Am plecat la trei dimineata din Singapore cu avionul. Privind rasaritul in rozul-portocaliul care se desfacea ca un evantai in ochiul trezit am simtit cum sunt condusa in aceeasi banca energetica de catre triunghiurile unimii si timp de cateva ore atelierul (care va fi in 22 martie) s-a decarcat frumos ca o cascada minunat colorata inundandu-mi structurile cu mii de talcuri. Ma simteam brusc impodobita asemeni unui pom dragalas plin cu multe globuri-daruri care mi se dezvelisera deodata, fara asteptare, contempland fosnetul acestei zile.
Dintotdeauna rasariturile si apusurile au fost declansatori, potentatori, stimulatori ai scriserilor, atelierelor, calatoriilor sufletesti. Acum albia acestei deschideri de zi gazduia un cocktail de patrunderi in vers divin.
Scrisul se impletea cu cititul si contemplatia, structurile superioare facandu-le pe toate eu asistand simplu, firesc si ca de obicei coplesita la aceasta bucurie in care subiectele-tesaturi isi desfaceau frumusetile in Gratie, atingandu-mi teritoriile sufletului, cu mult drag.
Invaluita astfel de aceasta beteala am coborat in Hong Kong. Taximetristul era foarte deschis, sprintar mental si foarte amabil. As mai adauga un foarte bun observator. Pe parcursul intregii calatorii, cuvantul lui condimentat, ma ajuta sa rasfoiesc si mai bine paginile acestui loc. Parca fusese trimis spre a iuti pasul caci e adevarat nu aveam la dispozitie decat trei zile pentru acest oras.
Ne-am lasat bagajele la hotel si am intrat in oceanul de asfalt. La inceput absenta naturii nu m-a atins insa inaintand blocurile extrem de inalte si strazile inguste au inceput sa ma stranga exact ca atunci cand intri intr-un corset si parca ti se taie respiratia nu deodata ci incet.
Inaintam spre un taram verde insa insula zurlie pe care o cautam, parcul sau plaja sau satul pescaresc sau povestea disparusera. Orasul fusese dezvrajit de civilizatie sau mai bine spus de niste manute grasute care luasera incantarea, bucuria, culoarea si o dusesera nu se stie unde lasand in spate, strazi imbacsite, constructii megalomane gri si reci, masini in lanturi si mult zgomot al multor minti parca nelimpezite.
Am gasit cu greu un templu insa si aici ritualul era mai important decat trairea. Fiecare pas era scurtat de multi, multi oameni care parca speriati de interiorul lor, luasera cu asalt tot ce era exterior si parea sigur. M-am oprit o clipa iesind din ritual si am privit pachetul cu zgomotele.
Suntem-Una mi-am zis………si templul marele templu este in interior!!!! Ce rost are aceasta ritualica infrigurata, sparta, alergata?
Apoi i-am imbratisat pe toti iesind din priza gandurilor si am pornit pe strazi fara directie conectata doar la Centru simtind in sfarsit curentii divini ai acestui oras.
In ochiul dezvelit o jumatate de templu unita cu o jumatate de mall avand la mijloc o fantana pe jumatate luminoasa pe jumatate intunecata mi-a revelat textura energetica a acestui mandru spatiu.
Candva templele iti inundau interiorul, acum omul le cauta pe amandoua ( si templu si mall) tanjind dupa limpezire, tasnire, prospetime insa neavandu-le caci am uitat sa va spun……fantana era inconjurata de copaci de diferite culori care nu te lasau sa ajungi la ea pana cand reconectarea cu natura nu se facea, simplu, frust si calduros ca la inceput dar si la marele final in lumina regasirii.
Am intrebat cati dintre ei simt puterea acestei arteziene si sunt vii in cantecul lor si viata le este plina de bucurie, frumusete, curgere iar raspunsul l-a primit sub forma unei strangeri la nivel de suflet apoi am vazut un buchet de oameni putini insa frumosi care traiau ca niste fantani minunate si ii sustineau si pe altii….cei deschisi desigur!
Am intrat in jocul celest si asemeni unui copil am lasat in jurul fantanii, Braul Maicii deasupra ei Graalul, Salba cu Bucurii, Cununa Preoteselor si peste toti copacii care alcatuiau o hora minunata, Coloana Unimii.
Fie ca toti sa devenim fantani ale bucuriei in marele rasarit al acestor timpuri!