Am uitat sa-ti spun trairea avuta ieri, 6 martie. Bineinteles, esti si tu implicata 🙂
Dupa realizarea curatarilor si a temelor, ne-am intalnit in inima Universului. Dintre mai multe sferute care erau acolo, tu ai venit la mine si m-ai luat de mana. Mi-ai facut semn sa tac si sa te urmez. M-am conformat si te-am urmat. Am colindat prin niste paduri, doar ca aceste paduri erau formate din plante nemaivazute aici, pe pamant, dar de o frumusete rara. Iar noi mai mult pluteam. Ne-am indreptat spre o pestera. Am intrat si am strabatut o retea de tuneluri. Tu, intr-o mana aveai un fel de stea care stralucea luminand astfel drumul, iar cu cealalta mana ma tineai pe mine, calauzindu-ma prin acea retea. Am ajuns intr-un loc care semana foarte tare cu un amfiteatru. Noi eram in partea de sus, dar stiam ca trebuie sa ajungem jos, la baza, in centrul amfiteatrului. De sus curgeau 7 suvoaie de lumina, in culorile curcubeului. Fiecare suvoi ajungea jos si forma un lac mic, iar din acel lac pornea un firicel de lumina care se varsa intr-un lac mai mare. Daca vrei, privit de sus, totul semna cu o floare cu 7 petale rotunde. Si fiecare lac mic era de culoarea suvoiului, iar lacul mare era alb. In mijlocul lacului mare se ridica ceva ce semana cu o fantana arteziana, doar ca dimensiunile ei erau imense, facand lacurile sa semne cu niste mici balti. Ne-am apropiat de primul izvor, cel al suvoiului de lumina rosie. Ne-am lasat purtate de acest suvoi pana la baza sa si ne-am scaldat in apele rosii ale micului lac. Simteam cum acea lumina ne patrunde si ne curata, la un anumit nivel. Cand procesul s-a incheiat, am ajuns din nou in partea de sus, langa izvorul suvoiului portocaliu. Si din nou ne-am lasat purtate de acest suvoi pana la baza sa. Am repetat procesul cu fiecare suvoi in parte si fiecare lac in care ne scaldam ne curata mai profund. Cand am ajuns in ultimul lac, cel violet, o mana nevazuta ne-a luat si ne-a lasat in lacul cel mare. Apele sale albe ne-au inconjurat si au inceput sa ne curete. S-a format un fel de vartej in jurul acelei fantani imense. Am fost purtate de apele de lumina in interiorul acelei fantani, pentru a tasni in sus. Insa suvoiul care tasnea din aceasta fantana avea forma unei coloane mari, spiralate. Ne-am inaltat cu aceasta coloana spre un loc numai de lumina pura, o amre de lumina stralucitoare, calda, pura. Si pe masura ce lumina ne invaluia, ne patrundea am stiut ca suntem in inima Tatalui. Si totul era armonie, si totul era extaz. Am plutit in acel loc, pana cand am intrat din nou in acea coloana, doar ca de aceasta data coloana s-a transformat intr-o ploaie de lumina care a cazut pe pamant. Am curs impreuna cu aceasta ploaie si am patruns in pamant, strabatandu-l pana in centrul sau. Acolo ne astepta Mama, o femeie frumoasa, fara varsta, inalta si subtire, cu parul negru, lung, cu suvite argintii. Pielea ei era translucida. Ne-a imbratisat si am putut sa-i simtim mirosul. Era un amestec de miros de iarba verde, pamant reavan dupa ploaie, flori. Si cand ne-am lipit capetele de pieptul sau, i-am ascultat inima. Iar inima sa avea zgomotul naturii: se auzeau clipocit de ape curgatoare, fosnet de frunze sub adierea vantului, cantec de greieri, ciripit de pasarele, etc. Si ascultandu-i inima, ne-a cuprins un sentiment de liniste, de pace. Si am plutit inapoi aici si acum, cu zgomotul inimii Mamei Pamant rasunandu-mi in urechi si cu sentimentul regasirii Tatalui in inima.
