Pentru ca am vorbit mai devreme despre centrii energetici și Crucea care ne traverseaza unind Cerul de Pământ, la nivelul fiecărei chakre, pe măsură ce anumite lecții vechi sau noi trenează și răgazurile de timp trec, se pot activa la niv ch 1, rana de pierdere, ch 2, rana de respingere și chiar cea de abandon, Ch 3 rana de nedreptate sau cea de umilință, Ch 4 rana de neiubire, Ch 5 rana de neexprimare, Ch 6 rana de trădare. Toate aceste răni se pot vindeca descoperind Tâlcul, Rostul( vârful triunghiului) pentru care am ales de Sus o anumită Mamă poate cu un suflet mai mic ca al nostru și care nu a știut să ne iubească cum am fi vrut noi și așa am dezvoltat în noi neiubirea, abandonul și poate respingerea sau faptul ca am abandonat cândva și acum suntem abandonați sau nu ne cunoaștem Contractul Spiritual și ceea ce Pare o Nedreptate la nivelul legilor lumești este în acord cu Dreptatea Divină.
Pe măsură ce căutăm rădăcina unei situații( corpul cauzal) și darul ei pentru noi( corpul budhic, Grădina Maicii) vom descoperi ca totul este Perfect așa cum Este și ca nu exista Răni Emoționale ci doar Lecții și Teme de Viață de Onorat și pe măsură ce devenim Conștienți de Misiunea noastră, de Cine Suntem și ce Avem de Făcut nu ne vom mai uita cu supărare la mama care n-a știut să ne iubească sau la tatăl care ne-a abandonat pentru ca Descoperind Cauza în karma personală, în păcatele de neam sau chiar în viața aceasta vom ști și care este Darul acelui Lecții Dureroase. Uneori acutizam o neinvatata cu lamentări și scuzemii și victimizări și căutăm țapi ispășitori în afara noastră când Toate așa cum vin pot avea Cauze Multiple( pentru care am ales o familie sau o țară sau o anumită mamă) și desigur multe Daruri-Talcuri pe care le putem așeza în Cununa acestei Vieți!!!!
Cu recunostiinta, bucurie, pace orice neînvățată sau rană poate deveni Bucurie de a Dezveli, putere de Sine, Înțelepciune!!!!