Creierul energetic este format dintr-un decodor special al treilea lob care se afla in spatele celor doi lobi si care comunica cu al treilea ochi.
Aceasta entitate vie care ne da acces la memoria divina si ne desface intelegerea in mii de intelesuri am antrenat-o in viata dintre vieti, pe alte planete, in scolile initiatice.
Ne este la indemana tuturor insa avem retineri in a lucra cu ea.
De ce?
Pentru ca am stat prea multa vreme pe lobul stang, am planificat, am separat, am divizat, am exprimat opozitia, am analizat, am sintetizat, am ordonat lucrurile. Punerea in sincronicitate a celor trei lobi inseamna recunoasterea Unimii in tot si toate, imbratisarea Divinului din Tot, accesul la Unica Constiinta care a creeat Totul, fuziunea cu Totul.
Daca nu recunoastem si aici aceasta trinitate (lobul stang-tatal, lobul drept-mama, al treilea lob-fiul) intregul care suntem nu se activeaza.
Tot cea ce numiti extrasensibilitate sau daruri speciale cum sunt: scrierea conectiva, vederea circulara, calatoriile astrale, clarul apar atunci cand folositi in Unime creierul energetic.
Acest creier-decodor al tuturor mesajelor care ne vin de la Univers asculta de Sufletul-Mama si de Spiritul Tata.
Atata vreme cat vom permite lobului stang sa creasca in noi opozitia, judecata, dualitatea, Mintea va ramane separata de Sinele Divin si implicit de Intregire.
Creierul energetic se activeaza in meditatii, contemplatii, initieri, ateliere conective, calatorii initiatice, scoli de spiritualitate.
Ghizii , sustinatorii energetici, acordori, canalele, oamenii de legatura, deschizatorii de porti, preotesele au creierul energetic activat unind potentialul cu manifestul si rodind in Unime catre Tot si Toate.
Gratia sa fie cu voi si Impreuna-Una!