Ajunsa in templul meu, am auzit o voce de nicaieri. “E timpul!” a spus vocea. Maini invizibile m-au imbracat intr-o rochie alba, diafana. In jurul meu se crease un fel de halou alb, cu mii de sclipiri argintii. In mana stanga aveam o bagheta alba. M-am indreptat (mai bine spus, am plutit) spre centrul incaperii. Am ridicat bratul stang, cu bagheta in sus. Deasupra mea au inceput sa se invarta multe stele. Bagheta capta energii de la acele stele. Eu le primeam si le trimiteam mai departe, prin mana dreapta. Dupa o perioada, Isus m-a luat de mana si ne-m indreptat spre o poarta triunghiulara. Poarta s-a deschis din mijloc spre cele trei colturi. O lumina aurie m-a invaluit. Am vazut o piramida cu un cristal in varf, care stralucea. Primea energii de sus. O alta piramida s-a conturat, rasturnata, deasupra celeilalte piramide. S-a realizat un fel de clepsidra. Din nou s-a auzit o voce de nicaieri, care-mi spunea ca e costumul meu si sa-l imbrac. Aceleasi maini invizibile de dinainte, au luat cele 2 piramide eterice si m-au imbracat cu ele, astfel incat varfurile se intalneau la nivelul chakrei inimii. Au aparut multe sfere luminoase care m-au dus intr-un loc cu multa lumina. Le-am rugat sa-mi dezvaluie cantecul sufletului meu. Au inceput sa se invarta intr-un fel de dans. Din acest joc ieseau niste sunete, pe care nu as putea sa le redau in aceasta lume. Dar, cumva, am recunoscut acest cantec si l-am cantat cu ele. M-am alaturat altor sfere in hora lor. In mijlocul nostru a aparut simbolul infinitului, auriu.

Cand hora s-a intrerupt, m-am dus langa o sfera. Erai tu, Cami. M-ai intrebat daca e timpul sa zbor. Ti-am raspuns ca inca nu, dar nu mai dureaza mult si am sa zbor. Apoi ti-am multumit si ne-am imbratisat. Impreuna ne-am inaltat, intr-o frumoasa spirala, alaturi de alte sfere. Cand am ajuns sus, sferele care eram s-au transformat in multe sclipiri care umpleau aerul de bucurie.

Nu stiu ce semnificatie are trialogul  nostru insa sigur vom afla….

O alta poveste….

Dupa ce mi-am facut iertarile in triunghiurile cu care lucrez, m-am inaltat intr-un loc unde se adunasera mai multe sfere. Te-am intalnit printre acele sfere. Ne-am imbratisat cu bucuria regasirii. De altfel, atmosfera era asemanatoare cu cea de la atelierele tale, cand ne imbratisam cu persoanele dragi bucurandu-ne de regasire. Ne-am luat de manuta si ne-am asezat in cerc, alaturi de alte sfere. Stateam toate pe un nor mare, alb, pufos si sclipitor. Ne tineam de maini ca intr-o hora si ne leganam usor stanga – dreapta, pe ritmul unor sunete fredonate de noi, la unison. In mijlocul nostru, din norisor, s-a ivit o sfera. Vibratiile sunetelor noastre curatau bland sfera. Cand aceasta s-a curatat si incarcat suficient a coborat in norisor si in locul ei a rasarit alta sfera, mai mare. Astfel, au aparut pe rand sferele Rosia Montana, Bucuresti, Ramania, Pamant, Univers. Cand lucrarea s-a terminat si noi ne-am desprins mainile, norul s-a desfacut si el in norisori mai mici. Fiecare om care participase la lucrare plutea pe bucatica sa de norisor. Am inceput sa ne rotim usor si sa ne inaltam. Aratam ca niste copii pe saniute, dar in loc sa coboram ca pe un derdelus, urcam spre cer. Insa bucuria era aceeasi cu cea a copiilor pe derdelus. Cand am privit in sus, am vazut un con de lumina aurie, pe marginea caruia se profilau doua brate uriase, deschise pentru a ne primi. Bucuria era atat de mare la contactul cu acele brate, cu lumina aurie! Am inceput sa presaram peste lume petale de flori de diferite culori si marimi. Jocul sferelor era fascinant de urmarit. Se “alergau” lasand dare de lumini colorate si, cand jocul a atins punctul culminant, sufletele au explodat intr-o ploaie de artificii colorate.

Aceasta traire m-a speriat un pic, la final, pentru ca nu stiu cum sa o interpretez. Poate ma ajuti tu…

Ne-am intalnit si impreuna ne-am dus sa facem lucrarea noastra. Am pornit spre Rosia Montana. Acolo, ne asteptau Cavalerii Luminii, pentru a ne ajuta. Din pamant iesea o piatra imensa. Cu mainile am inceput sa sapam in jurul pietrei, pentru a o scoate din pamant. Cand am terminat, ne-am retras pentru a face loc Cavalerilor Luminii, care au inconjurat piatra. Cu sabiile au inceput sa taie si sa slefuiasca acea piatra. Sub actiunea sabiilor de lumina, piatra s-a transformat intr-un frumos diamant, cu mii de fatete, care absorbeau lumina. Ne-am bucurat ca niste copii care descoperisera o comoara pretioasa. Si, pe masura ce bucuria crestea, diamantul stralucea tot mai tare. Un con de lumina ne-a invaluit de sus. Cavalerii Luminii luau raze de lumina din acel con si le asezau pe diamant, sub forma de bolti, pana s-a creat o sfera stralucitoare. Langa noi a aparut un fel de ecran mare pe care se derulau imagini 3D din Ramania. Apoi acel ecran a inceput sa se onduleze si sa se transforme intr-o sfera. Am luat sfera mica in maini si am introdus-o in sfera mai mare, cea a Ramaniei, pe care o tineai tu. Langa noi era un bol rotund, urias, transparent. Ai pus sfera Ramaniei in acel bol. Apoi, pe rand, am inceput sa punem si alte sfere, rezultate in urma unui proces asemanator cu cel al Ramaniei (acel ecran care derula imagini 3D si care devenea o sfera). Cand bolul s-a umplut, a devenit o sfera frumoasa, colorata. Deasupra noastra era Universul. Cand sfera Pamantului a devenit foarte stralucitoare, s-a inaltat si s-a inglobat in Univers. Amandoua am fost ridicate de doua maini uriase. Eram fata in fata, fiecare pe o mana, iar intre noi era Universul. Ne-am unit bratele energetice, cuprinzand Universul ca intr-o imbratisare. Totul a fost invaluit intr-o lumina alba.
Ne-am trezit pe un drum de pamant, lat, stand cu fata spre camp. Se distingeau parcele de flori, de culori diferite: un camp de maci de un rosu stralucitor, urmat de un camp de anemone portocalii, apoi un camp de floarea soarelui, un cam de iarba proaspata si de niste flori asemanatoare orhideelor doar ca erau de culoare verde, apoi un camp de flori de nu-ma-uita, un camp de lavanda si un camp de de trandafiri si crini albi. Din fiecare camp de flori se ridica o bolta de lumina colorata, ce se unea cu celelalte bolti, intr-un fel de curcubeu. Am pornit pe acel curcubeu, tinandu-ne de mana. Acesta a inceput sa se onduleze sub noi, propulsandu-ne, astfel, inainte. La un moment dat, curcubeul devenea asemanator unui tub, care se inalta spiralat. Cand am iesit din acel tub, am fost propulsate cu o forta asa de mare, incat cred ca pot compara cu iesirea unui glote din pistol. Doar ca tasnirea noastra a fost insotita de multe scantei colorate.
Undeva, deasupra, era o lumina de un alb atat de pur, de stralucitor. Eu m-am indreptat spre acea lumina, cu bucuria regasirii in suflet: “Tata, sunt aici, sunt acasa!”. Am pasit in acea lumina, la invitatia Tatalui. Nu am putut sa inaintez prea mult, pentru ca m-am trezit in fata unei paduri dese. Stiam ca daca trec de acea padure ajung acasa, ajung in bratele Tatalui. Am inceput sa plang, rugandu-l pe Tata sa ma lase sa trec de padure. Vroiam acasa, acolo unde era doar fericire si iubire. Tatal mi-a spus ca alegerea imi apartine, dar sa o cantaresc bine. Mi-a aratat un sir lung de oameni. Mi-a spus ca sunt oamenii pe care i-am ajutat sau ii voi ajuta. I-am spus ca sunt si oameni care vor sa-mi faca rau. Mi i-a aratat si pe acestia. Era un palc mic de oameni. I-am spus ca sunt singura. Mi-a aratat in spatele meu o ceata de ingeri, de entitati de lumina. “Fratii tai sunt cu tine aici, dar si acolo”. Se pare ca am ales sa ma intorc…