Mi se intampla sa nu mai am cuvinte atunci cand gasesc un om frumos in acelasi punct desi era de dorit sa fie macar pe dealul interior daca nu pe munte. Se opreste fluviul si nu mai pot inunda teritoriile lui, ale mele, ale noastre.

Si ma intreb …..sa mai continui? Nimic nu i-a atins Centrul. Nimic n-a rodit.

Uneori creez pauze pentru decantari si cresteri alteori ma retrag spunand ceea ce e de de dorit sa fie spus, lasand in tesatura lui, un fir-calauza.

Nu este greu sa vezi un om asa cum e dupa multe initieri, ateliere, bife in dansul cu spiritualitatea.

De obicei ies din povestea noastra de aici si cer ajutorul. Cinand in Unime cu ghizii nostri alaturi, simt de multe ori, ritmul omului, pasi lui, acceptarea si neacceptarea, valsul lui zagazuit.

Si cer indrumare…

Uneori merita sa te intorci si sa il ajuti sa isi vada fructele alteori e bine sa ramai la distanta in plan lumesc dar aproape in Unime pentru ca minunea care este sa glasuiasca….

Poate pedalatul in gol il invata sa se opreasca si strivit de efort isi gaseste pe propria lui bolta aripile cu care a mai zburat…..