensibili, ei ar putea vedea nori care plutesc în jurul anumitor persoane, adică
entităţi întunecoase; după un timp, aceste entităţi pleacă în spaţiu, producând stricăciuni, fără ca persoanele respective
să realizeze că ele au constituit cauza. Imaginaţi-vă că detestaţi o persoană, mergând până la dorinţa de a o lichida,
gândindu-vă zilnic la acest lucru; chiar dacă nu o faceţi, pentru că nu îndrăzniţi, gândurile voastre de moarte riscă
totuşi să se realizeze deoarece va exista cineva în lume care, posedând aceeaşi structură, aceeaşi dispoziţie ca şi voi
vă va capta gândurile, prin legea afinităţii, şi va comite undeva o crimă, a cărei cauză veţi fi, fără să bănuiţi măcar. Câţi
oameni nu comit fapte îngrozitoare, spunând apoi: “Nu ştiu cum am ajuns aici, nu m-am gândit niciodată la acest lucru,
am ascultat de un impuls ce era mult mai puternic decât mine” şi sunt ei înşişi miraţi, neînţelegând cum au putut face
toate acele fapte. Ei bine, adesea fără ştiinţa lor, aceşti oameni au fost influenţaţi. Evident, ceea ce vă spun despre
gândire este de asemenea valabil şi pentru sentiment. Asemenea gândului, sentimentul este o forţă care îl
părăseşte pe om, ca să străbată spaţiul, cu scopul de a face bine sau rău.
Deci, hotărâţi-vă să proiectaţi numai gânduri şi sentimente ce vor avea consecinţe dintre cele mai bune. Când
veţi simţi că nu veţi mai stăpâni situaţia, că sunteţi luaţi de valul impulsurilor negative, reacţionaţi, încercaţi să
imprimaţi o altă direcţie. Dacă nu veţi fi conştienţi, dacă întreţineţi gânduri urâte, fără să le acordaţi atenţie, ele vor
lucra pentru nefericirea voastră. Stă scris în Evanghelii: “Fiţi vigilenţi!”. Adică, să fiţi atenţi cu tot ceea ce se petrece în
voi înşivă şi nu cu ceea ce poate apare din afară. Din afară, nu riscăm mare lucru şi nu este necesar să fim mereu pe
fază, ca să supraveghem cine va veni să ne ameninţe la colţ de stradă.
“Fiţi vigilenţi”… Spiritul, conştiinţa voastră, trebuie să fie vigilente! Acest sfat priveşte viaţa interioară mai mult
decât viaţa exterioară. În exterior, sunteţi liniştiţi, nu riscaţi zilnic să vi se pună cuţitul în gât, dar în interior, câte lovituri
nu primiţi! Sunteţi muşcaţi, înţepaţi, descompuşi, vi se aruncă apă fierbinte în cap şi apoi sunteţi băgaţi în apă foarte
rece, este Infernul lui Dante!… Ei bine, toate aceste tulburări constituie mici fărâme de gânduri ce le-aţi emis şi
care se reîntorc acum spre sursă. Trebuie să cunoaşteţi această lege şi să înţelegeţi, de acum înainte, că nimic nu
este mai important decât să fiţi conştienţi şi să vă supravegheaţi gândurile. Evident, nu veţi putea ajunge aici imediat.
Veţi trece, încă, prin necazuri dar, cel puţin veţi avea posibilitatea să deveniţi, într-o bună zi, stăpâni pe situaţie.
II
După forţa, natura şi calitatea lor, dar şi după intenţia şi sentimentul pe care omul le pune în ele, gândurile se
îndreaptă asupra unor fiinţe sau obiecte determinate. Anumite gânduri nu trăiesc mult timp, dar altele supravieţuiesc
secole sau milenii. Da, există încă gânduri ce plutesc în spaţiu, în aer, din epoca egipteană, caldeeană, asiriană şi
chiar atlanteană: unele dintre ele sunt atât de rele şi de veninoase încât fac încă ravagii, în timp ce altele, dimpotrivă,
constituie sursa unor mari binefaceri…
Trebuie să considerăm fiecare gând ca pe un individ care încearcă să trăiască cât mai mult timp posibil, până
în momentul când, pierzându-şi forţele, moare. Toate gândurile de aceeaşi natură se alătură, se întăresc şi se
amplifică. Nu suntem obişnuiţi să considerăm gândurile ca entităţi vii, aceasta nu se afirmă nicăieri în ştiinţa oficialăcăci este un domeniu complet necunoscut. Numai Ştiinţa Iniţiatică, ce a studiat bine această problemă, ne învaţă că
gândurile sunt entităţi vii şi ne spune că nu omul este acela care le crează. Ele pot veni să se instaleze în el, ca să-l
distrugă sau să-l ajute, dar nu omul le crează: el pregăteşte numai posibilităţile pentru venirea lor. În cazul gândurilor,
totul se petrece ca şi în cazul copiilor. Bărbatul şi femeia nu pot, niciodată, să creeze un copil, adică spiritul său;
ei îi construiesc numai locuinţa, corpul fizic, în care spiritul copilului va veni să locuiască, iar această locuinţă
poate fi o cocioabă, un palat sau un templu, după calitatea materialelor pe care ei au reuşit să le pregătească.
Omul nu crează, deci, gândurile, ci le atrage sau le respinge, pentru că în acest domeniu există legi
egale, de atracţie şi de respingere. Dacă el le-ar crea, ar trebui de asemenea să le poată şi distruge, ori, nu este
cazul, aţi făcut şi voi înşivă această experienţă! De câte ori gândurile nu se aruncă asupra voastră, ca viespile sau
ţânţarii; este imposibil să vă debarasaţi de ele! De ce? Pentru că aţi creat condiţii care să le atragă; aţi lăsat să zacă
impurităţi în voi, iar acestea atrag creaturi care iubesc murdăria. Purificaţi-vă şi veţi vedea atunci ce gânduri vor veni!
Există gânduri în toate regiunile spaţiului… până în lumea Ideilor, despre care vorbeşte Platon. Ce sunt Ideile? Sunt
principii veşnice, arhetipuri, forţe, care lucrează pentru formarea şi modelarea Universului. Acestea sunt divinităţi. Da,
fiecare Idee este o divinitate.
Veţi spune: “Dar atunci, cu ce şi cum atragem noi gândurile?” Creăm noi gânduri care atrag alte gânduri?” Nu,
adevărul este că venim pe lume cu gânduri deja instalate în noi; aceste gânduri sunt asemănătoare unor muncitori
care participă la construcţia vieţii noastre.
Fiecare dintre noi este asemenea unui gând. Întreg universul este populat numai cu gândurile Domnului; iar
toate creaturile vizibile şi invizibile sunt gândurile Lui. Se poate spune, deci, că numai Dumnezeu gândeşte, iar noi
gândim numai în măsura în care suntem capabili să ne apropiem de El, să ne identificăm cu spiritul Său. Atât timp cât
nu suntem, încă, plini de Spiritul divin, există alte fiinţe care gândesc prin noi, care dispun de noi. Evident, aceste fiinţe
pot fi de diferite feluri. Când sunteţi cuprinşi de bucurie, de dilatare, de o stare minunată, când aveţi gânduri de o mare
înălţare spirituală, de o mare puritate, aceste gânduri sunt spirite foarte puternice care vin să vă viziteze, să vă
recompenseze şi să vă ajute să rămâneţi pe drumul cel bun. Prezenţa lor crează în voi stări minunate, apoi ele pleacă
iar voi vă pierdeţi aceste stări. Căutaţi să le găsiţi, dar nu mai ajungeţi la ele. Dacă voi le-aţi fi creat, ar fi trebuit să le
puteţi regăsi atunci când doriţi. Dar nu, ele sunt nişte vizitatori care au venit în trecere! Ele au traseul lor, programul lor,
şi când aţi pregătit în voi condiţii favorabile, puteţi primi temporar binecuvântarea lor.
Dar, aşa cum v-am spus anterior, gândurile sunt de asemenea entităţi ce se găsesc în slujba omului, şi
datorită cărora el are posibilitatea să atragă alte entităţi. Imaginaţi-vă că aveţi servitori: îi însărcinaţi să pregătească o
petrecere şi să invite anumite persoane. Ei bine, nici aceşti invitaţi şi nici servitorii voştri nu sunt cu adevărat voi înşivă.
Voi sunteţi stăpânul sau stăpâna casei, iar ei sunt servitorii voştri. În acelaşi mod, de la naştere, omul are în el însuşi,
în slujba lui, un anumit număr de servitori: gânduri, dar şi sentimente, impulsuri, care sunt entităţi independente. Eu ştiu
bine că vă este foarte greu să acceptaţi o astfel de idee şi aceasta se întâmplă pentru că nu aţi fost instruiţi în acest fel.
De asemenea, există savanţi care spun că gândurile sunt rezultatul secreţiilor creierului, exact cum bila este o secreţie
a vezicii biliare. Ei nu, aici ei se înşeală.
Deci, atât timp cât avem în noi servitori, avem posibilitatea să le pregătim condiţii pentru ca Cerul să vină să ne
viziteze şi să se instaleze sub formă de daruri, virtuţi, puteri. Şi, când nu mai corespundem, aceste entităţi ne părăsesc
pentru că nu pot suporta să trăiască în asemenea condiţii: ele nu pot suporta urâţenia, mirosurile greţoase,
fermentaţiile, şi se retrag. Dacă noi înşine am fi în stare să ne creăm propriile gânduri, atunci ar trebui să ne fabricăm şi
noi capacităţi, sau să ne reţinem darurile, nu să le pierdem. Ori, câţi oameni nu ţi-au pierdut talentul de cântăreţi, de
pictori, de scriitori, de muzicieni, etc… sau darul de vindecători, de clarvăzători.
Fără întrerupere, în noi intră entităţi iar altele ne părăsesc. În noi înşine (în interiorul nostru) este un du-te-vino,
fiindcă noi suntem asemenea unei case cu etaje şi camere, unde circulă mulţi locatari. Da, adesea stăpânul casei,
săracul, este închis într-o mică celulă, într-o parte, şi nimeni nu-l ascultă, nimeni nu i se supune. Iar ceilalţi, locatarii,
servitorii, îi impun voinţa lor. Ei au organizat o revoltă, l-au închis într-o temniţă unde abia îi oferă o bucată de pâine şi
puţină apă, ca să nu moară de foame, şi ei sunt aceia care conduc, care comandă…
Nu mă credeţi? Dar aşa este, există mulţi oameni care nu mai sunt stăpâni pe situaţie, care nu mai sunt
conducătorii propriei lor împărăţii. Toate entităţile care locuiesc în ei mănâncă, beau, se desfată, iar ei, săracii, nu le
pot împiedica, nu mai au nici un cuvânt, nimeni nu îi mai ascultă. De ce? Pentru că ei nu au fost înţelepţi, s-au lăsat
pradă plăcerilor inferioare, capriciilor, atrăgând astfel un număr din ce în ce mai mare de entităţi inferioare, care acum îi
ţin legaţi. Le mai rămâne unica posibilitate să constate ceea ce se petrece, fără a mai putea schimba ceva. Ca să
restabilească situaţia, ei ar trebui să-şi caute ajutoare, prieteni, să-şi gonească duşmanii reluând controlul asupra
împărăţiei lor. Nu trebuie să aştepte, trebuie să acţioneze imediat, altfel totul va merge din ce în ce mai rău.
Evident, vă este greu să înţelegeţi că nu voi înşivă vă creaţi gândurile, dar aceasta este realitatea. Omul
dispune de o mulţime de gânduri ce stau în serviciul lui, exact cum un tată poate avea zeci de copii care îl ajută în
muncă, dar pe care nu el i-a zămislit. Tatăl şi mama au dat doar corpul fizic, iar spiritul a venit din altă parte. Şi,
raportat la spirit, noi înşine suntem, de asemenea, un gând, dar creat de Dumnezeu, nu de noi înşine. Noi suntem,
deci, un gând puternic, bine înarmat, care are la rândul său în slujba sa alte gânduri.
Noi suntem o creaţie a Domnului, numai El crează gânduri şi le poate trimite. Îngerii, Arhanghelii sunt de
asemenea gânduri ale Domnului; Universul este templul pe care Domnul l-a populat cu gândurile sale, adică servitori,
entităţi, spirite. Domnul a creat gândurile, spiritele iar Universul este locuiniţa făcută ca să le adăpostească.
La fel, omul pregăteşte condiţiile, locuinţa care va primi gândurile. Nu el le creează, aşa cum nu crează viaţa
copiilor săi. Părinţii sunt educatorii, li s-au oferit câteva creaturi să le îngrijească, să le educe. Ei nu ştiu nici de unde
vin, nici cine sunt ele, dar trebuie să ştie că într-o zi vor da socoteală de felul cum s-au achitat de sarcina lor. Dacă au
fost neglijenţi, neatenţi, vor fi pedepsiţi; iar dacă au fost educatori buni vor primi recompense pentru munca pe care au
depus-o.
Reflectaţi la această comparaţie dintre gânduri şi copii; vă pare poate foarte simplă, nu destul de filozofică, dar
totuşi aceasta este realitatea. Sunteţi înconjuraţi de gândurile voastre, ca de proprii copii. Da, o droaie de copii! Trebuie
să-i hrăniţi, să-i spălaţi, să-i instruiţi; fără să fim conştienţi de acest fapt, unii sunt agăţaţi de noi, obosindu-ne,
epuizându-ne; alţii pleacă oriunde în lume pentru a fura, a prăda. Dar, cum în lumea invizibilă există de asemenea o
formă de poliţie, ea vă caută pentru a vă face responsabili de prostiile copiilor voştri şi atunci sunteţi plimbat prin faţa
tribunalelor de sus, care vă condamnă să plătiţi daune şi interese! Aveţi necazuri, mâhniri, tristeţi, amărăciuni şi nu ştiţi
de ce? Simplu, pentru că în lumea invizibilă aveţi datorii de plătit.
Iată de ce am insistat mereu asupra faptului că, prin dorinţele şi gândurile noastre, trebuie să formăm copii
angelici, divini, care să ne înconjoare şi să ne aducă numai binecuvântări.
Despre ganduri si puterea lor….
