Sunt de multe ori intrebata in metaconsiliere Care este Calea mea? si de mai multe ori ghidata de Ceruri mesajul care aterizeaza este: Lumina interioara iti va arata Drumul.
In viata dintre vieti in Camera destinelor urmarim pe ecrane holografice trei scenarii posibile sau mai multe in functie de numarul de teme pe care am ales sa le transformam in daruri, salturi de intelegere, in adevar in unitati de Sens.
Scenariul de tip fundatura apare atunci cand incalcam legile divine si tainele si in nerecunoastere repetitiile nedospitoare ne usuca bucuria. In astfel de momente in noduri existentiale apar oameni-ghizi trimisi sa ne arate directia potrivita pe care ii auzim sau nu, ii urmam sau nu.
Scenariul de tip straduta ingusta ne aduce implinire pe un palier sau doua insa este neroditor pe multe altele. Aici confortul e posibil sa ne spulbere marile intrebari.
Scenariul care ne umple este cel numit Cale si se activeaza atunci cand prin lucrarile de lumina facute acum sau altadata, am desenat un covor de rodiri iar darurile ne sunt Calauze.
Acest scenariu nu este vizibil pentru un cautator inca neinaripat daca lumina interioara este mica. Este aproape de un metaconsilier, ghid, canal insa fara efortul constant al celui care vrea, poate, este pregatit, Calea poate ramane Departe.
Cand patrundeti intr-un sistem, scoala spirituala, in valsul cu un instrument divin cultivati lumina simplu, firesc fara ostentatie. Coborati adeseori in subsol curatand interiorul si urcati apoi prin initieri, acordaje, optimizari pana pe varful muntelui interior de unde intr-un anumit moment veti vedea Calea.
Ea se anunta printr-un insight, un evrika, o tasnire care apare din soarele interior activat.
Si daca ati intuit Calea aveti curajul sa o imbratisati.
De multe ori dependenta de un mediu corporatist care iti aduce poate doar stabilitate sau confortul intr-o relatie sau neincrederea ne mai pot tine clipe, luni, ani departe de Drum.
Ca sa va asezati pe Cale continuati valsul cu lumina dospind inlauntrul vostru. La timpul potrivit veti sti.
Calea nu este un Drum neaparat batatorit de altii insotit de n manuale-ghid, consolidata in acest registru.
Posibil sa fie o deschidere noua si voi primii, activatorii unei cai care nu a mai fost pe aceasta planeta.
Intotdeauna cand calaretul si calea lui sunt pregatiti, luminile ii vor insoti, dezvaluindu-le neinvatatele dar si felul in care acestea pot fi transformate in daruri, salturi de intelegere, straluciri.
Calea nu poate fi cumparata cu trei initieri, un atelier, o unitate de sens luata de pe un site de spiritualitate, o consiliere facuta pe fuga pe un mail sau un profil. Nu va amagiti.
Ea presupune ca in triunghiul Recunoasterii de Sine, Unimi, Iubirii de Tot si Toate sa renuntati la multe dependente, piticisme, dorinte haotice, asteptari, sa va reamintiti temele mari pe care le aveti de onorat, sa va dezvaluiti darurile, sa straluciti in Impreuna-Una, iubind.
Procesele-i specifice… sunt: limpezirea, reamintirea, asezarea si in centrul acestui triunghi, Zborul.
Poate vreti sa prindeti Calea de picior intr-un trialog insa este prea mica floarea pentru o intreaga gradina pe care e de dorit sa o creeati.
Vizualizati un covor de lumina creeat din toate lucrarile voastre de Acum si de Altadata. Ea este Calea. Ca sa patrundeti pe ea, apropiati-va de Centrul vostru si conlucrati cu el, rotujindu-va pana cand Drumul va va vorbi in Clarul sufletului.
Abia cand valsul sferelor se porneste, Calea este Aici si Impreuna suntem Una.